Piteşti: Val de pensionări anticipate în Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luna trecută s-au înregistrat 352 de cereri. Angajaţii care îndeplinesc condiţiile de pensionare anticipată nu mai stau pe gânduri şi îşi depun cererile, de frica măsurilor reducerii salariale luate de Guvern. Numărul pensionărilor a crescut de 4 ori în luna mai faţă de o lună normală.


Pensionările anticipate pur şi simplu au explodat în Argeş. Casa Judeţeană de Pensii a fost luată cu asalt luna trecută şi la începutul acestei luni de către angajaţi, atât din sectorul de stat, cât şi din cel privat, care îndeplinesc vârsta de pensionare şi vor să renunţe la salariu. Speriaţi de măsurile anunţate de Guvern şi de reducerea salariilor cu 25%, dar şi de noua lege a pensiilor, oamenii au venit să îşi depună dosarele, preferând să se pensioneze înainte de vârsta legală.


În Argeş, numărul cererilor de pensionare anticipată a crescut de patru ori. În aprilie, considerată lună normal, când guvernul încă nu anunţase intenţia de a reduce salariile şi de a modifica legea pensiilor, au fost depuse 85 de dosare înainte de vârsta obligatorie. În luna mai însă, numărul lor a crescut uimitor, fiind înregistrate 352 de cereri. De la 1 iunie şi până astăzi 20 de angajaţi doresc să iasă la pensie.


Printre cei care şi-au depus deja dosarul ca să iasă mai devreme la pensie se numără şi Elena Dumitru, de 56 de ani, din Piteşti. După 35 de ani de muncă, femeia s-a hotărât să renunţe la salariu pentru că nu îşi va mai putea întreţine familia din banii care îi vor rămâne după ce I se vor tăia 25% din leafă.


“Am venit să-mi depun dosarul pentru că altfel nu se mai poate. Am lucrat atâţia ani în învăţământ ca acum să rămân fără bani. N-am încotro, trebuie să ies la pensie pentru că nu îmi mai ajunge salariul dacă îmi mai şi taie din el. Aşa pensia sper să fie mai mare. ”, spune femeia.


Peste 300 de cereri în învăţământ

Sindicaliştii din învăţământ spun că s-au înregistrat alte câteva sute de cazuri. “Avem peste 200 de persoane în sindicat care au făcut cerere de pensionare anticipată.”, a spus Adrian Voica, liderul de sindicat SIPA Muntenia.


 “Şi-au depus prin martie-aprilie cam 100 de profesori cererile. Omul zice să mai apuce punctual de pensie mărit, până se aprobă noua lege.”, crede Cornelia Biţă, lidera Spiru Haret.


Marian Mihăilescu a lucrat 40 de ani şi spune că niciodată nu a dus-o mai greu ca acum. Bărbatul de 58 de ani lucrează la Distrigaz şi se gândeşte serios să îşi depună dosarul de pensie, fiind şi el afectat de reducerile de criză. “Nu mai pot să fac faţă greutăţilor, nu mai am fizic, nu mai pot să ţin pasul. Au fost reduceri de 30%, restructurări. Mă gândesc serios să îmi depun dosarul. Am familia de întreţinut şi mă descurc foarte greu.”, spune bărbatul.


Se primesc în continuare cereri

Deşi la nivel naţional s-a anunţat că primirea dosarelor de pensionare anticipată a fost blocată, Casa Judeţeană Argeş încă răspunde acestor cereri.  “Până la acest moment nu a apărut niciun act normative care să prevadă că nu se mai primesc cereri de pensie anticipată sau anticipată parţial. Ca urmare primim în continuare aceste cereri.”, a declarat Carmen Rădulescu, purtătoarea de cuvânt a Casei de Pensii Argeş.


Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite