Piteşti: "Bronz" la box, la malul mării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campionatul Naţional de box (tineret), desfăşurat la Mangalia, i-a adus sportivului piteştean Cosmin Poşircă medalia de bronz.

Boxul piteştean şi-a adăugat în vitrina cu trofee încă o medalie. Cosmin Poşircă, (18 ani), legitimat la CSM Piteşti, a obţinut locul III, la categoria 60 de kg, la Campionatul Naţional de tineret de la Mangalia. Competiţia s-a desfăşurat în perioada 1-7 iunie, şi a strâns la startul său cei mai buni boxeri din ţară. Sportivul piteştean a trecut la pas de adversari în tururile preliminare, însă a fost defavorizat de arbitri în semifinală, după opinia antrenorului său.”Cosmin a boxat bine şi în semifinala cu Daniel Bădulescu, de la Dinamo Bucureşti, numai că cei 5 arbitri nu i-au punctat toate loviturile. Am făcut contestaţie, însă, din păcate, rezultatul din ring nu mai poate fi schimbat, indiferent de ce va decide Biroul Fereda. Eventual, vor fi sancţionaţi arbitri”, a declarat, în această dimineaţă,  pentru Adevărul de Seară, antrenorul Ioniţă Mărăşescu. 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite