FOTO VIDEO Accident teribil pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Două TIR-uri s-au ciocnit, şoferii au fost răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
accident la Cateasca

Un accident rutier a avut loc miercuri pe autostrada Bucureşti- Piteşti. Două TIR-uri au intrat în coliziune, iar în urma impactului cei doi şoferi au fost răniţi.

Accidentul a avut loc pe sensul de mers spre Piteşti, la kilometrul 94 al autostrăzii, în dreptul pasarelei Căteasca.

Două TIR-uri s-au ciocnit şi au ieşit în afara părţii carosabile. Ambii şoferi sunt răniţi.

“Au intervenit o autospecială cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD şi un echipaj SAJ”, precizează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.

Echipajul SMURD a preluat unul dintre şoferi, în vârstă de 57 de ani, care prezenta dureri şi escoriaţii la piciorul stâng.

Victima a primit îngrijiri medicale şi a fost transportată la spital, iar cealaltă victimă a fost preluată de către echipajul SAJ şi urmează să ajungă, ca şi prima, la Spitalul Judeţean Argeş.

Două camioane s-au ciocnit la Căteasca

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite