Principiile educaţiei în Austria: sport, autocorectare şi recompense. „Nu pleci de la şedinţa cu părinţii nervos pe copilul tău“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carmen Constantin, o jurnalistă din Piteşti stabilită de aproape doi ani  în oraşul austriac Linz, vorbeşte despre modul în care funcţionează sistemul de educaţie din Austria, unde se pune accent pe nevoile fiecărui copil.

Şcolile din Austria sunt complet diferite una faţă de alta, fie că vorbim de formă, dimensiune sau organizarea spaţiului, spune Carmen Constantin, o româncă stabilită în Linz din august 2018. Nelipsite din orice şcoală sunt curţile cu locuri de joacă amenajate, terenurile de sport şi sălile interioare pentru orele de educaţie fizică. Părinţii dau bani la şcoală şi aici, dar niciodată pentru perdele, scaune, cretă sau parchet, aşa cum se practică în unele şcoli din România, mai precizează femeia.

„Se plătesc materialele pentru lucru manual - cumpărate la nivelul clasei, în funcţie de necesităţi –, merele pe care le consumă copiii zilnic, un fond al clasei de 10 euro pe an pentru diferite cheltuieli ale copiilor. Se mai plătesc, ocazional, bilete la teatru sau la film şi anumite intrări în cazul unor excursii organizate. De asemenea, sunt oferte lunare pentru care poţi plăti, dacă doreşte copilul să consume cacao cu lapte, nectar de fructe sau iaurt. O dată pe an se fac fotografii, şi acestea plătite de părinţi. Aceste fotografii folosesc ulterior la tot felul de panouri ale şcolii, abonamente de bibliotecă, transport. Nu sunt fotografii cu o anumită ocazie, sunt gen paşaport, dar şi poză de grup cu toată clasa“, povesteşte Carmen Constantin.

O singură şedinţă cu părinţii pe an

Interesant este şi modul de abordare şi organizare a şedinţelor cu părinţii în şcolile austriece. Există o singură şedinţă cu părinţii într-un an şcolar, chiar în septembrie, când se anunţă priorităţile clasei şi alte chestiuni care ţin de organizare. Pe parcursul anului, se mai stabileşte câte o întâlnire la finalul fiecărui semestru, o întâlnire individuală pe care învăţătorul o ţine cu fiecare părinte şi copilul său.

„Pe durata celor câteva ore de şedinţă (n.r. – cât se adună în total din şedinţele individuale), în holul şcolii, două profesoare vând prăjituri şi gustări reci aduse de părinţi. Două mese mari şi pline cu produse la propriu internaţionale, cu ce a ştiut fiecare să gătească din ţările de origine. Principiul este următorul: iei ce doreşti şi plăteşti cât doreşti. Banii merg la fondul şcolii, din care se pregătesc tot felul de surprize, activităţi şi jocuri pentru copii, cu diverse ocazii. În acest timp, învăţătoarea primeşte în clasă câte un părinte cu copilul lui şi timp de 15 minute vorbesc doar despre cazul respectiv. Aceste întâlniri se numesc KEL-Gesprache (Kind-Eltern-Lehrer-Gesprache), adică discuţie copil-părinte-profesor. Organizarea se face din timp, se transmite programul într-un caiet special de mesaje între părinţi şi profesori - pe care copilul îl are zilnic în ghiozdan şi unde e musai să semneze adulţii. Noi, părinţii, bifăm orele care ne sunt convenabile pentru această întâlnire, iar dascălul îţi transmite când eşti programat. La ultima şedinţă, de exemplu, am intrat cu copilul meu la ora stabilită, iar cel mic a avut sarcina să întoarcă o clepsidră care arăta curgerea celor 15 minute“

Fără judecăţi de valoare

Un detaliu important legat de aceste şedinţe este faptul că părintele e mai mult un spectator. Învăţătoarea nu se exprimă niciodată în termeni de „e bun“ sau „nu e bun“ copilul la ceva, ci îi spune părintelui dacă acestuia îi place sau nu îi place o anumită materie. „Câteodată îi place să facă altceva decât ce facem noi“, este un alt exemplu de felul în care pun problema cadrele didactice din Austria. „Nu pleci de la şedinţă nervos pe copilul tău, dar înţelegi că pe alocuri e nevoie să mai stai de vorbă cu el. Băiatul meu cel mare este în clasa a V-a şi este mai năbădăios decât cel mic. Pentru că a simţit că cere o atenţie mai mare, diriginta m-a chemat la şcoală. Şabloanele mele mentale româneşti mă pregăteau pentru ceva nervişori şi discuţii neplăcute. Dar nu! Diriginta mă aştepta cu o listă de activităţi extraşcolare la care se gândise ea că i-ar prinde bine băiatului pentru a-i consuma în mod constructiv energia. Nu doar că se gândise în cel mai cald mod la el, dar a documentat această listă cu tot cu preţuri, adrese, contacte. Mi-am zis: «Wow! O fi reală doamna aceasta?!». Ca să nu mai zic că s-a gândit ea să îi propună, la anumite materii unde este el mai neatent, să îi ofere ceva dulce la finalul orei, dacă va fi atent şi cooperant. Am întrebat-o dacă nu cumva ar fi incorect faţă de ceilalţi copii şi mi-a răspuns că fiecare copil e diferit, iar ea are o metodă pentru fiecare“, mai spune Carmen Constantin.

Vouchere pentru elevii sârguincioşi

Elevii din şcolile austriece primesc teme încă din primul an de şcoală, însă în clasele mici, o dată pe săptămână, primesc drept stimulent un cupon, un fel de voucher, pe care îl pot lipi în locul unei teme atunci când nu vor să o facă. În clasele mai mari, primesc acest voucher ca recompensă atunci când lucrează suplimentar. Această idee nu costă, este extrem de iubită de copii şi are un efect optim: ştiind că oricând poate să nu îşi facă tema, copilul o va face mereu de bună voie. Un alt punct forte al acestui sistem este cel al corectării greşelilor. Orice greşeală de scriere sau conţinut va fi dată ca temă separată, pentru ca elevii să se poată lămuri, după cum povesteşte românca stabilită în Linz. „Copiii se corectează de câte ori greşesc, nu doar iau la cunoştinţă ce nu au făcut bine. Rescriu, efectiv, în varianta bună. Ei nu se simt umiliţi sau proşti. Pe acest aspect al sentimentelor se pune mare, mare accent. Copiii mei îmi spun că nu am voie să îi cert la teme, că «aşa a zis doamna». De fapt, părinţii nu prea au ce căuta lângă copii la teme, pentru că profesorii doresc să ştie exact unde au înţeles şi unde trebuie să mai lucreze. Ca în viaţă, şi la teme, doar când ni se cere ajutorul trebuie să intervenim.“

Examenul pentru permisul de biciclist

Încă din primii ani de şcoală, orele de sport au o importanţă aparte în şcolile din Austria, cuprinzând minimum trei şedinţe de înot pe semestru şi, în sezon, ieşiri la patinoar. Tot din clasa I sunt obişnuiţi cu informaţii despre mersul pe bicicletă, pentru ca în clasa a IV-a toţi elevii să dea examen pentru a avea voie să circule cu bicicleta pe stradă, neînsoţiţi de adulţi. Examenul constă într-o testare teoretică şi într-o probă pe traseu, cu poliţia. Cei care îl trec obţin un permis de biciclist – prima atestare şi responsabilizare în trafic a copiilor.

O altă regulă a acestui sistem educaţional spune că un elev nu poate fi învoit de la şcoală mai mult de patru zile pe an. Orice zi în plus atrage amenzi de până la 400 de euro, care chiar se aplică. „Vorbim de învoiri, căci de chiul nici nu poate fi vorba. Învoirile se fac pe cale oficială, cu cerere la director care să conţină motivul. Aş mai adăuga faptul că aici se rămâne repetent pe capete, încă din clasa I, dacă rezultatele nu sunt bune. Nu e nicio ruşine, este doar o soluţie a unei situaţii date“, precizează Carmen Constantin.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite