Iosif Naniescu, mitropolitul Moldovei care a adus la Iaşi moaştele Sfintei Parascheva

Considerat unul dintre cei mai mari mitropoliţi al Moldovei, Iosif al II-lea Naniescu, numit „cel sfânt şi milostiv", a fost cel mai strălucit ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din a doua jumătate a secolului XIX, după Sfântul Calinic de la Cernica. Iosiv Naniescu este ctitorul Catedralei mitropolitane de la Iaşi.

Iosif Naniescu era fiul preotului Anania (Nane) Mihalache şi al prezbiterei Teodosia, din satul Răzălăi-Bălţi şi s-a născut la 15 iulie, 1818. Faptul că s-a născut într-o familie de preot, a făcut ca el să primească o educaţie creştină, profundă, încă din cea mai fragedă copilărie. Dumnezeu a rânduit, ca tatăl său, Anania, să moară de tânăr. În primii zece ani, mai cu seamă, a fost educat de mama sa, Teodosia, care a avut o chemare puternică spre viaţa monahală.

A intrat la 10 ani în monahism

Când avea vârsta de 10 ani, mama lui Ioan, cum s-a numit din botez Iosif Naniescu, s-a hotărât să intre în monahism. El, pentru că de foarte timpuriu a primit o educaţie creştină deosebită, a avut o chemare către viaţa monahală, copil fiind. Tânărul Ioan a fost încredinţat unui frate al mamei sale, Teofilact, care era călugăr. Teofilact era ierodiacon la Mănăstirea Frumoasa din Basarabia, ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. În anul 1831, ierodiaconul Teofilact, unchiul său, aduce la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi pe copilul Ioan, pentru a învăţa carte. Aici deprinde scrisul, cititul, tipicul şi muzica psaltică. Ioan dobândeşte o evlavie aparte pentru Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava şi Sfânta Cuvioasă Parascheva. În anul 1834, ierodiaconul Teofilact este numit egumen la Mănăstirea Sfântul Prooroc Samuil din Focşani, unde aduce şi pe nepotul său. În anul 1835, ierodiaconul Teofilact ajunge eclesiarh la Episcopia Buzăului, sub vestitul episcop Chesarie, împreună cu tânărul Ioan.

La 23 ianuarie 1835, rasoforul Ioan este călugărit cu numele de Iosif, în catedrala episcopală, iar a doua zi este hirotonit diacon. Ca ucenic al episcopului Chesarie, în anul 1836, ierodiaconul Iosif Naniescu intră la Seminarul din Buzău, atunci înfiinţat, pe care îl termină în 1840. Apoi, între anii 1840-1847, urmează Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti.

În 1849 este numit egumen la Mănăstirea Şerbăneştii Morunglavului - Râmnicu-Vâlcea, iar la 29 august, 1850, este hirotonit preot în Bucureşti.

În noiembrie 1852, este făcut protosinghel de Sfântul Calinic, episcopul Râmnicului. Între anii 1864-1870, arhimandritul Iosif Naniescu a activat ca profesor de religie la Gimnaziul Gheorghe Lazăr şi la Liceul Matei Basarab din Capitală, iar alţi doi ani (1870-1871) a fost director la Seminarul Central.

A fost 27 de ani mitropolit al Moldovei

La 23 aprilie 1872, arhimandritul Iosif Naniescu este hirotonit arhiereu, iar în ianuarie 1873, este numit episcop de Argeş. La 10 iunie 1875, este ales mitropolit al Moldovei, iar la 6 iulie acelaşi an este instalat la Iaşi. Timp de 27 de ani, venerabilul mitropolit Iosif Naniescu păstoreşte cu o rară blândeţe şi înţelepciune Mitropolia Moldovei. Aici a depus cea mai bogată activitate duhovnicească, teologică, pastorală şi socială din toată viaţa sa, rămânând pentru urmaşi un exemplu viu şi greu de imitat.

„Catedrala mitropolitană din Iaşi a fost începută de mitropolitul Veniamin Costachi. Din păcate nu a finalizat-o. În urma unei greşeli de proiectare, turla mare, aflată între cele patru turnuri laterale, s-a prăbuşit. În vremea în care Iosif a venit ca mitropolit la Iaşi, cel dintâi lucru pe care l-a avut în vedere a fost acela de a finaliza catedrala. Întrucât în 1877 are loc Războiul de independenţă, a amânat lucrările ca să-i ajute pe soldaţii români aflaţi pe front şi pe familiile acestora. După război, au fost reluate lucrările catedralei. Timp de aproape zece ani a adus catedrala în această formă cu mult efort, cu multă osteneală, cu multă rugăciune şi frământare. După sfinţirea din 1887, Iosif Naniescu a adus în catedrală moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Mănăstirea «Sfinţii Trei Ierarhi». Mitropolitul Iosif Naniescu a apărat Biserica într-o perioadă în care era lovită din toate părţile. Pe lângă râvna faţă de cele sfinte şi faţă de rugăciune, o altă virtute a lui Iosif Naniescu a fost milostenia. Noi, cei de astăzi, trebuie să luăm exemplu din pilda vieţii lui“, spune pr. prof. dr. Ion Vicovan.

La 26 ianuarie 1902, mitropolitul Iosif Naniescu „cel sfânt şi milostiv" părăseşte pe fiii săi duhovniceşti şi se strămută la cereştile lăcaşuri.

La înmormântarea sa, ministrul Cultelor, Spiru Haret, a spus: „Bun, blând, îngăduitor, Mitropolitul Iosif ne-a dat la toţi pildă vie de iubirea de aproapele înţeleasă în sensul cel mai înalt şi mai nobil al cuvântului. Ştia să facă binele cu atâta discreţie, încât niciodată nu s-ar fi ştiut că l-a făcut, dacă nu ar fi venit trista ocazie de astăzi, când vedem în doliu oraşul întreg, casa bogatului ca şi a săracului, a ortodoxului ca şi a eterodoxului. …Prin virtuţile sale, prin înţelepciunea sa, prin stăruinţa ce a pus pentru a desăvârşi cel mai măreţ monument religios al ţării, început de un alt mare Mitropolit, Părintele Iosif Naniescu şi-a înscris una din cele mai glorioase pagini în istoria înalţilor prelaţi ai ţării”.

Mormântul său se află în partea de sud a Catedralei mitropolitane terminată de el.