Peste 20 de milioane de lei pentru restaurarea Muzeului Judeţean Argeş. Muzeul va fi şi digitizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muzeul Judeţean Argeş este prima instituţie muzeală românească şi Sud-Est europeană, ale cărei obiective şi resurse sunt dedicate răspândirii informaţiilor necesare conservării mediului.
Muzeul Judeţean Argeş este prima instituţie muzeală românească şi Sud-Est europeană, ale cărei obiective şi resurse sunt dedicate răspândirii informaţiilor necesare conservării mediului.

A fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Restaurarea Muzeului Judeţean Argeş – Consolidarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural”, care va fi implementat cu fonduri nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020.

.

Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Argeş, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, în calitate de beneficiari, au depus prin aplicaţia electronică MySMIS cererea de finanţare a cărei valoare totală este de 21,46 milioane lei, din care 18,2 milioane lei reprezintă fonduri nerambursabile FEDR, 2,7 milioane lei sunt fonduri din bugetul de stat, iar 0,42 milioane lei reprezintă valoarea cofinanţării beneficiarului.

Contractul de finanţare pentru proiectul  a fost semnat vineri. Prin reabilitarea, consolidarea şi conservarea Muzeului Judeţean Argeş se urmăreşte îmbunătăţirea obiectivului turistic – monument istoric de categoria A. Totodată, cu sprijinul financiar nerambursabil obţinut prin acest proiect, ce are o durată de implementare de 44 de luni, după momentul semnării contractului, se doreşte creşterea gradului de expunere a muzeului după finalizarea lucrărilor de intervenţii, prin digitizarea acestuia, precum şi creşterea numărului de turişti cu minim 1.350 de vizitatori.

Peste 20 de milioane de lei pentru finanţarea Muzeului Judeţean Argeş. Muzeul va fi digitizat
Peste 20 de milioane de lei pentru finanţarea Muzeului Judeţean Argeş. Muzeul va fi digitizat


Muzeul Judeţean Argeş este instituţia muzeală argeşeană proeminentă care tezaurizează colecţii de obiecte remarcabile spre ilustrarea civilizaţiei argeşene şi româneşti. Muzeul, amplasat în str. Armand Călinescu nr. 44 din municipiul Piteşti, este găzduit în clădirea fostei prefecturi a judeţului Argeş, edificiu neoclasic impozant, datând din 1898 - 1899. Din 1998 s-au adăugat noi clădiri destinate desfăşurării activităţii muzeului.

Din anul 1977, Muzeul Judeţean Argeş este prima instituţie muzeală românească şi Sud-Est europeană, ale cărei obiective şi resurse sunt dedicate răspândirii informaţiilor necesare conservării mediului.

Expoziţiile de bază ale instituţiei de cultură sunt: ecologie şi protecţia mediului, artă plastică românească (picturi din secolele XIX - XX şi grafică locală), istorie, arheologie (tezaure din epoca romană descoperite la Rociu şi Bălăneşti), istoria culturii şi a civilizaţiei moderne româneşti. Pe lângă expoziţiile de bază, muzeul organizează expoziţii temporare şi itinerante şi participă la organizarea de expoziţii naţionale şi internaţionale.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite