Gala de excelenţă "10 pentru Argeş", un prilej de a aduce la un loc elitele judeţului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Argeş şi Teatrul Alexandru Davila, în care au premiat, viberi seara,  la Gala de excelenţă "10 pentru Argeş",valorile consacrate, în cursul acestui an, în zece domenii de activitate.

“Prin acest eveniment, în premieră, am dorit să aducem recunoaşterea şi recunoştinţa valorilor judeţului Argeş, respectiv a personalităţilor care, prin activitatea lor în anul 2016, au contribuit la promovarea şi dezvoltarea judeţului. Şi, din fericire, judeţul nostru are multe astfel de valori şi elite care, din diferite motive, până acum nu au fost cunoscute sau a căror activitate nu a fost suficient de mediatizată, dar care au adus plus valoare la nivel naţional şi internaţional judeţului Argeş”, a declarat, preşedinte Consiliul Judeţean Argeş, Dan Manu. 

Premiul de excelenţă al Anului 2016 i-a fost acordat  acad. Gheorghe Păun, deţinătorul a cinci titluri de Doctor Honoris Causa, cel mai citat informatician român, inclus de ISI în categoria „highly cited scientist”, care pe 1 Decembrie a fost decorat de Preşedintele României cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de cavaler.

La fiecare dintre secţiuni au existat câtre trei nominalizări şi câte un câştigător, oficial, pentru că fiecare dintre nominalizaţi, în parte, poate fi considerat un învingător.

Câştigător al categoriei MEDIUL DE AFACERI a fost desemnat  GHEORGHE BĂDESCU, director general  NIDEC ROMÂNIA, pentru că în acest an, ANA IMEP a devenit o parte componentă importantă din divizia de Motoare pentru Aparaturi Electrocasnice, Comerciale şi Industriale din cadrul Nidec Corporation. Grupul japonez NIDEC a finalizat preluarea ANA IMEP prin achiziţionarea a 94.8% din acţiuni. La această categorie au mai fost nominalizaţi:

CASA DE VINURI ŞTEFĂNEŞTI – pentru faptul că a salvat istoria şi tradiţia vinului de Stefăneşti, Argeş

SANDU NICHITA – ARGCOMS SCM Curtea de Arges – o firmă care a reuşit să ajungă pe pieţele din întreaga Europă dar mai ales în America cu produse care poartă marca oraşului Curtea de Argeş

 La categoria EDUCAŢIE , câştigător a fost desemnat  OCTAVIAN DUMITRAŞCU, prof. Informatică Colegiul Dinicu Golescu Câmpulung care, de anul acesta este profesor coordonator al Lotului Olimpic de Informatică. În acest an, unul dintre elevii săi, Costin Oncescu, a fost declarat elevul român cu cel mai bun punctaj la a XXVIII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Informatică desfăşurată în august la Kazan (Rusia). Au mai fost nominalizaţi la aceeaşi categorie: 

CRISTINA ŞERBĂNICĂ, conf. univ. dr. Universitatea Constantin Brâncoveanu

MIHAELA DIACONU, prof. univ. dr. Universitatea din Piteşti

CARMEN SECARĂ , conf. prof. univ. Universitatea din Piteşti 

La categoria SPORT, câştigător a fost MARIAN POPESCU, preşedinte Fundaţia Aeromodelismul Românesc, care se poate mândri cu 144 titluri de campion naţional la diverse clase de aeromodele, 4 titluri de Campion European, individual şi cu echipa, clasele F1A şi F1E, două medalii de argint la Campionatele Europene clasele F1B şi F1E, două titluri de Campion Mondial cu echipa naţională la clasa F1E, iar medaliile nu se opresc aici. Au mai fost nominalizaţi la aceeaşi categorie: 

ANDREEA ELENA PANŢUROIU, atletă triplusalt – a participat la Jocurile Olimpice de la RIO 2016, unde a obţinut locul 16 şi la Campionatul European de Seniori de la Amsterdam

ROBERT GLINŢĂ,  înotător –  sportivul român finalist la Jocurile Olimpice - Rio de Janeiro, din august, Brazilia

 În domeniul SĂNĂTATE, premiul cel mare a mers la FELIX SÂRBOIU, medic Spitalul Judeţean Argeş. Din acest an, Spitalul Judeţean Argeş are un compartiment nou, un compartiment de chirurgie vasculară, iar medicul Felix Sârboiu, specialist în chirurgie vasculară este cel care a pus bazele creării acestui compartiment. La nicio lună de la deschidere, Felix Sârboiu a efectuat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, o operaţie în premieră în Argeş. Intervenţia chirurgicală laborioasă, de anvergură, a durat cinci ore. 

image


Nominalizaţi la această categorie au mai fost:

SIMONA BARABANCIA ROMETE, medic Spitalul Judeţean Argeş - a efectuat sute de operaţii, făcând parte în acelaşi timp din echipe mixte de medici chirurgi la operaţii multiple şi complexe

MONICA CHIRAN, director Centrul de Transfuzii Piteşti – în 2016 Centrul de Transfuzii Piteşti a asigurat sânge atât pentru unităţile medicale din Argeş fiind în acelaşi timp şi principalul furnizor de sânge pentru unităţile medicale din Bucureşti

Pentru ADMINISTRAŢIE, premiul a ajuns la AURELIAN GHEORGHE, şef de proiect pentru Managementul Integrat al Deşeurilor, un proiect al Consiliului Judeţean Argeş, cu finanţare europeană în valoare de 59.000.000 lei, fără TVA, ce a fost finalizat în acest an. Au mai fost nominalizaţi la această categorie:

Locotenent-colonel ION ILIOIU, şef Compartiment Tehnic din cadrul Serviciului logistic ISU Argeş 

ADINA ENESCU, medic, şefa secţiei de primiri urgenţe Spitalul de Pediatrie Piteşti

La secţiunea CULTURĂ, câştigătoare a fost desemnată IOANA GRIGORE, studentă – regie, U.N.A.T.C. ”I.L. Caragiale” –Bucureşti, care, la doar 22 de ani, a regizat şi produs, deja, 10 scurtmetraje şi documentare şi a câştigat zeci de premii naţionale şi internaţionale. Anul acesta, potenţialul şi talentul tinerei piteştence au fost recunoscute şi apreciate la unul dintre cele mai mari festivaluri de profil din Europa. Ioana Grigore a primit, în luna aprilie a acestui an, premiul pentru “Cel mai bun documentar” la International Short Film Festival Istanbul, unul dintre cele mai respectate evenimente cinematografice de profil din Europa.
 

image

 Performanţa argeşencei poate fi considerată remarcabilă în contextul în care tema abordată, bombardamentele NATO din 1999 asupra Republicii Federative Iugoslavia, este una extrem de sensibilă. Documentarul Ioanei Grigore, intitulat „10:34 to Belgrade“, a avut un buget extrem de mic, iar echipa coordonată din postura de regizor de tânăra piteşteancă a muncit preponderent voluntar.  În luna septembrie, cu acelaşi documentar, Ioana Grigore a primit premiul pentru “Cel mai bun montaj” în cadrul Festivalului de Film Documentar Românesc DocuArt, Bucureşti. Au mai fost nominalizaţi la această categorie:

ELENA STOICA, profesor, pictor coordonator al cercului de pictură "CULOARE şi VIS", Corbeni – a câştigat zeci de premii şi medalii de aur şi platină la expozitii şi concursuri naţionale şi internaţionale din China, Turcia, India, Japonia

MĂDĂLIN SANDU, dirijor, compozitor, concert – maestru, violonist - în luna noiembrie a acestui an, Mădălin Sandu a susţinut un concert la Vatican, în cadrul „Festivalului international de muzica sacră” unde a fost invitat să concerteze alături de o orchestră formată, special pentru acest concert, din cei mai buni instrumentişti din întreaga lume. 

Pentru CERCETARE, premiul cel mare a mers la Cristian Gentea - cercetator principal ICN Mioveni. În acest an, sub coordonarea cercetătorului ştiinţific Cristian Gentea, la ICN Piteşti au fost încheiate cu succes primele analize - diagnostic post iradiere a unor fascicule combustibile iradiate de la CNE Cernavodă în ICN- ceeea ce reprezintă o premieră în România. 
 

image


Au mai fost nominalizaţi:

DANIELA DIACONU, cercetător RATEN ROMÂNIA – ICN, Coordonatoarea proiectului de cercetare european denumit ARCADIA, ce a avut 25 de parteneri membri UE, proiect definitivat cu succes

Dr. ing. CRĂIŞOR MAZILU, Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură PITEŞTI - în anul 2016 i-au fost omologate şi sunt în curs de brevetare 3 portaltoi pentru speciile prun, cais şi nuc, specii care acum sunt în curs de introducere în pepinierele private şi publice.

Dr. Marin Constantin, cercetător ICN Mioveni - pentru susţinerea proiectului reactorului de generaţie 4 ALFRED, materialele sale de cercetare fiind publicate şi în revista de specialitate Journal of Nuclear Research and Development

La secţiunea SOCIAL câştigătoare a fost FUNDAŢIA “MEREU APROAPE” – ANTENA1 – pentru faptul că în 2016 a ajutat doi copii din Argeş pentru a putea beneficia de ajutorul medical de care aveau nevoie urgent dar şi o întreagă comunitate din Vlădeşti căreia i-a facilitat accesul la tehnologia de ultimă oră, prin revovarea şi dotarea cu calculatoare a unei biblioteci deschise atât pentru copii cât şi pentru adulţi. Au mai fost nominalizaţi: 

ASOCIAŢIA “SFINŢII SPIRIDON ŞI IRINA” 

EMISIUNEA “VISURI LA CHEIE” – PRO TV 

DUMITRA SIMA – “SALVAŢI COPIII” 

image


Pentru TURISM ŞI PROTECŢIA MEDIULUI, premiul a mers la FILOFTEIA PALLY, MUZEUL GOLEŞTI – pentru implementarea proiectului, cu finanţare europeană, privind restaurarea Ansamblului Medieval al Goleştilor, unul dintre cele mai importante proiecte cu finanţare europeană realizat de Consiliul Judeţean Argeş, încheiat în iunie 2016, în termen, fără corecţii şi considerat un exemplu de bună practică la nivelul proiectelor realizate de administraţii locale. Au mai fost nominalizaţi:

GABRIEL MOICEANU, director ADI Servsal  

PARCUL DE DISTRACŢII ALEX – EMMA’S LAND 

Premiul pentru  PROMOVAREA ARGEŞULUI i-a revenit regizorului ŞERBAN MARINESCU – pentru organizarea, în 2016, a Festivalului “Serile filmului românesc” la Lereşti – prima ediţie.

Au mai fost nominalizaţi: ANSAMBLUL DORUL şi coregraful Marin Ioniţă 

NORRIS MĂGEANU – pentru organizarea Raliului Automobilistic “Cupa Câmpulung Muscel la Rally Cross” care în acest an a atras un număr record de spectatori dar şi o participare internaţională de excepţie.

image

În cadrul Galei de excelenţă “10 pentru Argeş” a fost acordat un premiu special şi Corului “Ars Nova”, ca semn de apreciere pentru activitatea şi valoarea acestui extraordinar grup vocal, ce aduce plus valoare culturii argeşene dar şi în memoria dirijorului Gheorghe Gomoiu, dispărut în acest an dintre noi. 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite