Poveste mioritică cu semne de întrebare în Munţii Făgăraş. Salvamontiştii argeşeni scot dintre stânci cadavrul unui cioban mort în condiţii suspecte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi ciobani le-au povestit, în weekend, unor turişti plecaţi pe creasta Munţilor Făgăraş că într-o râpă din zonă s-ar afla, de câteva zile, cadavrul unui confrate. Turiştii au anunţat Salvamontul, iar informaţia s-a confirmat. Luni dimineaţă, o echipă de salvatori montani, poliţişti criminalişti şi reprezentanţi ai SML au mers la faţa locului pentru a scoate cadavrul dintre stânci.

Povestea ciobanilor pare una mioritică, cusută cu aţă albă.

“Unul dintre colegii de la Salvamont a fost anunţat de nişte turişti, care aflaseră informaţia de la doi ciobani cu care se întâlniseră pe munte, că în zona Podu Giurgiului, La Jgheaburi (1900 m altitudine), s-ar afla un cioban mort. Îl ştiau acolo de joi, dar n-au anunţat Poliţia, culmea, pentru că n-ar fi avut baterie la telefon, după cum au povestit colegului nostru”, explică, pentru Adevărul, Ion Sănduloiu, şeful Salvamont Argeş.

O echipă Salvamont-Jandarmerie a mers duminică să verifice dacă informaţia se confirmă. Într-adevăr, în râpa indicată se afla un bărbat mort. George Mocanu, în vârstă de 46 de ani, plecase de câteva zile de la stână, dar nimeni nu-l dăduse dispărut.

“Cel care administrază stâna spune că ar fi anunţat dispariţia ciobanului la 112, însă nu există niciun apel care să confirme acest lucru. În această dimineaţă (n.r. luni), o echipă formată din reprezentanţi ai Poliţiei, Serviciului Salvamont Argeş şi Serviciului de Medicină Legală se află în zonă pentru a scoate cadavrul”, a mai declarat şeful Salvamont Argeş.

Cadavrul va fi dus la Piteşti pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii exacte a cauzei morţii.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite