Invazie de omizi: „Peste 200 de specii de plante sunt devorate de acest dăunător“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Omizile s-au înmulţit foarte mult în ultima vreme
Omizile s-au înmulţit foarte mult în ultima vreme

Mai mulţi cititori, din întreaga ţară, ne relatează că, deşi au făcut tratamentele de primăvară, în ultimele zile se confruntă cu o invazie devastatoare de omizi, atât în grădini, cât şi în livezi.

Cercetătorul Costel Vânătoru susţine că omida păroasă, sau de dud, denumită aşa pentru că preferă această specie pomicolă, face ravagii din ce în ce mai mari şi mai greu de reparat. Îşi are originea în America de Nord, de unde a emigrat, apoi s-a extins în Europa, în Ucraina, şi de acolo, în 1949, a pătruns în România. Hyphantria cunea, cum este cunoscută ştiinţific, este un dăunător polifag, consumând aproape tot ce este verde. "Peste 200 de specii sunt devorate de acest dăunător care consumă masa vegetativă, tot aparatul foliar al plantei. Preferă speciile pomicole, apoi arbuştii ornamentali şi dendrologici, după care chiar şi plantele de cultură. Este periculos pentru că se combate greu şi se înmulţeşte rapid. O femelă poate depune o dată până la o mie de ouă, pe spatele frunzei. Stadiul de ou este de scurtă durată, de la 5 la 15 zile, după care se transformă în omidă, unde are un stadiu de 20 - 40 de zile, apoi se transformă în fluture", a declarat pentru "Adevărul", Costel Vânătoru, cercetător la Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău. În comuna Gruiu (Ilfov), localnicii sunt deja disperaţi, după ce numărul insectelor a crescut copleşitor. Prin grădinile localnicilor, merii, prunii, perii nu mai au deloc frunze, iar fructele dacă n-au căzut deja, atârnă pe crengile golite.Stropirile locale nu au dat rezultate, pentru că omizile sunt foarte rezistente la insecticide. Cetăţenii cred că numai o intervenţie a aviaţiei utilitare, cu o stropire masivă, ar putea opri invazia. Probleme similare au fost semnalate şi în Vrancea, dar şi în Vaslui, Botoşani, Argeş sau Teleorman. 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite