Povestea emoţionantă a poetului care s-a trezit din comă şi a scris 16 cărţi. „Practic, am luat viaţa de la zero”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Zinca a stat şase luni în comă FOTO: arhiva personală
Marius Zinca a stat şase luni în comă FOTO: arhiva personală

Marius Zinca este unul dintre cei mai apreciaţi poeţi contemporani, premiat la mai multe concursuri naţionale. În 2003, a fost victima unui grav accident de circulaţie şi a stat şase luni în comă. Poetul a povestit cum, la scurt timp după ce şi-a revenit, a publicat prima sa carte, căreia i-au urmat alte 15 volume de poezii.

Marius Zinca (44 de ani) locuieşte în Piteşti şi scrie poezii de când era de-o şchioapă. Primul succes l-a avut în clasa a VII-a, când clasa lui a organizat o mică serbare de ziua dirigintei. Cel mai frumos cadou, însă, a fost chiar pentru el. „Surpriza colegilor mei pentru mine a fost că au decis să facă serbarea pe versurile scrise de mine. Fiecare a spus câte-o poezie sau o strofă, doar că nu am dezvăluit ale cui sunt versurile. Nici azi nu ştie doamna dirigintă State că au fost versurile mele“, îşi aminteşte poetul.

Marius Zinca mărturiseşte că poezia e mai mult decât o pasiune: „Pot spune că este un fel de a trăi, «de a mă scrie ca să nu mă uit»“. El a fost îndrumat de mic către literatură şi cărţi de mama lui, care îi cumpăra la fiecare salariu câte un roman. Mai târziu, în adolescenţă, recunoaşte că scrisul a devenit şi un apanaj pentru a câştiga simpatia fetelor din liceu.

În 1996, a fondat, alături de alţi colegi, cenaclul literar studenţesc Juventus. În cadrul acestuia a participat la dezbateri, lansări, reuniuni naţionale şi a legat prietenii pe viaţă. A prins astfel şi mai mult gustul poeziei şi a scris cu şi mai mult aplomb.

„Nu sunt ataşat într-o mai mare măsură de anumite versuri pe care le-am scris. Sunt ataşat de toate, depinde de stare, de moment. Eu doar scriu. Ştiu că au spus-o foarte mulţi poeţi înaintea mea, dar aşa e, cel mai ataşat eşti de versul pe care îl ai în gând, în minte, în suflet şi pe care nu l-ai scris încă, pe care nu poţi să-l redai aşa cum l-ai văzut cu ochii minţii sau ai sufletului.“

COPILUL, PRINCIPALUL SPRIJIN MORAL

Pe 15 septembrie 2003, viaţa poetului avea să se schimbe definitiv. După un grav accident de maşină, a stat şase luni în comă şi a suferit, printre altele, o operaţie pe creier.

„Am stat două săptămâni conectat la aparate după ce am suferit o operaţie pe creier şi alte mici intervenţii chirurgicale pe toată partea stângă a corpului – picior şi şold rupte, torace puţin deplasat, muşchii mâinii franjuraţi. Apoi am fost trimis acasă. Eram «legumă», exista posibilitatea să nu-mi mai revin niciodată. A urmat partea cu amnezia, perioadă în care nu-mi recunoşteam familia, pe soţia mea, Daniela, pe băieţelul meu, David Ioan. Mi-au trebuit nişte şocuri pentru a începe să-mi revin, iar unul dintre ele a fost momentul în care am conştientizat că am un copil şi trebuie să fac tot posibilul să trăiesc pentru el. Aşa au început următoarele trei luni de recuperare“, povesteşte poetul.

Încetul cu încetul, Marius a învăţat din nou să meargă. La început, ajutându-se de un scaun cu rotile. Pentru că nu mai suporta să stea în casă şi să nu aibă ocupaţie, poetul s-a întors la muncă în cârje, dar şi cu o amnezie parţială. 

„Trebuia să-mi povesteşti destul de mult şi cu amănunte ca să-mi amintesc că am fost pe acolo sau că am făcut un anume lucru. Practic, am luat viaţa de la zero, le-am luat pe toate de la început. Am schimbat câteva locuri de muncă în acea perioadă. Reuşeam să mă impun, însă problema mea era că oboseam după un timp, iar randamentul îmi scădea. În plus, încrederea pe care o dai şi pe care o primeşti îţi joacă feste. Când mi-am dat seama că nu pot face faţă, m-am retras în mine pentru a mă regăsi. A fost un proces care a durat câţiva ani, până-n 2016, când, datorită Corinei Cioacă, o colegă de liceu, am reintrat în caruselul vieţii.“

SCRISUL, O TERAPIE ŞI O DESCĂTUŞARE

marius zinca autografe

Marius Zinca a muncit în diferite domenii, de la asigurări până la ospătărie, iar în prezent lucrează în retail. „Fiecare experienţă profesională e importantă pentru mine şi în fiecare (re)găsesc ceva care a fost sau este special. Însă toate au şi ceva în comun: lucrul cu oamenii şi lucrul cu propria persoană, iar asta-mi place cel mai mult. Niciodată nu te poţi cunoaşte mai bine decât atunci când o faci prin ceilalţi, când înveţi cum acţionezi sau reacţionezi la ce ţi se întâmplă. E o permanentă provocare, dacă ai răbdare să o vezi, să o asculţi, să te vezi, să te asculţi.“

După ce a ieşit din comă, Marius nu credea că o să mai poată scrie versuri vreodată, însă, în urma mai multor discuţii cu poeta Denisa Popescu Martin, a decis să scoată primul său volum. Lansarea cărţii „Cuvinte-n necuvinte“ a avut loc chiar de ziua lui, în octombrie 2004, iar de atunci, Marius Zinca a publicat nu mai puţin de 16 volume de poezie. Dintre acestea, zece sunt tipărite şi şase sunt online. „Cu mici pauze, scriu sau aşez zilnic cuvinte pe hârtie şi da, pot spune că poezia e şi o terapie, şi o descătuşare pentru mine. Prin versuri îţi permiţi să spui ceea ce în mod normal nu spui. Poezia e forma mea de a trăi, e forma mea de a mă afla, de a mă găsi, de a mă şti“, spune Marius Zinca.

Marius mărturiseşe că accidentul din 2003 i-a schimbat modul în care priveşte viaţa, dar şi poezia: „Percepţia asupra vieţii s-a schimbat radical. Nu ştiu dacă aş putea să o redau în cuvinte şi nici nu încerc, dar aproape de fiecare dată când scriu, printre rânduri, strecor câte ceva care mă leagă de moment, de clipă, de viaţă, de personaje, de tot ce mă înconjoară“.

POEZIA CARE NU E DE VÂNZARE

marius zinca 01

Marius este conştient că trăieşte într-o lume în care poezia nu se vinde ca pâinea caldă, însă nu-i pasă, pentru că nu ăsta este motivul pentru care continuă să aşeze versurile pe hârtie. „Nu ştiu ce şi dacă mă face ceva să scriu poezie. Eu nu mi-am

zis niciodată poet, eu sunt doar scrib şi scriu pentru că nu pot altfel. Scriu ca să mă aştern pe hârtie şi să mă privesc ca dintr-o oglindă, să stau faţă în faţă cu trăirile mele, cu gândurile mele, cu şoaptele mele, să mă cunosc. Într-o lume în care poezia nu se vinde bine, eu nu scriu că s-o vând, deja m-am vândut când am aşternut cuvinte pe hârtie. Mă reprofilez de la un manuscris la altul, nu mă refer la stil, ci la formă, şi nu ştiu dacă într-o zi va fi altceva“, spune Marius Zinca. 

Pe aceeaşi temă:

Iubirea dintre Eminescu şi Veronica Micle. „Singura prietenă devotată, care a înfruntat invectivele unei mentalităţi putrede“

ANIVERSARE Regizorul Silviu Purcărete împlineşte 70 de ani

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite