O tânără şi un pensionar au fost preluaţi de SMURD, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de o alta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul a avut loc în comuna Pârvu Roşu
Accidentul a avut loc în comuna Pârvu Roşu

Un accient rutier a avut loc joi după-amiază în localitatea argeşeană Pârvu Roşu. Doi dintre cei patru pasageri aflaţi în cele două maşini implicate au fost preluaţi de SMURD

Coliziunea produsă între cele două autoturisme a fost anunţată la 112, unde au fost menţionate şi două victime, neîncarcerate.

 O autospecială de intervenţie şi două echipaj SMURD au fost trimise să intervină la locul accidentului.

"Toţi cei patru ocupanţi ai celor două autoturisme au fost monitorizări de către paramedicii SMURD, iar ulterior au ajuns la spital, pentru investigaţi medicale suplimentare, o femeie de 22 de ani, care acuza dureri la cap şi membrul inferior stâng şi un bărbat de 71 de ani, care acuza dureri la coloană cervicală", precizează ISU Argeş.

Cei doi pacienţi transportaţi la spital se aflau în acelaşi autoturism.

Title
Title

Vă recomandăm să citiţi şi:

Soţia inginerului decedat la Piteşti după ce a fost imobilizat violent: „Poliţia a ajuns mai rău ca Miliţia”

Povestea bunicului care nu ratează niciun vaccin: „Vrea să mai trăiască. Are un cancer, sondă urinară şi alte afecţiuni” 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite