Ariane a fost introdus în România în anul 2007 de Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti - Mărăcineni, fiind folosit ca „părinte” pentru obţinerea de soiuri noi în cadrul programului de ameliorare sortimentală a mărului derulat în parteneriat cu francezii.
În anul 2009, soiul Ariane a fost introdus într-o cultură comparativă, iar din 2011 anual s-au făcut observaţii şi determinări, în câmp şi laborator, privind rezistenţa la rapăn, capacitatea de producţie, capacitatea de păstrare, calitatea fructelor. În 2016, au fost totuşi constatate primele simptome de rapăn, toate aceste observaţii fiind evidenţiate în lucrarea a trei specialiste ale Institutului: Mădălina Militaru, Mirela Călinescu, Mădălina Butac.
Partea cea mai frumoasă a rezultatelor acestor ani de observări şi analize este însă alta.
„În pofida vulnerabilităţii la atacul rapănului mărului, patogen specific culturii mărului în multe zone de cultură din Europa şi din lume, soiul Ariane are o serie de caracteristici agronomice şi tehnologice şi nutritive ale fructelor, care îl recomandă pentru cultivarea în plantaţii moderne sau în livezile de lângă casă”, explică, pentru “Adevărul”, Cristian Marin, inginer la ICDP Piteşti-Mărăcineni.
„În pofida vulnerabilităţii la atacul rapănului mărului, patogen specific culturii mărului în multe zone de cultură din Europa şi din lume, soiul Ariane are o serie de caracteristici agronomice şi tehnologice şi nutritive ale fructelor, care îl recomandă pentru cultivarea în plantaţii moderne sau în livezile de lângă casă”, explică, pentru “Adevărul”, Cristian Marin, inginer la ICDP Piteşti-Mărăcineni.

Soiul Ariane Foto: ICDP Piteşti-Mărăcineni
Ariane, soi de iarnă
Potrivit studiului, fructele soiului Ariane se remarcă printr-un conţinut mare de substanţă uscată solubilă, fapt care indică un potenţial fotosintetic superior altor soiuri de măr cultivate în prezent.
„Conţinutul în vitamina C al fructelor soiului Ariane (9.68 mg/100g fruct) este superior celui din fructele soiurilor Generos (7.07 mg/100 g fruct) şi (6.16 mg/100 g fruct) la soiul Jonathan. Şi în ceea ce priveşte conţinutul de substanţe tanoide (0.142%), substanţe cu rol antimicrobian, fructele soiului Ariane le depăşesc chiar pe cele ale soiului Jonathan (0.133%)”, mai spune inginerul Cristian Marin.
Datorită faptului că fructele sale au o foarte bună capacitate de păstrare, Ariane este considerat un „soi de iarnă”.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
1 Comentariu
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Sa nu uitam ca soiul Ionathan era unul din cele mai productive si gustoase soiuri de mar, daca livezile erau ingrijite cum se cuvine, perfect aclimatizat in Romania. Este pacat se scrie comparativ impotriva lui, in loc sa fie conservat si pastrat ca soi de eilta romanesc. Cu stima