Drum judeţean plin de „cratere“, deşi staţia de asfalt este la doi paşi. „Gropile sunt mai periculoase decât COVID”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul judeţean Căteasca-Leordeni este un pericol pentru numeroşii şoferi FOTO: Facebook/Flori Nuţă
Drumul judeţean Căteasca-Leordeni este un pericol pentru numeroşii şoferi FOTO: Facebook/Flori Nuţă

De ani de zile, un drum judeţean din Argeş este plin de gropi mari în asfalt. Autorităţile judeţene nu au avut vreo reacţie până acum, deşi în mod incredibil la doi paşi de drumul plin de cratere este o staţie de asfalt inaugurată cu fast de Consiliul Judeţean Argeş în vara lui 2016.

Drumul Judeţean Căteasca-Leordeni este, ca şi alte drumuri judeţene din judeţul Argeş, un pericol pentru miile de şoferi ce trec pe acolo zilnic. Drumul are în asfalt zeci de cratere adânci de zeci de centimetri şi lungi în unele cazuri şi de doi metri şi a nemulţumit în ultimele luni zeci de şoferi ce au postat pe Facebook fotografii relevante cu drumul ce arată ca după război. 

Drumul judeţean amintit are aproximativ cinci kilometri şi începe la Căteasca, foarte aproape de autostrada A1 Piteşti- Bucureşti. Şoseaua plină de gropi este în administrarea Regiei Autonome Judeţene de Drumuri Argeş şi în mod paradoxal la câteva sute de metri de drumul cu probleme se află o staţie de asfalt ultramodernă, inaugurată cu pompă de către conducerea Consiliului Judeţean Argeş în 2016. Staţia produce aproximativ 60 de tone de asfalt pe oră.

La sfârşitul acestei săptămâni, sătulă de pasivitatea autorităţilor judeţene, Flori Nuţă, o femeie ce parcurge zilnic cu maşina drumul judeţean Căteasca-Leordeni, a scris pe contul său de Facebook o postare în care se revoltă de lipsa de reacţie a celor responsabili, postare în care atrage atenţia asupra pericolelor cauzate de gropile nereparate de ani de zile.

Iată ce a scris Flori Nuţă: „Aceasta este o porţiune  din drumul pe care îl parcurg zilnic, DJ Căteasca-Leordeni, când pe toţi îi preocupă doar COVID-19, eu aş spune că aceste gropi sunt la fel sau poate şi mai periculoase decât COVID-ul ăsta. Dacă dai într-o gropiţă de asta sigur nu mai rămâi întreg. Pe cât de contagioasă este boala asta, la fel de contagioasă este şi nesimţirea, indolenţa şi nepăsarea autorităţilor care se tot preocupa de soarta noastră în fiecare zi. Nu mai putem ieşi din case dupa ora 20, ok! Înţeleg şi respect această măsură, dar dragi autorităţi aveţi timp să luaţi măsuri şi în ceea ce priveşte repararea unor astfel de cratere. Până una alta nu locuim în Siria, deşi aşa arată drumul, ca după bombardament!”

Flori Nuţă şi-a însoţit postarea şi cu imagini relevante în care se văd gropi foarte mari pe drumul tranzitat des. Postarea a devenit rapidă virală, atrăgând sute de comentarii şi distribuiri.

drum gropi cateasca leordeni 01

Am solicitat şi un punct de vedere de la Consiliul Judeţean Argeş privind drumul plin de gropi. Am dorit să aflăm şi de ce nu se repară drumul judeţean, în condiţiile în care staţia de asfalt este extrem de aproape. Numai că nu am primit vreun răspuns la solicitarea noastră. Am sunat-o şi pe Alina Nicolau, directoarea Regiei Autonome Judeţene de Drumuri Argeş, ce administrează DJ Căteasca-Leordeni, numai că aceasta nu ne-a răspuns la apelurile repetate. 

Staţia de asfalt, inaugurată după multe bâjbâieli ale autorităţilor judeţene

Staţia de asfalt de la Căteasca, achiziţionată în 2014 şi montată în martie 2016, a fost recepţionată de abia pe 27 iulie 2016. Din cauza bâjbâielilor ce au provocat întârzieri în punerea în funcţiune a acestui obiectiv, Regia Autonomă Judeţenă de Drumuri Argeş a fost nevoită să cumpere de la diverşi furnizori privaţi peste 150 de mii de tone de bitum.

Mai-marii judeţului s-au înghestuit acum cinci ani la inaugurarea staţiei de asfalt FOTO: Consiliul Judeţean Argeş

statie asfalt cateasca

Staţia de asfalt a fost achiziţionată de Consiliul Judeţean Argeş, prin licitaţie publică, în luna noiembrie 2014, firma câştigătoare a licitaţiei fiind S.C. Vikos Impex Utilaje S.R.L. Valoarea contractului a fost de 3,2 milioane lei. La inaugurarea staţiei de asfalt a fost prezentă toată conducerea CJ Argeş de atunci: Dan Manu (PSD)-preşedinte, precum şi vicepreşedinţii Simona Brătulescu (ALDE) şi Ion Mînzînă (PSD).

În tot acest interval ce a trecut de la achiziţionarea staţiei şi până la punerea în funcţiune, Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri Argeş a trebuit să cumpere de la diverşi furnizori privaţi bitumul necesar lucrărilor desfăşurate în perioada amintită.

„Un motiv este că atunci când s-a cumpărat staţia, s-a luat şi atât. Nu s-au achiziţionat şi alte utilaje care să deservească staţia. A fost o licitaţie care s-a anulat... Mă refer aici la două autobasculante de capacitate mare, la un încărcător de capacitate mare şi la alte utilităţi ca staţia să poată funcţiona, inclusiv un laborator contorizat. A fost şi o lipsă de comunicare cu CJ şi nu e vorba numai de conducerea CJ din perioada aia, o neînţelegere vizavi de cine face cheltuielile cu staţia de asfalt... Staţia de asfalt nu este un aparat, trebuie să aibă multe utilităţi pe lângă ea. Trebuia, de exemplu, să aibă in cântar... A trebuit să facem un contract cu o altă firmă, care ne cântăreşte şi ne ia nişte bani”, declara acum cinci ani Ionel Iliciuc, directorul interimar al Regiei Judeţene de Drumuri Argeş. 

Iată ce declara în iunie 2016 Dan Manu, pe atunci preşedinte al CJ Argeş, legat de întârzierile în pornirea staţiei de asfalt: „ Situaţia, în fapt concret, seamănă cu ce se petrecea nu cu foarte mult timp în urmă în spitale. Erau aduse aparate peste noapte, iar aparatele zăceau pe holuri, ne incomodau şi pe noi, şi pe pacienţi şi nu erau amplasate şi puse să funcţioneze. Treaba cu cântarul pe mine nu mă muţumeşte ca explicaţie. Treaba cu laboratorul, la fel. Ce am găsit noi acolo? Am găsit că staţia asta nu era nici măcar înţepată la reţeaua de energie electrică. Iniţial, ni s-a spus că reţeaua e la o jumătate de metru, apoi că e la o jumătate de kilometru. Şi când am ajuns acolo, punctual, m-am luat cu mâinile de păr”.

Acelaşi Dan Manu făcea la inaugurarea staţiei de asfalt o declaraţie ce din păcate nu şi-a găsit acoperire în realitate, pentru că în Argeş sunt zeci de drumuri pline de gropi: "Staţia produce 50 - 60 de tone de asfalt pe oră. Avem drumuri suficiente de întreţinut, de plombat, de făcut covoare  asfaltice. Le transmit tuturor argeşenilor că este un nou început şi una dintre marile priorităţi pe care noi le avem înseamnă infrastructura, drumurile. Ne ţinem de cuvânt şi o dovadă este şi ceea ce s-a întâmplat aici la Cătească - pornirea staţiei de asfalt". 

Vă mai recomandăm şi:

CJ Argeş a plătit din bugetul judeţului bâjbâielile învestiţiei în staţia de asfalt de la Căteasca

Premieră la cel mai scump pod din România. Japonezii au fixat prima piesă pe piloni, pentru cabluri VIDEO

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite