Furtunile au făcut prăpăd în Argeş: nouă maşini distruse şi mii de familii rămase fără curent electric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploile abundente căzute noaptea trecută au făcut prăpăd în Argeş, cele mai mari pagube fiind în oraşul Câmpulung, unde nouă maşini au fost distruse de copacii şi acoperişurile ce au căzut. Peste 2.300 de familii din Câmpulung şi din cinci comune din judeţ au rămas fără curent.

Ploaia căzută în abudenţă la Câmpulung timp de peste şase ore a produs mari pagube. În centrul oraşului, un acoperiş a căzut peste trei maşini, distrugându-le. Alte şase maşini au fost distruse de copacii căzuţi din cauza furtunii. Tot în Câmpulung, zeci de copaci au fost puşi la pământ, iar mai multe acoperişuri au fost smulse de vânt.

După cum ne-au precizat reprezentanţii ISU Argeş, în ajutorul oamenilor au venit 20 de pompieri militari cu cinci autospeciale. În plus, au intervenit şi 19 poliţişti cu nouă maşini, atât de la Poliţia Câmpulung, cât şi de la posturile arondate.

Peste 2.300 de familii din Câmpulung şi din comunele Albeşti de Muscel, Bughea de Sus, Lereşti, Corbi şi Nucşoara au rămas fără curent din cauza furtunilor, două linii de înaltă tensiune fiind total întrerupte.

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite