Două cazuri de omor raportate aproape simultan în Argeş. O femeie şi un bărbat, găsiţi morţi cu semne de leziuni multiple

0
Publicat:
Ultima actualizare:
politia nu treceti

Poliţiştii şi procurorii argeşeni anchetează două cazuri de omor, după ce vineri dimineaţă un bărbat a fost găsit pe un câmp, cu multiple semne de violenţă, iar o femeie a fost găsită în faţa casei, cu leziuni grave la cap, ea murind la spital.

 Prima sesizare a venit din partea unui bărbat care a anunţat că l-a găsit mort pe un câmp din localitatea argeşeană Căteasca pe angajatul său, care muncea ca văcar.

Anchetatorii au constatat că bărbatul, în vârstă de 65 de ani, care era din localitatea Moşoaia, judeţul Dâmboviţa, are mai multe urme de violenţă pe trup şi au deschis dosar penal penrtru omor.

Al doilea caz de omor a fost sesizat tot vineri dimineaţă în localitatea argeşeană Albeştii de Muscel, unde o femeie în vârstă de 65 de ani a fost descoperită cu leziuni grave în faţa porţii locuinţei sale. Un echipaj medical s-a deplasat de urgenţă şi a preluat-o pe femeie, însă aceasta a murit la scurt timp după ce a fost transportată la spital, reprezentanţii unităţii medicale fiind cei care au anunţat Poliţia.

Şi în acest caz a fost deschis dosar pentru omor. Ambele cazuri sunt coordonate de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite