Grupare de trafic de droguri, destructurată la Piteşti şi Mioveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
droguri pitesti mioveni

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, împreună cu procurori din cadrul DIICOT Piteşti, au efectuat marţi 9 martie 10 percheziţii domiciliare, la Piteşti şi Mioveni pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în trafic de droguri de mare risc.

Cele 10 percheziţii domiciliare, efectuate şi cu sprijinul Jandarmeriei, au fost la Piteşti şi Mioveni la locuinţele a nouă persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe cu efect psihoactiv. Din cercetări s-a stabilit că persoanele bănuite ar fi comercializat pe raza judeţului Argeş substanţe cu efect psihoactiv, dar şi droguri de risc şi droguri de mare risc.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 45 grame substanţe vegetale şi 11 seminţe, susceptibile a fi de cannabis, aproximativ 100 grame substanţe susceptibile a fi psihoactive, precum şi 15 ţigarete confecţionate artizanal. Nouă persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri, urmând ca după administrarea probatoriului, să fie luate măsurile legale care se impun. Audierile au început de mai multe ore, iar în cursul serii zilei de 9 martie se va decide dacă se va lua măsura arestului preventiv pentru cele nouă persoane.

Vă mai recomandăm şi:

Descinderi de amploare în judeţul Iaşi. Au fost găsite droguri şi în scutecele bebeluşilor VIDEO

Filiera „Robin Hood” de la Antidrog: foşti poliţişti şantajau traficanţii de droguri

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite