Fostul inginer horticol care le vine în ajutor copiilor cu nevoi speciale
0
De profesie inginer horticol, Medeea Mathe (45 de ani) şi-a schimbat preocupările, jobul şi viaţa după ce, în urmă cu opt ani, a avut ocazia să stea în preajma unor copii defavorizaţi şi şi-a dat seama că vocaţia ei e alta. S-a reprofilat şi a devenit profesor şi terapeut într-un centru de plasament, iar acum se ocupă şi de copiii cu probleme comportamentale din clasele integrate, într-o şcoală din Voluntari, judeţul Ilfov.
Medeea Mathe (45 de ani) este psihopedagog la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Periş şi este detaşată la o şcoală din Voluntari, unde lucrează cu copiii de la centrul de plasament din localitate, dar şi cu elevi cu deficienţe comportamentale şi cerinţe educative speciale, proveniţi din familii cu probleme. Cea mai frumoasă parte a noii sale meserii este că aceşti puşti o iubesc cu adevărat.
«DIZABILITĂŢI» E ATUNCI CÂND NU TE VREA NIMENI“
Medeea şi clasa ei de copii speciali au devenit, în toamna lui 2018, subiectul unei piese de teatru scrise de poetul, scriitorul şi avocatul Florentin Sorescu. Acesta a fost impresionat de ataşamentul creat între aceşti copii şi terapeută, după ce o cunoştinţă i-a povestit despre puştii de la Periş şi psihopedagogul lor, pe care a ţinut să-i cunoască.
„Doamna noastră are pe cineva cu care se întâlneşte la transformator. De câte ori vorbeşte cu el la telefon zâmbeşte altfel decât cu noi. Uneori vorbeşte într-o română din care nu înţelegem nimic şi de care ne-a spus că este greacă. Aş vrea să pot vorbi şi eu aşa ca doamna, ca să nu priceapă nimeni ce spun. De câte ori spun ceva, mănânc bătaie. Oamenilor mari nu le place să vorbeşti cu ei. Noi facem parte dintr-o clasă specială pentru că în celelalte clase nu ne-a primit nimeni. Aici e mai bine decât în clasele normale, unde copiii sunt foarte răi cu noi. Ei vin la şcoală cu pacheţele împăturite în şerveţele şi mănâncă în pauze. Părinţii lor trec pe la şcoală de multe ori şi vorbesc cu ei fără să se enerveze. De aceea nu tresar niciodată şi se poartă de parcă totul ar fi al lor. Cuvântul pe care l-am auzit cel mai des până acum este «dizabilităţi». Mi-a luat foarte mult până am reuşit să-l pronunţ. «Dizabilităţi» e atunci când nu te vrea nimeni. Fiecare dintre colegii mei are ceva, chiar dacă uneori nu se vede. De aceea au făcut o clasă numai pentru noi, ca să nu-i deranjăm pe ceilalţi copii. Doamna noastră ne-a spus că şi noi suntem copii normali, dar puţin diferiţi de ceilalţi copii. Ea ştie cum să vorbească cu noi pentru că nu este normală.“
Aşa începe piesa „Transformatorul“, a lui Florentin Sorescu, în care Medeea Mathe şi puştii ei au devenit personaje de poveste, la propriu. Lansarea a avut loc la Piteşti, în prezenţa psihopedagogului, a lui Alex, unul dintre copiii de care Medeea Mathe se ocupă, şi a altor câteva personaje reale. Am vrut să aflăm chiar de la Medeea cum e să fii subiectul unei piese de teatru.
„Având în vedere că sunt un personaj mitologic (râde, făcând referire la nume), eu cred că povestea şi-a căutat singură calea să iasă la lumină. Eu zic că personajul principal al acestei piese nu sunt eu, ci sunt copiii pe care-i păstoresc. Piesa este realitate 100%. Modul în care lucrurile acestea au fost scrise de autor este însă legat de talent“, mai spune terapeutul.
DE LA INGINERIE, LA PSIHOLOGIE
De profesie inginer horticol, Medeea Mathe şi-a găsit adevărata vocaţie în urmă cu mai puţin de un deceniu. „Într-o zi m-a sunat o verişoară să mă întrebe dacă n-aş vrea să lucrez la un centru de plasament. OK, am zis, hai să merg mai întâi în recunoaştere. Când am intrat în curte, copiii au venit instantaneu, fără să fac nimic, şi s-au lipit ciorchine de mine. Abia m-am putut deplasa până la clădire cu ei grămadă. Mi-am zis că e un semn, ceva în afara mea, inexplicabil. Şi am ales să merg pe instinctele copiilor, mai degrabă decât pe ale mele, pentru că ei m-au ales pe mine“, povesteşte Medeea Mathe care a fost momentul decisiv pentru schimbarea carierei.
Foto: Medeea Mathe
Avea deja cinci ani de pedagogie urmaţi în timpul facultăţii care o formase ca inginer, dar s-a apucat de
cursuri şi la Facultatea de Psihologie a Universităţii Bucureşti, unde a urmat un modul special şi şi-a început activitatea la centrul din Periş, iar acum e detaşată la o şcoală din Voluntari, unde există patru clase integrate – copii cu probleme comportamentale.
„Pentru copiii aceştia, care nu trebuie să rămână fără şcolarizare, se formează clase – numite clase integrate – care funcţionează tot în cadrul şcolilor de masă. Este vorba de copii care nu se pot adapta în clasele de masă, motiv pentru care se dau trupelor de masă, adică nouă. Colega mea se ocupă cu predarea, eu, cu terapiile: kinetoterapie, ludoterapie, stimulare cognitivă, socializare, terapie ocupaţională. Aceste clase integrate sunt în beneficiul tuturor, pentru că un copil cu probleme comportamentale, într-o clasă unde sunt 36 de alţi copii, face ca nimeni să nu-şi poată vedea de treabă. E o idee extraordinară“, subliniază Medeea Mathe.
Mediu prietenos pentru elevii cu cerinţe speciale
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Periş este o instituţie de învăţământ special, care asigură servicii educaţionale şi terapeutice elevilor cu cerinţe educative speciale din comuna Periş, judeţul Ilfov. De aceşti copii se ocupă o echipă formată din cadre didactice calificate, cu o vastă experienţă în domeniul psihopedagogiei speciale şi conştiente de misiunea şcolii, aceea de a asigura şanse egale în educaţie tuturor elevilor cu cerinţe educaţionale speciale, valorizându-i pe toţi, într-un mediu prietenos, pentru formarea de abilităţi de viaţă independentă, în scopul creşterii şanselor de recuperare şi integrare în comunitate.
Mai multe clase integrate, mai multe şanse pentru copiii cu probleme
Deşi în ultimii ani numărul şcolilor din România care au astfel de clase a mai crescut, sunt totuşi prea puţine unităţi în care li se acordă o atenţie specială copiilor cu probleme de acest gen. „Sunt puţine astfel de şcoli, dar tendinţa este de a vedea tot mai multe şcoli care acceptă aşa ceva, pentru că depinde foarte mult şi de conducerea şcolilor. Directorii, în general, se feresc să accepte astfel de clase, pentru că aceşti copii cu probleme comportamentale creează o grămadă de alte «probleme». Cei care acceptă înfiinţarea acestor clase o fac doar în anumite condiţii foarte bine analizate şi studiate, pentru că, într-adevăr, există nişte riscuri, mai ales dacă nu sunt şi terapeuţi foarte buni. Funcţionarea unor astfel de clase a început timid. Acum le găsim în Otopeni, Săftica, Baloteşti. Centrul de la Periş, de care aparţin eu, are foarte multe şcoli în teritoriu la care s-au înfiinţat clase integrate. Există şi în alte judeţe, dar mult mai puţine decât aici. Anul acesta (în 2018 - n.r.) am constatat o explozie a numărului de astfel de clase. Asta poate şi datorită părinţilor, care au devenit mai deschişi, pentru că, până acum, cei mai mulţi se simţeau stigmatizaţi dacă aveau copii la clase integrate. După ce au văzut un feedback pozitiv, şi-au dat seama că ăsta e locul unde trebuie să se afle copiii lor“, mai spune Medeea Mathe.
„TOTUL ESTE ADAPTAT“
Accesul la educaţie se face, în cazul acestor copii cu cerinţe educaţionale speciale, prin educaţie formală, nonformală şi servicii educaţionale. În aceste clase integrate se predau, la fel ca şi în cele normale, română, matematică, istorie, geografie, biologie etc., dar într-un mod aparte, pentru că problemele comportamentale ale acestor copii le afectează puterea de concentrare. „Totul este adaptat copiilor cu nevoi speciale, deşi niciunul dintre copiii de care mă ocup eu nu are dizabilităţi – cel puţin în clasa mea, sunt doar copii cu probleme comportamentale, dar există şi clase unde sunt copii cu dizabilităţi. La Voluntari ni s-a dublat efectivul. Anul acesta avem patru clase. Eu, spre exemplu, am în clasă 12 copii. Par puţini, dar gândiţi-vă că sunt copii cu probleme comportamentale care au făcut un periplu în cam tot judeţul şi majoritatea au fost exmatriculaţi de la două-trei şcoli“, mai spune Medeea Mathe.
POVESTEA 100% REALĂ A LUI ALEX
Psihopedagogul recunoaşte că nu e simplu să lucrezi cu astfel de copii, dar mărturiseşte că legătura creată cu ei o ajută enorm să reuşească în ceea ce face. „Dacă-ţi place, nu este greu! Ceea ce pot afirma despre mine este că îmi place“, spune Medeea.
Strategia de bază a şcolii constă în intervenţia psihopedagogică în echipă, prin trasee educaţionale personalizate. Ce încearcă Medeea Mathe să le ofere acestor copii, dincolo de fişa postului, este o combinaţie de iubire şi de speranţă, pentru că tarele lor sunt, în multe cazuri, atât de mari, încât văd viitorul extrem de sumbru.
„Într-o pauză, doamna ne-a arătat un bătrân, stătea singur pe bancă uitându-se la vrăbii cum ţopăie vesele în jurul lui, căci le dădea firimituri să mănânce şi ele îl iubeau şi nu aveau nicio teamă: «Uitaţi-vă bine la domnul acesta», ne-a spus, «ştiţi voi cine e?». Bineînţeles că niciunul dintre noi n-a ştiut ce să răspundă, era un bătrân ca toţi bătrânii, poate doar puţin mai blând, arăta exact aşa cum ţi-ai dori să fie un bunic, «Cine e, doamnă?», a întrebat-o Alex atunci. «Nu l-am mai văzut niciodată pe-aici, n-avem de unde să ştim». «Un copil ca şi voi», i-a răspuns doamna, iar noi toţi am izbucnit în râs. «Cum să fie, doamnă, copil, râdeţi de noi? Uitaţi-vă cât de alb are părul, cum să fie copil?». «Ba aşa e, cum vă spun eu, ne-a răspuns doamna, uneori trupul tău îmbătrâneşte, dar în suflet rămâi tot copil, însă nu asta voiam să vă spun, ci că el a fost când era mic chiar la acest Centru, de-aia vine aici când şi când». Asta pe mine m-a mirat mult, de câte ori mă gândesc la ce va fi după ce voi ieşi de-aici nu văd nimic, ca şi cum mi s-ar pune un văl, sunt momente când nici nu cred că voi mai creşte vreodată ca să pot pleca din acest loc şi mi se pare că voi rămâne toată viaţa aici. «Şi acum la ce orfelinat e?», a întrebat-o Haludi, iar doamna a dat să spună ceva, dar a tăcut, şi-atunci Alex i-a zis: «Tu, Haludi, chiar nu pricepi nimic, orfanii când cresc şi termină şcoala ajung pe străzi, iar apoi într-un azil de bătrâni, pentru că nu-i vrea nimeni, înţelegi?». «Nu, Alex, nu este adevărat ce spui», a vorbit atunci doamna, odată veţi avea şi voi familia voastră, ai să vezi, iar copiii pe care îi veţi creşte o să vă iubească exact ca pe nişte copii, uneori aşa se întâmplă în viaţă, te naşti bătrân, iar apoi începi să întinereşti, până redevii copil“, povesteşte, în „Transformatorul“, din propria experienţă, 100% reală, Alex, unul dintre copiii clasei de care se ocupă Medeea, personaj în piesa de teatru.
„Am un băiat de 18 ani care şi-a văzut mama ucisă de tată“
Medeea Mathe şi-ar dori ca şi societatea să facă mai mult pentru aceşti puşti. Unul dintre copiii cu care lucrează, spre exemplu, a trecut printr-o experienţă extrem de sângeroasă şi tulburătoare, iar reintegrarea sa în societate este cu atât mai grea cu cât, de la 6 la 8 ani, acest băieţel n-a beneficiat de niciun fel de terapie.
„În general, problemele acestor copii vin din familie: am un copil care şi-a văzut mama ucisă de tată, copil de care societatea nu s-a ocupat ani de zile, am copii care sunt agresaţi împreună cu mama şi fraţii, copii din familii depăşite inclusiv financiar, care nu-şi permit un terapeut pentru micuţi, copii din centre de plasament – jumătate din clasă“, spune Medeea Mathe.
Psihopedagogul condamnă ipocrizia societăţii, despre care spune că preferă „să ascundă gunoiul sub preş“, în detrimentul acestor copii, care, neajutaţi, nu doar că nu au nicio şansă să devină nişte adulţi funcţionali, dar riscă să devină ei înşişi o problemă pentru ceilalţi.
„Trebuie să vedem şi să recunoaştem că există probleme speciale pentru care e nevoie de metode speciale de intervenţie. Este cazul copilului de care v-am vorbit, care şi-a văzut mama ucisă de tată. El, până atunci, a fost într-o clasă normală, dar, de atunci, nu s-a mai putut integra, nu-şi mai găseşte locul într-o astfel de clasă înainte să parcurgă nişte etape terapeutice. Societatea nu i-a oferit sprijin la timp. Familia, fiind neputincioasă, din toate punctele de vedere, şi material, şi moral, a clacat – copilul este tutorat de către unchiul matern. În general, majoritatea familiilor din care provin aceşti copii sunt depăşite financiar, nu-şi permit un terapeut, lasă lucrurile să se adâncească – vă daţi seama ce se întâmplă şi cât de grea este o recuperare în cazul unui astfel de copil. A văzut crima, a stat lângă mama lui aproximativ şase ore şi avea doar 7 ani – acum are 18. Pentru că familia nu şi-a permis să-l treacă prin toate etapele terapeutice, a mai stat acasă, a mai mers în clasa din care provenea, n-a reuşit să se reintegreze şi s-a pierdut timp preţios. Din păcate, odată trecut acest timp, majoritatea problemelor nu mai pot fi rezolvate. Situaţia a scăpat de sub control, depresia în care căzuse copilul s-a adâncit, a avut nevoie de medicaţie. A fost, până la urmă, şi la un psiholog, dar s-a pierdut timp preţios, nu s-a acţionat imediat după incident, aşa cum ar fi trebuit. Cum n-a mai reuşit să se integreze în clasa din care provenea, a ajuns la mine. Din păcate, sunt probleme reale, pe care mulţi refuză să le vadă. Cred că principalul motiv e ipocrizia. Ne place să ne prezentăm, să ne cosmetizăm imaginea şi tot ce este neplăcut să băgăm sub preş“, subliniază cu indignare Medeea Mathe.
Terapeutul spune că, de cele mai multe ori, momentul intervenţiei face diferenţa între blocaj şi recuperare în cazul acestor puşti: „Copiii care sunt recuperaţi pot să revină în clasele din care provin. Din păcate, majoritatea rămân până în clasa a VIII-a la mine“.
Se încarcă comentariile...
