Piteşti

articolul anterior articolul urmator

FOTO Imagini revoltătoare cu Biserica Brătienilor, monument istoric, plină de materiale de construcţii. Şapă de beton peste podeaua veche de 120 de ani

0
22 Sep 2019 14:48:23
Autor: Denis Grigorescu
Saci de ciment depozitaţi la câţiva metri de mormintele a trei foşti prim-miniştri FOTO: Denis Grigorescu
Saci de ciment depozitaţi la câţiva metri de mormintele a trei foşti prim-miniştri FOTO: Denis Grigorescu

Aflată chiar lângă Vila Florica, leagănul Brătienilor, Biserica Sf. Ioan Botezătorul a ajuns depozit de materiale de construcţii din cauza unor lucrări ilegale. În Biserica Brătienilor s-a turnat ilegal o şapă de beton, însă lucrările au fost oprite după ce mai mulţi credincioşi au sesizat autorităţile.

La începutul lunii septembrie, mai mulţi credincioşi care vizitau biserica de la Florica, necropola familiei Brătianu şi operă a faimosului arhitect francez André Lecomte du Noüy (cel care a restaurat şi biserica Mănăstirii Curtea de Argeş), au văzut uluiţi şi revoltaţi cum peste podeaua originală din piatră, pusă acum 120 de ani, se turna o şapă de beton, iar în cripta unde odihnesc Brătienii erau depozitaţi zeci de saci de ciment. Unul dintre credincioşi a sesizat rapid Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Argeş, trimiţând şi fotografii în care se vedeau clar şapa turnată şi sacii cu ciment puşi la câţiva metri de mormântul lui Ion C. Brătianu

„În urma unei inspecţii pe care am făcut-o la biserica de la Florica am descoperit că mai mulţi muncitori lucrau la un sistem de încălzire prin pardoseală. Nu au putut să îmi arate documente justificative, aviz şi autorizaţie de construcţie, cum era normal. Şi cum era o intervenţie neautorizată asupra unui monument istoric, Direcţia pentru Cultură Argeş le-a aplicat o amendă contravenţională, li s-a pus în vedere şi să readucă monumentul la starea iniţială. Am dat o amendă de 5.000 de lei schitului ce administrează Biserica Florica pentru acele lucrări nelegale. Biserica este monument de categoria A, iar orice intervenţie acolo trebuie obligatoriu avizată de Ministerul Culturii. Au fost informaţi şi cei de la Arhiepiscopie. Le-am indicat ce au de făcut ca să avizeze un astfel de proiect, ca să afecteze cât mai puţin monumentul. Ar putea pune un sistem de calorifere sau radiatoare. Le-am oprit lucrările, şapa respectivă trebuie scoasă. Maica stareţă ne-a spus că nu ştia că lucrarea trebuia avizată”, ne-a precizat Cristian Cocea, directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Argeş.

O şapă de beton a fost turnată peste podeaua originală de acum 120 de ani

L-am întrebat pe directorul Cristian Cocea dacă între timp şapa turnată ilegal a fost scoasă. „Încă nu a fost scoasă. Lucrarea trebuie făcută cu atenţie, supervizată de un arhitect. Maica stareţă a luat legătura cu o doamnă arhitect, care trebuie să vină zilele următoare”, mai spune Cristian Cocea.

Am solicitat un punct de vedere şi de la Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului cu privire la lucrarea ilegală, însă nu am primit vreo precizare.

Trei foşti prim-miniştri sunt îngropaţi în biserică

Muncitorii au lucrat mai multe zile până când autorităţile au fost sesizate de credincioşi

Aflată chiar lângă Vila Florica, leagănul Brătienilor, biserica Sf. Ioan Botezătorul este aşezată într-un loc cu adevărat idilic. Biserica Brătienilor, cum mai este cunoscută, a fost construită de acelaşi arhitect francez care a refăcut şi Mănăstirea Curtea de Argeş. Trei foşti prim-miniştri ai României sunt îngropaţi aici.

Biserica Sf. Ioan Botezătorul este locul unde sunt înmormântaţi majoritatea membrilor familiei Brătianu. Biserica a fost construită în 1898 după planurile arhitectului francez Andre Lecomte du Nouy, acelaşi care restaurase şi mănăstirea Curtea de Argeş. Ocazional, şi numai cu aprobări speciale, în biserica Brătienilor se oficiază şi nunţi în ultimii ani.

Biserica se impune prin monumentalitate, fiind în întregime construită din piatră de Albeşti. În formă de cruce, biserica are o singură turlă, pătrată la bază şi hexagonală în rest, învelită iniţial cu tablă de alamă (pe care ocupanţii străini au luat-o în primul război mondial), iar apoi cu olane, prezente şi astăzi.

 Biserica nu a fost pictată niciodată

 Un detaliu interesant legat de biserica de la Florica este că aceasta nu a fost pictată niciodată. Sub pridvor, pe latura sudică, se află uşile de acces la cavourile familiei Brătianu.

Biserica a fost sfinţită pe 19 mai 1921, în vederea translării sicriului lui Ion C. Brătianu în noua capelă, solemnitate ce a avut loc trei zile mai târziu, slujba fiind oficiată atunci de mitropoliţii Miron Cristea, primul patriarh al României şi Nicolae Bălan al Sibiului.

Biserica a fost sfinţită pe 19 mai 1921, în vederea translării sicriului lui Ion C. Brătianu în noua capelă, solemnitate ce a avut loc trei zile mai târziu; slujba a fost oficiată de mitropoliţii Miron Cristea - primul patriarh al României - şi Nicolae Bălan al Sibiului; (la început, Ion C. Brătianu, decedat pe 3 mai 1891, fusese înmormântat în parcul conacului, pe deal, într-o criptă construită sub supravegherea lui Eugeniu Carada, lângă Florica, primul lui copil, pe care o boală necruţătoare a răpit-o din sânul familiei în iarna lui 1865). “Durerea părinţilor a fost grozavă şi niciodată ştearsă” îşi aducea aminte sora ei, Sabina Cantacuzino.

A doua înmormântare solemnă ce a avut loc în capela de la Florica a fost cea a lui Ionel Brătianu (care a fost, în total, aproape 12 ani prim-ministru), răpus fulgerător de o infecţie a amigdalelor, la 24 noiembrie 1927.

“La Florica, sicriul a fost aşezat într-un car tras de boi; în acea zi de iarnă întunecoasă şi ceţoasă, convoiul, urmat de o mare mulţime de prieteni, autorităţi şi săteni, urca încet şi jalnic dealul până la capelă… Brătianu se ducea să doarmă somnul de veci după o viaţă atât de strălucită în istoria neamului său, pe acelaşi deal pe care, cu 63 de ani înainte, văzuse lumina zilei. Se născuse la Florica în vremurile României vasale, se odihneşte în pace tot la Florica, dar în vremurile României întregite”, scria I. G. Duca la puţin timp după înmormântare.

Peste trei ani, la 22 decembrie 1930, Vintilă Brătianu (prim-ministru aproape un an) va fi şi el coborât în criptele de la Florica; Dinu şi Gheorghe Brătianu, morţi în închisoarea de la Sighet, vor fi şi ei depuşi, peste ani, în capela familiei.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii