Prima facultate din ţară pentru traducători ai gesturilor surdo-muţilor. „Limbajul mimico-gestual va deveni a doua limbă oficială a României“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul program de studii va funcţiona la Universitatea din Piteşti FOTO: Denis Grigorescu
Noul program de studii va funcţiona la Universitatea din Piteşti FOTO: Denis Grigorescu

Din această toamnă, Universitatea din Piteşti va avea un program de studii de licenţă unicat în România, şi anume în limbajul mimico-gestual. Se aşteaptă ca specializarea să atragă mulţi tineri, în condiţiile în care, conform cerinţelor europene, autorităţile publice vor fi obligate să asigure câte un interpret care să ajute persoanele cu deficienţe de auz să se facă înţelese şi să înţeleagă ce li se comunică.

Programul de studii va avea o durată de 3 ani, ca orice alt program de licenţă, şi va fi încadrat, în Facultatea de Teologie, Litere, Istorie şi Arte. Coordonator va fi preotul Constantin Onu, care coordonează deja din 2009 la Universitatea din Piteşti un master în limbajul mimico-gestual. Corpul profesoral va avea la bază cadrele didactice formate de către preotul Constantin Onu în cadrul programului de master.

După cum spune rectorul Universităţii din Piteşti, programul de studii este unul revoluţionar: ”Sigur vom avea numeroşi studenţi, mai ales că limbajul mimico-gestual va deveni a doua limbă oficială a României. Specializarea a fost autorizată de către Consiliul de Administraţie şi Senatul Universităţii din Piteşti. Dosarul se va trimite apoi la ARACIS (n.red.-Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior). Dacă totul merge bine, o comisie de evaluare ARACIS ar urma să vină în luna mai şi apoi vom parcurge ceilalţi paşi”. Deocamdată nu s-a stabilit numărul de locuri pentru această nouă specializare.

Fiecare instituţie publică va trebui să aibă un interpret în limbajul mimico-gestual

rector dumitru chirlesan

Ca urmare a transcrierii legislaţiei europene în cea românească, limbajul mimico-gestual ar putea deveni, curând, cea de a doua limbă oficială a ţării. Drept urmare, viitorul program de licenţă va fi extrem de util celor care doresc o meserie ce va fi la mare căutare în anii următori. Există un proiect de lege în Parlamentul României, iniţiat de către deputatul PNL Adriana Săftoiu, iar după ce va fi votat, limbajul semnelor va fi recunoscut în România, iar institutiile statului vor avea la dispoziţie cinci ani să-şi asigure serviciile unui interpret al limbajului mimico-gestual. Practic, fiecare instituţie publică va fi obligată să angajeze un interpret autorizat.

”Absolut toate instituţiile publice vor fi obligate să asigure un interpret care să ajute persoanele cu deficienţe de auz să se facă înţelese şi să înţeleagă ce li se comunică. Termenul pentru implementarea acestei reguli este de 5 ani, iar nevoia de specialişti va fi foarte mare. Vă dau un exemplu: în Argeş sunt 102 primării, asta înseamnă că 102 absolvenţi ar avea un loc de muncă”, precizează rectorul Dumitru Chirleşan.

În România sunt între 25 de mii şi 30 de mii de persoane cu deficienţe de auz, care folosesc limbajul mimico-gestual. Dintre acestea, peste 1.600 sunt copii.

În România sunt la ora actuală doar aproximativ 130 de persoane care au învăţat limbajul mimico-gestual şi sunt autorizate să lucreze într-o instituţie publică.

Persoanele cu dizabilităţi de auz au probleme şi privind accesul la educaţie. Potrivit statisticilor, doar 1% reuşesc să promoveze examenul de Bacalaureat. În alte ţări, cum este Portugalia, menţiunile din Constituţie vizează în mod expres accesul la educaţia obligatorie. În Norvegia, orice copil surd are dreptul să acceseze educaţie în limbajul semnelor, acesta devenind prima limbă.

De asemenea, limbajul semnelor este recunoscut oficial şi în Belgia, Germania, Noua Zeelandă, Chile şi Republica Cehă.

Planul de învăţământ al programului de licenţă în limbajul mimico-gestual de la Universitatea din Piteşti va include printre altele discipline precum limbajul mimico-gestual românesc, simbolistica semnelor, gramatica limbajului mimico-gestual românesc, psihopedagogia persoanei surde, precum şi alte cursuri practice pentru buna dezvoltare a acestei noi tehnici şi acestui limbaj special.

Fondată în 1962, Universitatea din Piteşti are la ora actuală aproximativ 10.000 de studenţi, şase facultăţi cu 58 de programe de licenţă şi 64 de programe de master.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite