Procrastinarea, boala civilizaţiei moderne. Psihologii explică de unde vine tendinţa de a amâna lucrurile importante

Pentru unele persoane, tergiversarea lucrurilor importante reprezintă o strategie de adaptare. În alte cazuri poate fi vorba despre o amânare academică – sindromul studentului - specifică acelor persoane care consideră că au performanţe mult mai bune atunci când muncesc sub presiune, însă tendinţa de amânare poate fi şi cronică, un semn al unei trăsături de personalitate.

“Tendinţa de a amâna lucrurile importante se regăseşte pe agenda noastră, putând afirma că procrastinarea reprezintă boala civilizaţiei moderne. În parte, datorită modului natural prin care omul se automotivează (ne orientăm cu precădere spre activităţile care ne aduc plăcere şi beneficii imediate, evitând sistematic contextele monotone, neinteresante sau cu beneficii orientate în viitor), dar şi că rezultat al lipsei de timp liber şi suprasolicitării individului în contextul vieţii modern”, explică, pentru Adevărul, psihologul Ionuţ Ghiugan.

Există două strategii de amânare pe care le adoptăm frecvent ca să nu ducem la bun sfârşit un proiect: amânarea prin sustragere (încep o activitate, iar apoi o abandonează) şi amânarea prin evitare (sarcina nu este începută niciodată sau este evitată complet).

Tendinţa de amânare ca mod de rezolvare a problemelor

Tendinţa de amânare este explicată de psihologi pornind de la motivaţii diferite ale celor care adoptă această strategie comportamentală. 

“În primul rând, există tendinţa de amânare ca mod de rezolvare a problemelor. Pentru unele persoane, tergiversarea lucrurilor importante reprezintă o strategie de adaptare. Acestea evită confruntarea cu sarcina pentru că au credinţa că nu au abilitatea necesară pentru a finaliza sarcina cu succes (personalităţi perfecţioniste care au o imagine de sine idealistă privind propria performanţă) sau pentru că evaluează nerealist contextul de viaţă în care apare problema (persoanele care avut în trecut experienţe de eşec în legătură cu sarcina respectivă)”, explică psihologul. 

Tendinţa de amânare ca strategie de motivare şi “sindromul studentului”

Există persoane care amână sistematic începerea unei activităţi, considerând că, dacă îşi desfăşoară activitatea sub presiune, au performanţe mult mai bune.

“În această categorie reprezentativă este amânarea academică, cea caracteristică «sindromului studentului». În această situaţie, sarcina de învăţare este amânată până în ultimul moment, datorită plictiselii sau lipsei de motivaţie faţă de o materie considerată neinteresantă sau neimportantă. Anxietatea şi frustrarea resimţite în apropierea examenului activează capacitatea de răspuns şi reprezintă mecanismul de autoreglare al persoanei respective”, mai spune psihologul. 

Amânarea cronică şi incapacitatea de a-ţi organiza timpul

Există şi o tendinţă de amânare cronică a activităţilor, ca semn al unei trăsături de personalitate. “În această situaţie, amânarea nu este doar consecinţa gestionării ineficiente a timpului, lipsei motivaţiei sau a unei imagini idealizate privind performanţa. Amânarea reprezintă interacţiunea complexă a unor factori stabili cognitivi, afectivi şi comportamentali. O astfel de personalitate se caracterizează prin: control slab al impulsurilor, lipsa de perseverenţă, lipsa de discplina în muncă, incapacitatea de a lucra metodic şi a organiza timpul”, mai spune psihologul Ionuţ Ghiugan. 

Cum se tratează procrastinarea

Dacă tendinţa de amânare este o trăsătură constantă a personalităţii, individul întâmpină reale dificultăţi atât în plan academic şi profesional, cât şi în plan personal şi familial. Netratată, procrastinarea poate duce, în aceste situaţii, de la stres, sentimente de autoculpabilizare şi diminuarea drastică a productivităţii personale până la dezaprobare socială.

“Lipsa de finalitate în activitate şi tendinţa constantă de amânare determină relaţii personale şi familiale tensionate şi conflictuale, incapacitatea de a menţine o activitate profesională de succes, apariţia tulburărilor afective, anxietate intensă, comportamente de risc (abuz de alimente, abuz de alcool sau droguri). Amânarea cronică reprezintă semnul unei tulburări psihice sau fiziologice şi necesită ajutor de specialitate”, spune psihologul, explicând că psihoterapia poate fi o excelentă soluţie în aceste situaţii. 

“Psihoterapia urmăreşte în primul rând înţelegerea motivelor reale din spatele amânării, precum şi stoparea acestora prin abordarea temelor principale ce menţin această problema: lipsa de control, iresponsabilitatea emoţională, intoleranţa la frustrare şi impulsivitatea. În lipsa tratamentului, amânarea cronică va conduce la stres, sentimente de vinovăţie şi autoculpabilizare, pierderea severă a productiviatii personale, respingere şi dezaprobare socială pentru lipsa responsabilităţii şi nerespectarea angajamentelor asumate”, încheie Ionuţ Ghiugan.