FOTO VIDEO Reînhumarea Reginei Elena la Curtea de Argeş. Fostul principe Nicolae a fost aplaudat de mulţime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rămăşiţele pământeşti ale Reginei Elena au fost reînhumate sâmbătă, 19 octombrie, în noua Catedrală Mitropolitană de la Curtea de Argeş. Regina-mamă îşi va dormi somnul de veci alături de fiul ei, Regele Mihai.

GALERIE FOTO

Transmisiunea directă de la Curtea de Argeş a fost posibilă prin amabilitatea TVR.

UPDATE 13.15 Regina Elena a fost reînhumată la Curtea de Argeş alături de fiul ei, Regele Mihai, în prezenţa a aproximativ 2.000 de persoane. 

UPDATE 12.05 A început slujba, oficiată de un sobor condus de mitropolitul Nifon, arhiepiscopul Târgoviştei, şi de ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.

UPDATE 11.45 Prinţul Nicolae al României şi soţia Alina de Roumanie au ajuns la ceremonia de la Curtea de Argeş. Au fost singurii invitaţi aplaudaţi de pe margine de mulţimea prezentă la ceremonie. 

image


Prinţul Nicolae şi soţia Alina de Roumanie, la intrarea în catedrala mitropolitană FOTO Denis Grigorescu

UDPATE 11.20 Theodor Paleologu a ajuns la Catedrala Mitropolitană din Curtea de Argeş. I s-a permis să se reculeagă la catafalc. Mai mulţi politicieni locali s-au înghesuit să intre în biserică alături de candidatul la prezidenţiale, dar au fost împiedicaţi de jandarmi.  

image

UPDATE 11.00 Reprezentanţii familiilor regale din Europa care vin la funeralii: lordul Peter Rosslyn - şeful Casei Principelui de Wales, ducele Amedeo de Aosta şi fiica sa, ASR principesa Mafalda de Aosta. Familia Regală a României va ajunge la ceremonie de la ora 12.00.

Piatra tombală a Reginei Elena, care cântăreşte câteva sute de kilograme, a fost ridicată la prima oră cu un sistem special de scripeţi pe role.
 

Peste 400 de oameni au sosit la Curtea de Argeş la funeraliile Reginei Elena încă de la 8 dimineaţa, din Argeş, Dolj, Olt, Prahova, Braşov şi alte judeţe. 

Sunt şi persoane care şi-au făcut selfie-uri cu catafalcul şi crucea.
 

Rareş Remeţan are 18 ani  şi a venit tocmai de la Arad, a traversat aproape toată România pentru a participa la funeralii.
 

"Am un respect profund pentru Familia Regală. Consider că este indispensabilă României. Datorită Coroanei ne-am unit şi ne-am câştigat independenţa de stat", spune Rareş, care a venit cu trenul mai întâi la Bu ureşti vineri şi de acolo a plecat la Curtea de Argeş.

Sâmbătă, 19 octombrie, între orele 8:00-10:00, publicul se va putea reculege la catafalcul Reginei Elena, depus în vechea catedrală de la Curtea de Argeş. 

La ora 12:00, va fi oficiată slujba de înmormântare, în Catedrala istorică Arhiepiscopală şi Regală. 

Publicul va avea acces în parcul catedralei. Zeci de oficiali, inclusiv ambasadori şi reprezentanţi ai caselor regale din Europa, sunt aşteptaţi la eveniment. 

La ora 12:40, sicriul, purtat pe umeri de militari ai Brigăzii de Gardă Mihai Viteazul, va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.

La ora 13:00, va avea loc ceremonia de reînhumare. Publicul va avea acces pe platforma din faţa Noii Catedrale de la Curtea de Argeş.

Familia Regală îi roagă pe cei care vor veni la eveniment să aducă doar flori albe, ca un omagiu special pentru bunătatea Reginei Elena.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite