Povestea lui Eugeniu Proca, medicul provenit dintr-o familie de ţărani care a realizat primul transplant renal la om în România

Eugeniu Proca, o somitate a medicinei româneşti FOTO: topromani.ro

Născut în 1927 în comuna argeşeană Godeni, Eugeniu Proca a fost ministru al Sănătăţii între 1978 şi 1985, membru de onoare al Academiei Române şi, totodată, medicul care a făcut primul transplant renal la om în România. Este considerat creatorul şcolii moderne de urologie din România, iar în 2004, la funeraliile sale, a fost prezent preşedintele de atunci Ion Iliescu, iar slujba a fost oficiată de către patriarhul Teoctist.

Eugeniu Proca, unic fiu al ţăranului Gh. C. Proca şi al Mariei a fost de mic cu drag de carte. A absolvit în 1945 Liceul Dinicu Golescu din Câmpulung Muscel. Cu Diploma de Merit obţinută, se înscrie la cursurile Secţiei de Medicină Militară a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, de unde, pentru motive neîntemeiate, va fi exclus în anul al patrulea, îngăduindu-i-se totuşi să-şi încheie studiile ca student civil la Facultatea străjuită de statuia generalului-întemeietor, dr. Carol Davila, facultate pe care o va absolvi în 1953.

Şi-a susţinut teza de doctorat la doar 30 de ani

La terminarea facultăţii i s-a propus să lucreze ca preparator universitar la Medicină Internă la Spitalul Brâncovenesc, în Bucureşti. Deoarece îşi dorea foarte mult să fie chirurg, a ales singurul post cu specific chirurgical, la Spitalul din Comăneşti.

În 1953 intra, prin concurs, la Spitalul Panduri din Bucureşti, devenind astfel elev al prof. dr. Theodor Burghele, cel care i-a influenţat hotărâtor cariera. În 1957, la numai 30 de ani, îşi susţine teza de doctorat intitulată „Insuficienţa renală acută, fiziopatologie, diagnostic şi tratament“. În perioada 1956-1975 activează în cadrul Clinicii Chirurgicale, iar ulterior în Clinica de Urologie din Spitalul Panduri. Parcurge etapele carierei universitare ca asistent, şef de lucrări, conferenţiar şi, în final, profesor universitar.

A fost urmărit de Securitate doi ani 

Urmează un stagiu de pregătire în chirurgia de transplant renal la Institutul de Urologie din Londra (1963-1964), ca bursier al Consiliului Britanic, apoi un altul la Harvard Medical School, în 1967. După aceste stagii de pregătire la Londra, Edinburgh şi Boston, a făcut la Spitalul Panduri prima dializă din România.

Timp de doi ani, în perioada 1963-1964, Eugeniu Proca a fost urmărit de Securitate, pentru că vizitase de două ori obiectivul cu numele de cod „Ella“. A doua oară, împreună cu Albulescu Ion, medic la Spitalul „Panduri“. Celor doi le-au fost făcute zeci de fotografii în 1963 şi 1964. „Vina“ lor era aceea că frecventaseră ambasada Regatului Unit al Marii Britanii (obiectivul „Ella“), unde stătuseră de vorbă cu viceconsulul. Şi nu oricum – scrie filatorul – ci în engleză! Motivul vizitelor lor la ambasadă era acela al deplasării în Anglia pentru studii şi întocmirea formalităţilor necesare.

Este considerat creatorul şcolii moderne de urologie din România 

Eugeniu Proca devine medic primar, obţine titlul de doctor docent, ajunge conferenţiar universitar în anul 1969, va fi profesor în 1974, iar în anul următor şef al Clinicii de Urologie de la Spitalul „Fundeni“. Cu o cultură generală şi medicală vastă, inteligent, expeditiv, tenace, exigent şi meticulos, profesorul Proca instruieşte multe generaţii de studenţi şi rezidenţi şi, alături de un colectiv tânăr, formează o şcoală modernă de urologie din care s-au ridicat mulţi şefi de secţii urologice, la spitalele judeţene din ţară.

În februarie 1980, Eugeniu Proca face la Spitalul Fundeni primul transplant renal la om, cu rinichi de la donator în viaţă (mama receptorului).

În anii următori, Eugeniu Proca abordează cu succes chirurgia spaţiului retroperitoneal şi a glandelor suprarenale, urologia oncologică şi cea endoscopică. Activitatea ştiinţifică este reprezentată de elaborarea a peste 400 de lucrări comunicate şi publicate, monografii, cât şi a „Tratatului de patologie chirurgicală”.

În 1989 a reînfiinţat Societatea Română de Urologie (funcţionase în cadrul Societăţii de Chirurgie) al cărui preşedinte a fost până în 1998, şi a „Revistei române de Urologie“, fiind redactor şef. Eugeniu Proca este considerat practic creatorul şcolii moderne de urologie din România.

Ceauşescu a fost informat personal de starea sa de sănătate după ce a suferit un accident de circulaţie

Medicul Eugeniu Proca a fost secretarul general al revistei „Chirurgia“ între anii 1959 şi 1975 şi apoi redactor şef între 1975 şi 1989. A fost prodecan al Facultăţii de Specializare şi Perfecţionare a Medicilor şi Farmaciştilor, rector al UMF Bucureşti între anii 1976 şi 1978 şi ministru al sănătăţii în perioada 1978-1985. Membru al Academiei de Ştiinţe Medicale şi al altor societăţi medicale naţionale, precum şi internaţionale cum ar fi Asociaţia Europeană Urologică, unde 8 ani a fost în comitetul de conducere, Societatea Balcanică de Urologie sau Societatea Internaţională de Urologie, Eugeniu Proca, în 1996, a fost primit ca membru de onoare al Academiei Române. Trebuie subliniat că Proca a devenit membru supleant al CC al PCR, atât de important încât, suferind la 17 octombrie 1978 un politraumatism prin accident de circulaţie, ministrul adjunct de atunci, dr. Mihail Aldea, îl informează pe secretarul general al partidului, Nicolae Ceauşescu, despre diagnostic, internarea la Elias şi evoluţia favorabilă. La căpătâiul accidentatului s-au aflat în consult somităţi medicale cum ar fi profesorii C. Arseni, I. Juvara, R. Păun, D. Setlacec sau L. Gherasim.

Dădea consultaţii de la şase dimineaţa

Din 1975 şi până la numirea ca titular la Ministerul Sănătăţii a profesorului Proca (18 septembrie 1978), fotoliul ministerial va fi ocupat de prof. dr. Radu Păun şi de dr. Nicolae Nicolaescu, doi miniştri „pană“, fără vreo realizare ieşită din comun. Ministrul Eugen Proca s-a împotrivit acestei ipostaze de pasivitate. Nu întotdeauna reuşea. Dominantă era în acea perioadă problematica natalităţii, transferată eronat numai în responsabilitatea corpului medical. Cu diplomaţie, considerându-se reprezentant al breslei şi nu al puterii, Proca face eforturi de a semnala „conducerii de partid şi de stat“ cauzele reale ale „crahului“ natalităţii, ale creşterii mortalităţii materno-infantile şi ale deceselor secundare unor avorturi provocate.

„Muncea pe brânci: la ora şase dimineaţa era la consultaţii. (Portarii „Fundeniului“ erau disperaţi să nu-i surprindă dormind sefu’.) Apoi începea programul operator. Eventual, cursuri. Se sfătuia cu şefii de secţie, între care îi aprecia în mod deosebit pe Setlacec, Anghel Popescu, Şt. Berceanu, Al. Oproiu, ori cu mai tinerii Irinel Popescu şi Ioanel Sinescu. La ora 11, intra în Minister şi începea să rezolve problemele administrative, deloc puţine, şi mai ales să acorde audienţe ascultând, uneori cu dezgust, cum colegi de-ai săi se „turnau“ unii pe alţii… Ca ministru, realizările sale sunt într-adevăr excepţionale pentru acea perioadă, ex.: reintroducerea concursului de secundariat şi a examenelor de primariat, reînfiinţarea Bibliotecii Medicale, a ziarului „Muncitorul sanitar“ pe care şi l-a dorit „medicalizat“, salariu preferenţial pentru medicii din Delta Dunării, deschiderea unor noi spitale”, scria în urmă cu câţiva ani dr. Mihail Mihailide în revista „Viaţa Medicală”.

Renumitul profesor a decedat la 7 martie 2004, în Spitalul Fundeni, a doua lui „casă“, acolo unde a dorit să fie îngrijit. L funeraliile sale a fost prezent preşedintele de atunci Ion Iliescu, iar slujba a fost oficiată de către patriarhul Teoctist.

Trebuie menţionat că în ciuda tuturor performanţelor sale medicale, profesorul Eugen Proca nu-şi găseşte numele pe frontispiciul niciunui spital din România şi nici măcar al Institutului de Urologie de la Fundeni.