Educatoare de la o creşă din Piteşti, reţinută pentru agresarea unor copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă Adevărul
Foto arhivă Adevărul

O educatoare de la o creşă din Piteşti a fost reţinută marţi, 10 mai. Femeia e acuzată de purtare abuzivă, deoarece a agresat nişte copii care frecventează creşa la care e angajată.

UPDATE  ora 17.20: Femeia a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.


UPDATE: Salariata, angajată în funcţia de educator puericultor la Creşa nr. 6 Trivale, se afla, la data demarării anchetei penale, şi în anchetă administrativă. 

"De îndată ce a luat la cunoştinţă despre presupusele agresiuni fizice şi verbale asupra copiilor, în data de 26 aprilie 2022, Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Piteşti a iniţiat toate demersurile legale de investigare a situaţiei, prin demararea anchetei disciplinare prealabile, şi a oferit părinţilor tot sprijinul pentru stabilirea adevărului şi luarea măsurilor administrative prevăzute de lege!", precizează Primăria Piteşti, în subordinea căreia se află creşa. 

Cercetarea disciplinară prealabilă anchetei penale a fost demarată la nivelul instituţiei, ca urmare a sesizării formulate chiar de şeful Serviciului Creşe Piteşti.

 Ştirea iniţială:

Faptele s-au petrecut la o creşă din cartierul piteştean Trivale, acolo unde femeia, în vârstă de 44 de ani, este educatoare.

"Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 3 Poliţie Piteşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă (trei acte materiale) şi au reţinut o femeie din Piteşti. Din cercetări s-a stabilit că, în perioada aprilie-mai, femeia, în calitate de angajată a unei instituţii care asigură îngrijirea copiilor până la vârsta de trei ani, ar fi agresat fizic minori pe care îi avea în grijă.", precizează IPJ Argeş. 

Cercetările au început în urma plângerilor cu privire la lovirea şi bruscarea unor micuţi.

Marţi, 10 mai, după administrarea probatoriului, educatoarea a fost reţinută pentru 8 ore, pe bază de ordonanţă.

Urmează ca tot în cursul zilei de marţi, 10 mai, educatoarea să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive.

 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Paradă spectaculoasă a costumelor populare, la Mioveni. Maramele au strălucit, fluierele au cântat, iar 

Soarta Gării Regale Curtea de Argeş, ridicată de Carol I. După Revoluţie, autorităţile nu au investit niciun leu 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite