Piteşti: A fugit cu 15 maşini închiriate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Polițiști din mai multe județe sunt în alertă după ce un argeşean ”a închiriat” 15 autoturisme și ”a uitat” complet să le mai aducă înapoi la termenul stabilit. Cel care  întodeauna are nevoie de o mașină, întotdeuana alta și în general de lux se numește Silviu Mihai Nicuț, are 26 de ani și este născut în comuna Valea Iașului.

Bărbatul este suspectat de către polițiști că ar fi dezmembrat autoturismele și le-ar fi vândut pe bucăți. Nu cu mult timp în urmă a ieșit de după gratii unde și-a petrecut 2 ani și 6 luni pentru că a uitat de maniere și a tâlhărit o persoană la drumul mare. În urmă cu puțin timp a reușit să câștige încrederea câtorva angajați ai firmei Melania cu profil rent-a-car, care are sediul în Pitești, dar și de prin țară, iar aceștia i-au închiriat mai multe  mașini fără să aibă nici cea mai mică bănuială că omul nu va respecta contractul. 
 
A dispărut  cu un Golf 5 și un Renault Sedane
 
Cazul tânărului nu este de trecut cu vederea în special de administratorii firmelor de profil din toată țară. În spatele unui client respectabil se poate ascunde o persoană certată cu legea, spun polițiștii.  Primul autoturism i-a fost închiriat lui Silviu Mihai undeva  la începutul anului 2009. Adminitratorul firmei iși amintește foarte bine cum bărbatul pus la patru ace  i-a trecut pragul și extrem de relaxat i-a spus ca are nevoie de un autoturism. ” Nicio secundă nu ne-a trecut prin cap ca Renault-ul Sedane pe care l-a solicitat pentru cinci zile si pentru care a plătit fără să clintească nu-l  va mai returna. Cum să ne gândim că ar putea fi un hoț când până în acel moment fusese clinetul nostru cred că de vreo 5 ori și întotdeauna a adus autoturimele la timp.  În ziua următoare a venit din nou și cum ne făcuse o impresie bună i-am mai dat un  Golf 5, iar de atunci nu l-a mai văzut nimeni nici pe el și nici cele 2 mașini  închiriate”, ne-a spus Nicolae Cicu, administratorul societății Melania .
 
Alte 13 autoturisme nu au mai fost înapoiate
 
Silviu Mihai Nicuț a reușit să le inspire încredere, dar în același timp să-i inducă în eroare pe angajații mai multor firme rent-a-car din țară. Polițiștii au informații conform cărora individul, prin aceiași metodă, a mai închiriat alte 13 autovehicule provocând pagube de câteva sute de mii de euro. ” Am extins cercetările și am controlat mai multe centre de dezmembrări din țară. Am mers chiar și la Bacău dar deocamdată nu am descoperit piese auto care ar aparține autoturismelor dispărute. Categoric luăm în calcul varianta că suspectul a dezmembrat mașinile și le-a vândut pe bucăti. L-am căutat pe suspect la domiciliu, însă nu a fost de găsit. Rudele acestuia ne-au spus că nu a mai trecut de câteva săptămâni pe acasă. Momentan nu-l putem da în urmărire generală pentru că mai întâi trebuie să demonstrăm că se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere. Acum nu există decât un contract civil pe care nu l-a respectat”, ne-a declarat subinspectorul Robert Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș. Dacă Silviu Mihai Nicuț va fi găsit vinovat riscă până la 4 ani de închisoare. 
 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite