Piteşti

articolul anterior articolul urmator

Pădurea Trivale, vânată de rechinii imobiliari. „Specialiştii Primăriei Piteşti au cedat în faţa lor”

2
19 Mar 2021 19:06:09
Autor: Cristina Stancu
Foto: Primăria Piteşti
Foto: Primăria Piteşti

Noua variantă a viitorului Plan Urbanistic General al Piteştiului, documentul esenţial pentru strategia de dezvoltare a municipiului pentru următorii 10 ani, postat, săptămâna aceasta, pe site-ul Primăriei stârneşte deja polemici, iar Pădurea Trivale este unul dintre cele mai fierbinţi subiecte.

Primăria Piteşti a publicat joi, pe site-ul propriu, spre consultare publică, Regulamentul Local de Urbanism (în varianta stabilită cu doar două zile în urmă), cu regulile de construire pe raza municipiului şi planşa de reglementări urbanistice, care evidenţiază funcţiunile zonelor, ale clădirilor, ale spaţiilor verzi şi regulile de construire în raport cu amplasarea şi poziţionarea terenurilor în Piteşti.
 

„Padurea se va tăia pe un hectar şi se vor construi blocuri"

Subiectul e delicat, mai ales când vine vorba de viitoarele construcţii de lângă Pădurea Trivale.
 
„Ca orice lucru, PUG-ul este perfectibil. În amănunt, nu ştiu câte concesii s-au făcut rechinilor imobiliari locali referitor la împărţirea zonelor cu diferite regimuri de înălţime. La prima vedere zic că specialiştii Primăriei au cedat în faţa acestora. De exemplu, era o insulă de două hectare din Pădurea Trivale în  spatele şcolii 15, acum jumătate din acea suprafaţă apare ca zonă de locuinţe şi servicii de P+5. Deci, Pădurea se vă tăia pe un hectar şi se vor construi blocuri. Apar iarăşi propuse două cartiere de vile în zona Aleea Căminelor, strada Seneslau, tot în pădurea Trivale", explică, pentru "Adevărul", activistul de mediu Robertin Rusu.
 
Şi nu doar la aceste aspecte se referă pericolul care pândeşte iar pădurea Trivale.
         
„Centura de vest DN65B-DN7, propusă de la giratoriul Majestic-Bascov va afecta iarăşi pădurea Trivale şi comunele din jur, Moşoaia, Albota, Bascov. Se presupune că va prelua traficul pe direcţia Craiova-Rm. Vâlcea şi A1-Rm. Vâlcea. Este o presupunere nerealistă cu puţine beneficii şi costuri foarte mari inclusiv costuri sociale, exproprieri, demolări", mai spune, pentru "Adevărul", activistul de mediu Robertin Rusu.
 

Noul PUG a încins spiritele într-o precedentă şedinţă a Consiliului Local Piteşti, mai ales când a venit vorba de viitoarele construcţii de lângă Pădurea Trivale. Grupul consilierilor locali PNL - USR PLUS Piteşti (majoritari pentru prima dată în CL) ţine ca Pădurea Trivale să rămână în extravilan, pentru a opri acoperirea pădurii cu betoane. „Aici nu este loc de întors!", a anunţat grupul pe Facebook.

Potrivit aleşilor în cauză, recent, comisia de specialitate (modificată în Consiliul Local prin amendament al majorităţii PNL-USR-PLUS) nu a aprobat decât 5 documentaţii de urbanism din 17 prezente pe ordinea de zi, celelalte fiind fie respinse, fie retrase. Asta, în condiţiile în care, în comisia anterioară, în care actualul primar Gentea (PSD) era titular, rar se respingea câte un proiect. „Atunci cine voia să construiască orice, o putea face oriunde”, aminteşte noua majoritate în aceeaşi postare.

Cert e că, după obiecţiile exprimate de grup, Primăria a anunţat, pe ultima sută de metri înainte de data programată, că amână prima dezbatere publică din 2021 (ce trebuia să se desfăşoare săptămâna aceasta) referitoare la Planul Urbanistic General, aşa că piteştenii au, momentan, la dispoziţie doar o consultare publică, AICI.

„Opiniile şi sugestiile le aşteptăm, prin e-mail, la adresa primaria@primariapitesti.ro, la subiectul mesajului fiind recomandată menţiunea <<Opinii şi sugestii PUG>>”, este invitaţia primarului Cristian Gentea.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Un proiect imobiliar controversat schimbă regulile de realizare a planului urbanistic. Detaliul care a contat

 Cum s-ar putea distruge Pădurea Trivale cu vile turistice. Activişti de mediu: „Nu e întâmplătoare întârzierea declarării pădurii drept arie protejată“

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Nicolai Barbulescu
20.03.2021, 07:18:23

Sperante desarte RECHINII IMODILIARI cu ajutorul coruptilor de la toate nivelurile Administratiei,pile si relatii POLITICE vor reusi incet incet bucata cu bucata sa transforme PADUREA TRIVALE plamanul Pitestiului in Padurea de blocuri.Pe timpuri il criticam pa Ceausescu cum construia blocurile aproape unul de altul acum este mai rau si toata lumea se declara multumita.Pana la urma CORUPTIA invinge.

+1 (1 vot)
gigi banateanul
22.03.2021, 13:24:22

Au bani pitestenii....case si...BMW uri. Doar asta au in cap.

Modifică Setările