FOTO Povestea tulburătoare a singurului sportiv cu handicap care a traversat România în alergare
0
Povestea de viaţă a ultramaratonistului Ioan Levente Polgar este o lecţie de ambiţie de la cap la coadă. În urma unui accident suferit în copilărie a rămas fără o mână, însă acest lucru nu l-a împiedicat să obţină rezultate remarcabile la cele mai dificile competiţii din lume
Ioan Levente Polgar (38 de ani) a învăţat să-şi ignore infirmitatea şi intră în competiţii sportive dificile pentru a-şi
împinge tot mai mult limitele.
Este singurul sportiv cu handicap care a tranzitat România în alergare şi primul din lume care a fost acceptat la 6633 Arctic Ultra, considerat cel mai dur maraton din lume. În plus, a participat la trei ediţii ale ultramaratonului Ultra-Trail du Mont-Blanc (170 de kilometri), însă la ultima, din 2019, nu a reuşit să treacă linia de finish, după ce la kilometrul 90 medicii l-au sfătuit să abandoneze, întrucât efortul îi slăbise foarte mult organismul. Dar nu s-a lăsat descurajat.
Se încăpăţânează să facă performanţă la cel mai înalt nivel şi îi şi iese. „De fiecare dată când mă simt îngenuncheat, încerc să înţeleg de ce Dumnezeu a pus în ring cu mine un luptător cu mult peste forţele mele, dar mă ridic şi merg mai departe“, spune Ioan Levente Polgar.
Împins în faţa trenului
Şi-a însuşit mentalitatea de învingător încă din copilărie, când, în urma unui accident, a rămas fără mâna dreaptă.
„Copilăria mea ar fi aproape perfectă dacă aş putea şterge din ea câteva detalii – la creşă am avut un început de astm, însoţit de cinci pneumonii, iar la 4 ani au apărut şi problemele grave cu urechile, când am fost la un pas de a-mi pierde auzul. Îmi amintesc multele drumuri la o clinică clujeană, fie iarnă, fie vară.
La 5 ani a încetat calvarul. Acea vară a fost perfectă, însă în anul următor, pe 17 martie 1987, mi s-a schimbat toată viaţa. Într-o ceartă de copii, o vecină mai mare m-a împins în faţa trenului. M-au dus la Cluj, unde m-au operat de trei ori, iar la Aiud am mai suferit alte două intervenţii chirurgicale. Timp de doi ani am locuit în spital. Am fost într-o comă profundă aproximativ trei săptămâni, iar şapte luni am fost imobilizat la pat. A trebuit să învăţ să merg din nou“, rememorează sportivul.
Foto: Ultima fotografie în care Levi avea ambele braţe
Nici adolescenţa n-a fost lipsită de probleme, mai ales după ce mama lui s-a recăsătorit cu un bărbat abuziv. Trauma accidentului, la care se adăuga viaţa de familie în care bătăile erau la ordinea zilei, l-a făcut să renunţe la studii şi să se refugieze în alcool.
„Tatăl meu vitreg ne bătea, iar după un timp am ajuns în grija bunicilor materni. Adolescenţa a venit la pachet cu o libertate scăpată de sub control. Uşor, uşor am abandonat şcoala şi am început să frecventez barurile. La un moment dat ajunsesem să-mi doresc să fiu aruncat în spatele gratiilor. Din fericire, viaţa a avut alte planuri pentru mine.“
„După primul maraton am jurat că nu mai particip“
Sportul i-a schimbat perspectiva asupra vieţii şi l-a readus pe calea cea bună. Prima competiţie la care a participat a fost în urmă cu aproximativ zece ani şi de atunci a continuat să alerge.
„Primul maraton mă va urmări toată viaţa. Ţin minte că aveam impresia că nu se mai termină urcarea, alunecam spre finish... Am jurat că nu mai particip vreodată, dar când am ajuns acasă am început să caut competiţii care mai de care mai provocatoare. Competiţiile montane nu au secţiune pentru cei cu un handicap! Satisfacţia este că atunci mă simt întreg, egal. Nimeni nu se mai uită ciudat la mine pentru că-mi lipseşte o mână. Cea mai urâtă senzaţie este să-ţi fluture o mânecă – atrage toate privirile, ca un magnet“.
În anii care s-au scurs, Levente şi-a trecut în palmares numeroase competiţii: Ultramaratonul Ciucaş (105 kilometri), Ultrabug (100 de kilometri), Maratonul Apuseni (43 de kilometri), Maratonul Piatra Craiului (40 de kilometri) şi, poate cea mai importantă, tranzitarea României, în 2016, de la Vama Jimbolia la Vama Veche.
„Am îmbrăţişat România de la vest la est fără niciun fel de aşteptări. Am pornit şi am continuat să alerg zi după zi, noapte după noapte. Era oribil, dormeam în reprize scurte – două ore seara, două ore dimineaţa. Eram fantomatici, eu şi colegul meu. Miroseam oribil, nu aveam multe haine de schimb, aşa că le dădeam jos pe cele purtate în ziua respectivă şi le îmbrăcam pe cele folosite în ziua precedentă... Totul a fost haotic!“, povesteşte Levente despre cele 14 zile în care a tranzitat ţara alergând.
Lipsa banilor este o povară mai mare decât lipsa unei mâini
Ioan Levente Polgar subliniază că marea povară pentru el nu o reprezintă dizabilitatea, ci lipsa banilor necesari pentru a participa la competiţii de anvergură. Pensia de handicap este insuficientă, aşa că lucrează în construcţii pentru a se putea întreţine şi încearcă să găsească sponsori pentru concursuri, însă cel mai adesea se loveşte de refuzuri.
„Nu mai am speranţe de multă vreme. Bat la uşi care au de partea cealaltă oameni surzi! Le zic că le ofer contract de sponsorizare... Dar unul ca mine, un handicapat, ce imagine sau satisfacţie morală ar putea aduce? Zero... Să scot rezultate, dar cu ce? Pentru asemenea competiţii nu-ţi trebuie doar o pereche de adidaşi şi gata, poţi să alergi. Sunt echipamente costisitoare, taxe de participare, transport, cazare... Dacă am zis vreodată că mi-e greu, mi s-a zis: «Levi nu te mai victimiza, fii bărbat!». Cum? Îmi câştig existenţa din munca pe şantier. Încerc să rezist fără să zic ceva, asta este situaţia.“
În ciuda tuturor dificultăţilor, Ioan Levente Polgar a reluat cursurile şcolare, prin programul „A doua şansă“, se implică activ în diverse proiecte umanitare şi se antrenează zilnic pentru a alerga.
Traversează iar România în alergare
În aceste zile, Levi traversează iar România, în alergare, cu drapelul ţării, de la Vest la Est alături de sporrtivul Cristian Gheorghe – Râmnicu Vâlcea (care face traseul pe bicicletă), pentru a aduce un omagiu eroilor români căzuţi la datorie. Peste 1000 de kilometri vor parcurge în total. Cei doi temerari şi-au propus să ajungă în jurul datei de 12 august la Vama Veche.
Vă recomandăm să mai citiţi:
VIDEO Adolescentă de 14 ani, umilită de alte fete: pusă în genunchi, scuipată, lovită şi înjurată
Se încarcă comentariile...
