EXCLUSIV Cazul copilului mort la stomatolog: „Dosarul e deschis de mai bine de nouă luni, e cam mult”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe persoane din cadrul cabinetului Teddy Care sunt cercetate pentru ucidere din culpă FOTO: Facebook/Teddy Care
Mai multe persoane din cadrul cabinetului Teddy Care sunt cercetate pentru ucidere din culpă FOTO: Facebook/Teddy Care

Începută din luna februarie, ancheta în dosarul băieţelului mort în 12 februarie după o anestezie în cabinetul stomatologic Teddy Care din Piteşti nu a fost deocamdată finalizată. Deschis iniţial in rem, dosarul conţine, în sfârşit, numele unor persoane cercetate pentru ucidere din culpă

„În acest dosar sunt cercetate mai multe persoane pentru ucidere din culpă. Dosarul este unul complex, iar expertizele încă nu au fost finalizate”, a declarat pentru „Adevărul” Nicolae Argeşanu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Băieţelul de 4 ani şi 8 luni a ajuns la cabinetul stomatologic al Clinicii Teddy Care, din Piteşti, pe 10 februarie, la ora 14.50, iar câteva minute mai târziu i s-a efectuat o analgosedare. În mai puţin de o oră, copilul a intrat în stop-cardio-respirator şi a avut nevoie de resuscitare. Transportat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, băieţelul a murit după două zile, pe 12 februarie.

Verificările au stabilit că respectiva clinică nu avea voie să efectueze analgosedare, conform autorizaţiei de funcţionare, pentru că unitatea nu avea o secţie ATI. Cei de la cabinet nu aveau trusa de urgenţă, şi nici oxigen, ambele fiind obligatorii şi cerute de lege în cazurile de anestezie terapie intensivă.

DSP Argeş a amendat atunci clinica privată cu 20.000 de lei pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în autorizaţia de funcţionare.

Tatăl băieţelului mort: „DSP Argeş a dat o amendă de faţadă”

„Adevărul” a stat de vorbă şi cu Adrian Vasile, tatăl băieţelului decedat pe 12 februarie.

„Tot dosarul acesta durează de mai bine de nouă luni, e cam mult… Cei de la DSP Argeş au o mare vină, în opinia mea. De ce i-au lăsat pe cei de la clinică să funcţioneze mai mulţi ani fără autorizare pentru analgosedare? De ce i-a amendat cu 20.000 lei de-abia după ce a murit copilul meu? A fost o amendă de faţadă. O amendă uşoară. Cei de la clinică îşi recuperează banii ăştia de la cinci pacienţi. Numai eu le-am dat peste 4.000 lei pentru băiatul cel mare. E păcat că ceilalţi părinţi care au mai avut probleme cu copiii la aceeaşi clinică nu au reacţie”, spune Adrian Vasile.

Tatăl băieţelului decedat a mai declarat că cei de la clinică nu aveau trusă ATI şi nu le-au spus părinţilor că sunt riscuri cu analgosedarea. „Ne-au pus să semnăm multe hârtii. Nici măcar nu ne-au explicat care este diferenţa între inhalosedare şi analgosedare, i-au zis soţiei că e la fel, iar noi nu aveam cultură medicală. Am fost la mai multe clinici înainte, ne-au refuzat, că ei nu se ocupă de copii. Când eram cu cel mic la spital, patronul clinicii a venit după noi şi ne-a întrebat dacă avem nevoie să ne ajute cu ceva. I-am spus că nu ne trebuie nimic, niciun ban. Medicul anestezist a recunoscut de faţă cu mine că au mai fost probleme la clinica Teddy Care. Nu numai anestezistul e de vină în acest dosar. Sper să nu se facă ilegalităţi în acest dosar penal, având în vedere puterea financiară a celor de la clinică”, a mai spus tatăl copilului.

Adrian Vasile a dat în judecată clinica şi spune că, dacă i se vor acorda daune morale, o parte le va da celorlalţi doi copii ai săi, iar cealaltă parte o va dona pentru spitale de copii.

Reacţia DSP Argeş: „Anestezistul lucra după-amiaza, când noi nu avem program”

„Adevărul a luat legătura şi cu dr. Aura Copciag, şefa Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Argeş pentru a clarifica anumite lucruri legate de acest caz. „Cei de la clinică au suspendat în instanţă suspendarea activităţii, nu ştiu care este stadiul procesului, avem un contract cu o firmă de avocatură. Pot să vă spun cu certitudine că Teddy Care nu mai funcţionează în prezent. Pentru a putea redeschide clinica, cei de acolo trebuia să îşi modifice înregistrarea în Registrul Unic al Cabinetelor ca să nu mai funcţioneze cu analgosedare şi autorizaţia la Colegiul Medicilor Generalişti. Nici până acum nu am primit informaţii de la Institutul Mina Minovici cu privire la cauza decesului băieţelului”, spune Aura Copciag.

Referitor la acuzaţiile tatălui băieţelului mort, conform cărora nu s-au luat măsuri mai din timp la acea clinică, Aura Copciag ne-a declarat: „Anestezistul lucra cu normă întreagă la Spitalul Militar Piteşti şi după-amiaza profesa în clinica Teddy Care. Noi, la DSP Argeş, nu avem program după-amiaza şi nu stăm să verificăm clinicile după-amiaza. Medicul anestezist făcea analgosedarea, nu clinica în sine, nu aveam de unde să ştim. Nici acum nu ştim la care clinici se face analgosedare. Majoritatea funcţionează după-amiaza şi cu clinici din spitale”.

Dr. Aura Copciag, şef Serviciu Control Sănătate Publică la DSP Argeş FOTO: Denis Grigorescu

aura copciag

Întrebată de ce DSP nu a verificat, înainte de incident, dacă clinica avea autorizaţie să practice analgosedarea şi dacă dispunea de echipamentul necesar unei intervenţii specifice terapiei intensive, Aura Copciag a răspuns: „Le-am dat amendă de 20.000 de lei” (n. red. - clinica a primit această amendă după moartea copilului).

Pe 13 februarie, la o zi după decesul băieţelului, pe pagina de Facebook a clinicii Teddy Care a fost postat următorul mesaj legat de tragicul eveniment: „Ştim că toată lumea aşteaptă o reacţie de la noi şi, mai mult decât orice, ne dorim să înţelegeţi că ne este la fel de greu ca fiecăruia dintre dumneavoastră să înţelegem şi să acceptăm ceea ce s-a întâmplat în clinică noastră. În aceste momente, gândurile şi inimile noastre sunt însă alături de părinţi, nu facem decât să ne rugăm să aibă putere şi linişte. Ne dorim mai mult decât oricine să înţelegem ce s-a întâmplat, aşteptăm rezultatul investigaţiilor şi anchetelor în curs, sperăm din tot sufletul că vor aduce răspunsurile pe care toată lumea le aşteaptă şi că nu vor lasă loc de alte interpretări. Căci, din păcate, până în acest moment, dezinformarea, speculaţiile şi goana după senzaţional s-au dovedit o dată în plus mai importante decât căutarea adevărului".

Ce este analgosedarea

Aflată la limita dintre anestezie şi sedare, analgosedarea este un tip de anestezie eficient în următoarele situaţii: pacienţi necooperanţi, dificili, cu anxietate ridicată, fobie extremă de dentist, teamă de durere. Analgosedarea presupune injectarea intravenoasă a unui amestec de substanţe analgezice şi sedative. Procedura se realizează de către un medic anestezist reanimator, care foloseşte mai multe niveluri de analgosedare (doze fracţionate) pe întreagă durata a tratamentului. În acest fel, pacientul este relaxat, sedat, dar cooperant cu medicul stomatolog.

Substanţa medicamentoasă se administrează printr-o branulă, aşa încât dozele pot fi modificate în orice moment, în funcţie de nevoile pacientului şi de stadiul sau tipul intervenţiei. Dacă este cazul, în timpul intervenţiei se poate administra şi oxigen. Analgosedarea permite menţinerea pacientului în stare de semiconştienţă timp de 2-3 ore, permiţând astfel realizarea cu succes a unor intervenţii complexe pentru care altfel ar fi fost nevoie de anestezie generală.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Copilul care a murit după o anestezie generală într-un cabinet stomatologic a fost sedat cu cocktail de medicamente. O spun oficialii Ministerului Sănătăţii

Copilul de patru ani care a ajuns din cabinetul stomatologic, la reanimare a murit

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite