Ploile au făcut ravagii la Piteşti: faţada unui centru comercial a fost distrusă, subsolurile a trei blocuri inundate şi cinci maşini au fost avariate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploile căzute timp de aproape şase ore noaptea trecută la Piteşti au făcut ravagii în oraş. Subsolurile a trei blocuri au fost inundate, faţada unui centru comercial din centru a fost distrusă, iar cinci autoturisme au fost avariate.

O mare parte dintre geamurile de la etajul complexului comercial Fortuna din centrul oraşului au căzut şi s-au spart, suprafaţa afectată fiind de zeci de metri.

După cum ne-au precizat reprezentanţii ISU Argeş, peste 30 de pompieri, cu 7 autospeciale şi 5 motopompe au intervenit pentru înlăturarea efectelor produse în municipiul Piteşti. Zeci de copaci au fost puşi la pământ, iar cinci autoturisme au fost avariate de copacii căzuţi. Subsolurile a trei blocuri din oraş au fost inundate, ca şi curţile mai multor case.  

În această dimineaţă existau probleme pe 15 linii de energie electrică din 9 localităţi din Argeş (Cuca, Ciomăgeşti, Morăreşti, Cotmeana, Merişani, Albota, Stâlpeni, Curtea de Argeş şi Negraşi), fiind afectaţi peste 1.450 de abonaţi.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite