FOTO Firmă din Vâlcea prinsă furând „cu acte“ lemne din Argeş. Camionul era însoţit de documente, însă cantitatea tranportată depăşea volumul din aviz

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Întreaga cantitate a fost confiscată
Întreaga cantitate a fost confiscată

Jandarmii argeşeni au desfăşurat miercuri mai multe acţiuni punctuale în diferite zone din judeţ pentru prevenirea şi combaterea tăierii ilegale de arbori. Oamenii legii au luat la verificat inclusiv camioanele care efectuau transporturi aparent legale, fluturând avize.

Una dintre metodele pe care mizează cei care dau iama în păduri folodindu-se de acte este încărcarea camioanelor cu lemne peste nivelul documentelor folosite ca acoperire. La câteva astfel de transporturi "legale"  se obţine fraudulos câte o remorcă plină cu material lemnos.

„Pe raza comunei Arefu, o societate comercială din judeţul Vâlcea a fost sancţionată cu amendă în valoare de 3000 de lei, având în vedere că pe autocamionul de transport avea 8,6 metri cubi lemn pentru construcţii, peste valoarea indicată în avizul de însoţire”, a precizeazat, miercuri, IJJ Argeş

Întreaga cantitate a fost ridicată în vederea confiscării şi predată lucrătorilor Ocolului Silvic Vidraru. 

În cadrul aceloraşi acţiuni, jandarmii argeşeni au sancţionat cu câte 1000 de lei doi bărbaţi din comuna Valea Mare Pravăţ, satul Nămăeşti, pentru că nu au putut justifica provenienţa materialului lemnos pe care îl transportau. Şi în acest caz, lemnul a fost ridicat în vederea confiscării şi predat lucrătorilor Ocolului Silvic Câmpulung.

FOTO Firmă din Vâlcea prinsă furând
FOTO Firmă din Vâlcea prinsă furând
FOTO Firmă din Vâlcea prinsă furând
FOTO Firmă din Vâlcea prinsă furând
Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite