Gheorghe Silvestru, fost campion mondial la popice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este fost multiplu campion mondial la popice şi timp de 38 de ani a fost o figură marcantă a sportului argeşean şi românesc. Este o persoană activă, se implică în activitatea unei asociaţii de veterani din care face parte.

Era adolescent la vremea când a început activitatea sportivă şi, în doar câţiva ani a reuşit să obţină mai multe titluri mondiale la popice.


Tatăl său i-a fost antrenor
În anul 1961, Gheorghe Silvestru se apuca serios de un sport destul de popular şi atunci şi acum: popicele.  Antrenor îi era chiar tatăl său, adolescentul, la acea vreme activând la Clubul Sportiv “Petrolul Teleajan” din Ploieşti. Doi ani mai târziu veneau şi primele rezultate improtante, băiatul devenind, în 1963, campion naţional la junior. “Îmi amintesc de prima competiţie important pe care am câştigat-o. Eram foarte emoţionat şi îmi doream foarte mult să fac performanţă. Tatăl meu, Minea Silvestru, m-a ajutat foarte mult, el îmi era antrenor. Datorită lui am devenit campion”, îşi aminteşte Gheorghe Silvestru. 


De trei ori campion mondial
Până în anul 1984, Gheorghe Silvestru cucerea patru titluri de campion mondial la popice, cu echipa României. Doi ani mai târziu avea să câştige şi primul titlu de campion mondial la individual. Tot atunci a obţinul şi poziţia a doua la perechi. “Competiţiile internaţionale erau deosebite, emoţia este unică atunci când devii campion mondial. Aşa ceva nu se uită toată viaţa”, spune fostul sportiv. După ce s-a retras din activitatea competiţională nu a renunţat la sport, ci a urmat o carieră de antrenor. A antrenat sportive ai cluburilor sportive de la Constanţa şi Fieni, unde făcea naveta de la Piteşti, acolo unde îşi întemeiase o familie. Echipepe pe care le le-a antrenat, Constanţa şi Fieni, au obţinut două titluri de campioni europeni. S-a retras în anul 2000, dar energia de fost sportive de performanţă l-a determinat să se implice în alte activităţi de voluntariat. Este membru al Asociaţiei Judeţene Argeş “Basarab I”, a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere.


În România nu se mai face sport de performanţă
După aproape patru decenii de activitate sportivă, după şapte medalii mondiale aduse României şi două titluri europene luate de sportiovii antrenaţi de el, Gheorghe Silvestru trăieşte acum o mare dezamăgire. Cea mai mare deziluzie vine din faltul că acum, în România, nu se mai poate face sport de performanţă, indiferent de domeniu. “Tinerii nu mai sunt atraşi spre sport pentru că nu li se mai oferă absolute nimic, nici condiţii de trai decent, nici posibilităţi de pregătire, nici recunoaştere. “Guvernanţii au retras, după anul 2000, rentele viagere pentru foştii campioni mondiali, aceasta este recunoaşterea pe care ne-o oferă statul”, spune fostul campion. “Pe site-ul federaţiei de popice nu există niciun cuvânt despre foştii campioni ai României, nu sunt nici măcar amintiţi. Cred că asta spune totul”, încheie, cu durere în glas, unul dintre românii care au aus titluri mondiale acestei ţări.



Profil
Născut:  4 noiembrie 1946, Ploieşti
Studii: Institutul de Educaţie Fizică şi Sport, Bucureşti – specializarea popice, 1973
Palmares: Cel puţin 10 titluri naţionale, 7 titluri mondiale, din care 3 aur, 2 argint şi 2 bronz şi campion mondial cu echipa de 3 ori.
Familie: Căsătorit cu Irina. Au împreună 3 copii şi 6 nepoţi.


Ce-i place:
Sportul, în special popicele, organizarea, sinceritatea. Îi plac lucrurile bine făcute şi oamenii inteligenţi, cu spirit de iniţiativă.
Ce nu-i place:
Micimea spirituală, laşitatea, delăsarea. Nu-i plac oamenii ipocriţi şi cei care nu ştiu decât să ceară fără a face niciun efort.


Întrebări şi răspunsuri:
Cu ce aţi rămas rămas după atâţia ani de sport?
G.S.: Am lăsat în urmă oameni care au făcut performanţă.
Cineva din familie a urmat acest sport?
G.S.: Fraţii şi fiul mai mic, Florin Silvestru. A luat de două ori Campionatul Naţional la Juniori

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite