Povestea tulburătoare a militarului român grav rănit în Afganistan. A stat o lună în comă, iar acum conduce echipa României la Jocurile Invictus
0
În perioada 16-22 aprilie, 20 de militari răniţi în teatrele de operaţiuni reprezintă România la Jocurile Invictus de la Haga, din Olanda. Iar căpitanul echipei României este plutonierul adjutant principal Costinel Slăniceanu, un militar cu o poveste de viaţă impresionantă şi în acelaşi timp un exemplu admirabil de voinţă.
Costinel Slăniceanu a trecut prin încercări teribile, însă mereu a găsit puterea să nu renunţe şi să rămână pozitiv. A rămas orfan de tată la 6 ani, iar în urma unei explozii teribile din Afganistan a rămas fără piciorul şi ochiul stâng.
S-a născut în 1978, la Câmpulung Muscel. A intrat în armată după ce a terminat stagiul obligatoriu în 2002, la o unitate de Vânători de Munte. La un an şi jumătate după angajare a urmat Şcoala de Subofiţeri, devenind mecanic conductor şi şofer. Din Şcoala Militară am fost repartizat la Târgu Mureş la o unitate nou înfiinţată, primul batalion de Forţe Speciale.
În urmă cu aproape 16 ani, în iunie 2006, Costinel Slăniceanu a trecut prin cumpăna vieţii în Afganistan. În timp ce se întorcea dintr-o patrulă pe timp de noapte către bază, transportorul amfibiu blindat pe care îl conducea a iniţiat un dispozitiv explozibil improvizat. A avut loc o mare explozie în urma căreia un coleg a decedat.
Kerosenul din transportor s-a aprins, a luat foc şi o prelată de pe turelă, iar focul s-a extins până la Costinel Slăniceanu, iar piciorul drept i-a luat foc. A fost evacuat cu elicopterul şi dus iniţial în baza de la Kandahar, apoi într-un alt spital din Afganistan, unde a fost stabilizat, deoarece pierduse foarte mult sânge. De acolo a fost dus la Spitalul din Landstuhl-Germania, destinat americanilor şi aliaţilor. ”Acolo am fost în comă indusă timp de o lună, deoarece am suferit şi o dublă fractură de os sacru şi aceea se vindecă foarte greu”, povesteşte Costinel Slăniceanu.
Militarul român şi-a pierdut piciorul stâng de la încheietura genunchiului, ochiul stâng, a avut tasare la coloana vertebrală, fractură de os sacru şi arsură de gradul IV la piciorul drept.
Tratat cu aroganţă şi dispreţ de o infirmieră de la Spitalul Militar din Capitală
Perioada de recuperare din Germania a durat şase luni. „La sfârşitul lui august 2006, a venit din America o echipă de tehnicieni protezişti şi ne-a făcut proteze şi mie şi colegului meu Şerban Laurenţiu, rănit în aceeaşi explozie. După aceea, am încercat să mă obişnuiesc cu proteza şi luam un cărucior pentru persoane cu dizabilităţi, împingeam de el şi mergeam la masă, ca să nu îmi mai aducă mâncarea în cameră. Comandantul spitalului din Germania, un colonel american foarte amabil, mă vedea odihnindu-mă şi mă întreba de fiecare dată dacă am vreo problemă, dacă mă doare ceva. Îi spuneam că vreau să mă duc la masă. O abordare diametral opusă am întâlnit-o când am ajuns la Spitalul Militar din Bucureşti. Acolo, în fiecare zi trebuia să urc cu liftul un etaj sau două pentru a mi se schimba bandajele. În prima zi m-a dus o doamnă asistentă. A doua zi a trebuit să mă duc singur, deoarece acea doamnă asistentă avea o intervenţie. Nu am mai reţinut la ce cameră trebuie să ajung şi am întrebat o infirmieră. Numai că acea infirmieră mi-a spus răstit: ”Ce, eu sunt centru de informare aici?” Asta ca să vedeţi diferenţa între spitalul din Germania şi cel din România. După ce am fost internat la Bucureşti, comandantul spitalului de acolo mi-a cerut să fac o comparaţie între spitalul din Capitală şi cel din Germania. Şi i-am spus să facă şi dânsul o comparaţie între o Dacie şi un Mercedes. Şi i-am lăsat pe toţi fără replică”, spune Costinel Slăniceanu.
Militarul originar din Câmpulung Muscel şi-a cunoscut actuala soţie în 2005, la o nuntă a unui prieten la Suceava. Aceasta, originară din Botoşani, îşi făcea studiile la Suceava. ”Şi mergeam de la Constanţa până la Suceava cu trenul ca să mă văd cu ea un week-end, iar duminică seara reveneam la Constanţa ca să îmi reiau pregătirea pentru plecarea în misiune. După incident, a venit la mine în Germania şi a rămas două luni alături de mine”, povesteşte militarul argeşean. Costinel Slăniceanu a revenit în România şi şi-a reluat activitatea la un an de la teribila explozie.
În 2009, cei doi s-au căsătorit. În 2012 s-a născut primul lor copil, iar în 2014, al doilea.
Deşi a trecut prin multe momente teribile, Costinel Slăniceanu a rămas pozitiv şi nu şi-a pierdut tonusul şi zâmbetul. ”Am fost încercat de viaţă de mic. Am rămas orfan de tată de la 6 ani. Tata a murit într-un accident cu un buldoexcavator răsturnat într-o râpă. A trebuit să mă învăţ de mic să bat un cui, să cosesc, să merg cu animalele. După ce veneam de la şcoală, mergeam cu caprele pe câmp. Şi am făcut asta până la 18-19 ani. Faptul că am fost învăţat cu greul de mic m-a ajutat să trec peste problemele întâmpinate după accidentul din 2006. Pentru mine, autosugestia şi pozitivismul au fost esenţiale. Am mers mai departe cu credinţă în Cel de Sus”, spune Costinel Slăniceanu.
Întâlnire specială cu Prinţul Harry
Alături de căsătorie şi de naşterea copiilor, un moment ce l-a emoţionat mult a fost participarea la Jocurile Invictus de la Toronto din 2017, fiind impresionat de atenţia primită. ”Este o diferenţă foarte mare între modul cum se poartă societatea civilă din Canada faţă de persoanele cu dizabilităţi comparativ cu cea din România”, precizează Costinel Slăniceanu.
Acum cinci, la Toronto, Costinel Slăniceanu s-a întâlnit şi cu Prinţul Harry. O întâlnire de neuitat, după cum mărturiseşte. ”Prinţul Harry ne-a încurajat şi ne-a mulţumit pentru sacrificiul făcut. A fost o întâlnire emoţionantă”, îşi aminteşte Costinel Slăniceanu.
Militarul originar din Câmpulung Muscel spune că reprezintă o emoţie şi o motivaţie specială faptul că a fost votat de către colegi căpitanul echipei României la Jocurile Invictus de la Haga, unde va concura la două discipline: ciclism şi volei.
”Aceste jocuri Invictus nu sunt despre medalii. Sunt despre a îţi reprezenta ţara, despre a ieşi din starea de monotonie. Cel care îşi dă toată silinţa să ajungă la finiş, chiar dacă este ultimul, acela este cel mai ovaţionat”, spune Costinel Slăniceanu, care va concura cu o bicicletă specială. S-a antrenat luni bune în Parcul Lunca Argeşului din Piteşti.
”Când a fost vremea rece, m-am antrenat acasă în balcon, am montat bicicleta pe un home trainer. În fiecare zi, antrenamentul dura o o oră şi jumătate, cu tot cu încălzire. Încercam în fiecare zi să îmi depăşesc timpul din ziua precedentă. Pentru că asta înseamnă şi Invictus, să te autodepăşeşti, să nu renunţi”, adaugă Costinel Slăniceanu.
Jocurile Invictus au început în 2014 la Londra, din iniţiativa Prinţului Harry, şi au ajuns acum la a cincea ediţie, susţinând recuperarea fizică şi psihică a militarilor răniţi în operaţiuni militare. Echipa Invictus România va fi formată din 20 de militari răniţi, clasaţi cu gradul II şi III de invaliditate sau apt limitat. Aceştia vor concura la 7 discipline sportive, dintre care 6 discipline individuale (tir cu arcul, atletism, rowing, powerlifting, ciclism şi înot) şi una de echipă (volei din poziţia şezând).
La ediţia din acest an de la Haga participă peste 500 de concurenţi din 20 de ţări de pe tot globul.
Vă mai recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
