Piteşti:Virgil Diaconu scrie dragostea în versuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti:Virgil Diaconu scrie dragostea în versuri
Piteşti:Virgil Diaconu scrie dragostea în versuri

Este un romantic incurabil, care transpune în versuri dragostea. Cunoscut publicist, Virgil Diaconu are la activ 10 volume pentru care a primit şapte premii naţionale. 

S-a născut din dragoste, a avut parte de dragoste şi transpune dragostea în versuri. Primele catrene le-a scris imediat după ce a păşit pe băncile şcolii.
„Dragostea pentru poezie vine, pesemne, din mine. De foarte departe, din mine. Prima persoană care m-a inspirat a fost mama, pe care o iubeam prin catrenele pe care, la şapte-opt ani, i le trimiteam din Tabăra Păuşa“, povesteşte poetul.
Din tabără, cu dragoste
Însă, prima poezie a publicat-o puţin mai târziu.
„Am început, aşadar, în cărţi poştale de 30 de bani, apoi, la 20 de ani, am publicat în revista «Argeş», cu ajutorul poetului Toma Biolan. Episodul «cărţilor poştale îndrăgostite» îmi spune că nu dragostea de poezie este la început, ci dragostea în genere. Înainte de poezie este dragostea! Poezia este doar modul în care ne exprimăm dragostea, atunci când mâinile, nările şi ochii noştri se îndrăgostesc de cineva. Pe la patru ani, mă tot ţineam de mama mea, Lizica.- De ce te ţii toată ziua după fustele mele? - Pentru că miroşi a mamă. Iată, aşadar, poezia“, povesteşte Virgil Diaconu.

Prima carte, la 27 de ani
„Prima carte, «Departele Epimenides», apărută la Bucureşti, mi-a adus-o din editură prietenul meu Mihai Nicolae în Gara de Nord, unde ne-am întâlnit, pentru că eu veneam de la Piteşti. Am sărit în sus de bucurie. Noroc că pe acolo, pe sus, nu treceau trenuri“, îşi aminteşte amuzat poetul, care la momentul respectiv avea doar 27 de ani.
Acum este membru al Uniunii Scriitorilor din România (din anul 1991), director al revistei „Cafeneaua literară“, fondator al revistei de cultură „Solstiţiu“ şi director al revistei „Societatea literară“.
Are la activ 10 volume publicate şi şapte premii naţionale primite pentru cărţile sale (de poezie şi filozofie). Dintre premii, o parte i-au fost acordate de Filiala Piteşti a Uniunii Scriitorilor din România, altele le-a primit la festivaluri de literatură sau i-au fost decernate de Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER).

„Poezia este în noi“
„Uneori mă bate gândul că poezia este în ceilalţi - în iubita mea, în prietenii mei, în mâna Maicii Domnului care se întinde prin gard spre mine, în florile de măceş sau în vrăbii. În trandafirul cel galben care stă, acum, la masă cu mine şi mă ceartă că nu-i dau atenţie. Eu nu sunt decât cel care vede poezia şi care o scoate din lucruri pentru a fi văzută şi de către ceilalţi. A fi inspirat înseamnă tocmai a vedea poezia şi a o scoate din ascunzişurile ei din lume. Cel care o vede este poetul. Cel care nu o vede este criticul de poezie, care întocmeşte, mai nou, istorii literare“, spune Virgil Diaconu

Următoarea carte, „Canonul poetic“
În prezent, scriitorul lucrează la o carte de parabole şi, de câţiva ani, la o carte de estetică literară numită „Canonul poetic“, pentru care a primit de curând şi o sponsorizare. Dacă-l întrebi cum s-ar descrie, îţi răspunde că nu-l interesează subiectul.
„Autocaracterizările contează mai puţin. Mai important - în Cetate - este cum te văd ceilalţi. Cunosc oameni care au despre ei înşişi o imagine de mari conducători, de mari oameni de cultură, de mari filozofi, de făuritori de destine şi al căror scop principal este chiar cultivarea acestei imagini. Foarte bine! Însă imaginea pozitivă pentru care lupţi se cere susţinută de câteva lucruri de valoare. Nu dovedeşti că eşti un mare pictor, să spunem, decât prin pictura pe care o faci. În lipsa faptelor nu eşti decât o hologramă“, explică poetul.


Ce-i place
„Îmi place Femeia, din tălpi până la steaua! Femeia tânără, fireşte, femeia-gutuie, care îşi bagă mâinile sub cămaşa mea, femeia picioarelor lungi şi de piersică. Femeia tristeţilor turcoaz şi de purpură“, dezvăluie Virgil Diaconu.
Ce nu-i place
„Mă indispune «democratura de cabaret», curva aceasta care îşi desface picioarele numai pentru bogătani şi care ne ţine la uşa budoarului ei doar pentru că am refuzat să lingem pe cine trebuie“, spune poetul.

Întrebări şi răspunsuri:
Cine v-a călăuzit pe acest drum?
V.D.: Pe drumul poeziei m-au călăuzit prost o seamă de poeţi şi m-a călăuzit fără greşeală «Daimonul».
Ce nu ştiu oamenii despre dumneavoastră?
V.D.: Despre mine oamenii, prietenii mei nu ştiu că sunt, vai, un om vulnerabil, şi că pot fi înfrânt de o faptă bună, de un cuvânt frumos sau de un surâs. De studenta care a trecut pe lângă mine şi m-a atins din greşeală.
Cum vă relaxaţi?
V.D.: Eu ard, nu mă relaxez
Aveţi pasiuni, hobby-uri?
V.D.: Eu nu am pasiuni. Eu am destin.

PROFIL
Data naşterii 28 noiembrie 1948, Râmnicu-Sărat
Opere publicate:
„Departele Epimenides“, „Depărtarea lăuntrică“,
 „Călătorie spre sine“, „Discurs despre linişte“, „Deasupra tenebrelor“, „Opium“, „Dimineţile Domnului“, „Libertate şi destin“, „Jurnal erotic“, „Poezia modernă şi destinul ei“.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite