Postarea virală a unei tinere actriţe: „Aşa arată o spălare de bani în vremea coronavirusului?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membru fondator al Club 22 Teatru Independent, singurul teatru independent din Piteşti, actriţa şi regizoarea Ania Herman a postat pe contul său de Facebook un text amuzant legat de măsurile de protecţie luate în perioada coronavirusului, text ilustrat şi cu o fotografie sugestivă cu zeci de bancnote spălate şi puse la uscat pe calorifer. Postarea a devenit virală, strângând sute de comentarii şi like-uri.

Iată ce a scris Ania Herman pe contul său de Facebook: „Deja treaba asta cu Covid-19 începe să îmi creeze diferite stări. Ieri am ţinut toată ziua banii în găleata cu spirt de zici că eram la nuntă. Mai era pusă şi la intrarea în casă! Am comandat prin Bringo (că am zis că #stamacasa ca la carte) şi a durat mai mult dezinfectatul produselor decât aducerea lor. Lucram cu Remus de zici că eram într-un institut de microbiologie. Până şi hainele noastre le-am băgat într-o plasă curată şi le-am pus pe hol să nu le amestecăm cu hainele murdare. Finalul serii mă prinde în baie, obosită de atâta dezinfectat, cu imaginea asta în faţă. Mă bufneşte râsul. Aşa arată o spălare de bani în vremea coronavirusului?”

Una dintre cele mai talentate tinere actriţe, Ania Herman are deja o carieră bogată. Licenţiată în Ştiinţe Politice, are un Master în Spectacol, Multimedia, Societate, Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti, iar în această vară îşi va lua licenţa la Facultatea de Teatru din Piteşti. Ania Herman este şi profesor de Artă Cinematografică Şcoala Populară de Arte şi Meserii Piteşti şi directoarea, fondatoarea şi organizatoarea Festivalului Internaţional de Artă pentru tineri "3fest".

A publicat şase romane pentru adolescenţi

Imagine indisponibilă

Ania Herman a publicat până acum şase romane pentru adolescenţi: "Aceeaşi problemă adolescentină" (2007); "Azi nu sunt eu!" (2008); “Puncte de suspensie si note de subsol” (2010); “Chiriaşii de pe strada Olimpului” (2012); “Făt Frumos din Vamă” (2015) şi “Făt Frumos din Parlament” (2016).

Ania Herman a fost şi reporter în ţările balcanice în proiectul „Sur les pas d’Albert Londres”. Acest stagiu a fost organizat de France Television, Association of Local Democracy Agencies şi de Pays Vichy-Auvergne pentru a recrea drumul făcut de marele jurnalist francez Albert Londres în ţările balcanice. În urma acestui stagiu, Ania a realizat mai multe reportaje în engleză, franceză şi albaneză: Ferma rurală din Osijek (Croaţia), prezentarea oraşului Subotica (Serbia), reportaj despre Radio VESTA (Tuzla) care promovează forţa civică din Bosnia Herzegovina, Arta Contemporană/ artiştii francezi din Sarajevo (Bosnia Herzegovina), articol despre Comisia Internationala pentru Persoanele Dispărute, fondată în scopul de a găsi persoanele dispărute în războiul dintre Bosnia-Herzegovina şi Serbia (Sarajevo, Bosnia Herzegovina), cuplul mixt: căsătoria dintre un bărbat catolic şi o femeie musulmană (Shkodra, Albania) şi prezentarea monedei euro în Muntenegru (Niksic).

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite