UPDATE Pilotul Vali Porcişteanu, acuzat de fosta soţie că ar fi lovit-o intenţionat cu maşina: „A fost o înscenare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Vali Porcişteanu
Foto: Facebook Vali Porcişteanu

Pilotul de raliu Vali Porcişteanu e acuzat de fosta soţie că ar fi călcat-o cu maşina, intenţionat. Poliţiştii argeşeni au deschis dosar penal. Sportivul neagă acuzaţiile.

UPDATE: Contactat de "Adevărul", pilotul a declarat că este vorba despre o încercare de defăimare a sa pe fondul divorţului. 

"A fost o înscenare, cum că ar fi călcat-o roata maşinii. Ne pregăteam să plecăm din parcare, ea era la uşă, în spate, unde era scaunul copilei... Dacă ar fi călcat-o pe picior o maşină de 2.5 tone (Nissan Pathfinder), nu mai avea picior întreg. În urma radiografiilor e totul ok", a declarat, miercuri, pentru "Adevărul", Vali Porcişteanu.

Ştirea Iniţială

Incidentul s-a petrecut marţi seara. Femeia a sunat la 112.

"În urma informaţiilor apărute în spaţiul public, referitoare la un accident rutier produs pe raza municipiului Piteşti, în care a fost implicat un cunoscut sportiv, vă comunicăm următoarele: În cursul serii de 06 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţie Municipiului Piteşti au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, o femeie a fost rănită, în urma unui eveniment rutier, petrecut pe raza municipiului Piteşti", precizază un comunicat al IPJ Argeş. 

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Biroului Rutier Piteşti.

"În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că un bărbat de 38 de ani, ar fi accidentat-o pe fosta soţie, de 29 de ani, în momentul în care ar fi plecat de pe loc, dintr-o parcare, în timp ce femeia se afla lângă autoturismul ce avea uşa din spate deschisă", mai precizează IPJ Argeş.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut şi luarea măsurilor legale care se impun.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Vali Porcişteanu, pilot: „Am talent să ocolesc tot ce-mi iese în cale“

Vali Porcişteanu şi DTO Tellur Rally Team au găsit în Vest pepitele succesului

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite