Legea junglei în urbanism. Două blocuri ilegale ridicate la Piteşti, pe aceeaşi stradă, de aceeaşi firmă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Blocurile ilegale au fost ridicate în 2021 FOTO: Primăria Piteşti
Blocurile ilegale au fost ridicate în 2021 FOTO: Primăria Piteşti

Mai mulţi angajaţi ai unui dezvoltator imobiliar şi ai Primăriei Piteşti sunt bănuiţi de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, după ce anchetatorii au descoperit că dezvoltatorul a ridicat două blocuri ilegale pe aceeaşi stradă.

În noiembrie 2021, ca urmare a sesizării mai multor cetăţeni, Primăria Piteşti şi Poliţia Locală au verificat un bloc ridicat în oraş, descoperind că acesta nu avea vreo autorizaţie în acest sens. Blocul are deja trei etaje construite, aflându-se pe strada Nicolae Iorga, zona Tancodrom, în vestul Piteştiului, aproape de ieşirea din oraş. La vremea respectivă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti a deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, şase persoane fiind cercetate.

Numai că, analizând documentele din dosar, procurororii au descoperit că acelaşi dezvoltator imobiliar, firma Florian Construct Invest Concept SRL, a mai ridicat un bloc ilegal pe aceeaşi stradă. Blocul ar fi trebuit să aibă parter şi două etaje, numai că dezvoltatorul a adăugat ilegal şi mansardă.

”Cel de-al doilea bloc ridicat ilegal se află pe aceeaşi stradă, fiind ridicat de către acelaşi dezvoltator imobiliar. Şi în acest caz au fost făcute modificări ilegale la construcţie. Am pus la dispoziţia anchetatorilor toate documentele pe care ni le-au solicitat”, a precizat primarul Cristian Gentea pentru ”Adevărul”.

Joi 9 februarie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţia Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au efectuat 13 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi Piteşti, la locuinţele unor persoane, precum şi la sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, în dosarul privind cel de-al doilea bloc ridicat ilegal. 

Şase persoane, inclusiv angajaţi ai Primăriei Piteşti, sunt bănuite de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals. Prejudiciul stabilit până acum se ridică în cazul celui de-al doilea bloc ilegal se ridică la 680.000 de lei.

”Din cercetări a reieşit că pentru imobilul pentru care a fost obţinută autorizaţie de construire cu regim de înălţime parter plus două etaje, dezvoltatorul imobiliar ar fi modificat construcţia, transformând imobilul într-unul cu regim parter cu două etaje şi mansardă. Ulterior, cu ocazia recepţiei lucrărilor, membrii comisiei de recepţie ar fi atestat faptul că lucrarea de construcţie realizată ar respecta prevederile proiectului şi ale autorizaţiei de construire”, au declarat pentru ”Adevărul” reprezentanţii Poliţiei Argeş.

Dezvoltatorul riscă amenzi cumulate de 200.000 de lei pentru cele două blocuri ridicate ilegal. În plus, primul bloc ridicat ilegal va fi demolat. În zilele următoare, reprezentanţii Primăriei Piteşti vor stabili ce măsuri se vor lua pentru al doilea bloc ridicat ilegal.

Vă mai recomandăm şi:

Patru persoane duse la audieri în cazul unui bloc ridicat ilegal în Piteşti. Proprietarul ceruse aprobare doar pentru o casă

Un bloc ridicat ilegal în Piteşti va fi demolat. Proprietarul ceruse aprobare doar pentru o casă

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite