Piteşti

articolul anterior articolul urmator

Peste 7.200 de cadre medicale din Argeş vor să se vaccineze împotriva SARS-CoV-2

1
25 Nov 2020 17:38:53
Autor: Denis Grigorescu
Vaccinarea cadrelor medicale va începe în ianuarie 2021 FOTO: arhiva Adevărul
Vaccinarea cadrelor medicale va începe în ianuarie 2021 FOTO: arhiva Adevărul

Direcţia de Sănătate Publică Argeş a finalizat catagrafia cadrelor medicale pentru a stabili lista cu personalul medical ce urmează a fi vaccinat împotriva SARS-CoV-2. Aproximativ 70% dintre cadrele medicale vor să se vaccineze.

„În urma catagrafierii realizate la nivelul DSP Argeş şi a raportărilor transmise de către unităţile sanitare publice şi private, rezultă un număr de 8.430 cadre medicale (medici şi asistenţi medicali), iar dintre acestea 7.269 doresc vaccinarea anti-COVID-19”, ne-a declarat Sorina Honţaru, directorul DSP Argeş.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat recent că în momentul în care vaccinul anti-SARS-CoV-2 va ajunge în România, prioritate la vaccinare vor avea cadrele din sistemul medical. Prima tranşă de vaccin împotriva COVID-19 este aşteptată să ajungă în România luna viitoare, vaccinarea personalului medical urmând a începe în ianuarie.

Florin Cîţu, Ministrul Finanţelor, a anunţat miercuri 25 noiembrie că ţara noastră a semnat deja pentru plata avansului de peste 12 milioane euro către Comisia Europeană vizând furnizarea a milioane de doze de vaccin anti-Covid-19.

Comisia Europeană a semnat până acum contracte de precomandă pentru sute de milioane de vaccinuri anti-COVID-19 cu companiile AstraZenaca, Johnson & Johnson, Sanofi-GSK, Pfizer/BioNTech, Moderna şi CureVac.

 

Vă mai recomandăm şi:

Cât a plătit România avans pentru vaccinul anti-Covid. Anunţul făcut de ministrul Finanţelor

 

Ce presupune acordul CE pentru vaccinurile anticovid şi cine plăteşte despăgubiri pentru efectele secundare

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Basarab Peruca
25.11.2020, 17:51:53

Reclama pe fata la vaccin. De ce nu scrieti si cate cadre NU VOR sa se vaccineze de exemplu, de dragul transparentei informatiei?

-4 (4 voturi)
Modifică Setările