Profesoară hărţuită sexual de un elev de pe contul de Facebook al paznicului liceului. Cum l-au descoperit poliţiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O profesoară care predă la unul dintre cele mai prestigioase colegii din Piteşti l-a acuzat pe paznicul liceului că ar fi hărţuit-o pe Facebook cu mesaje obscene. Poliţia Argeş l-a descoperit pe adevăratul autor al mesajelor. Este vorba de un fost elev, care i-a trimis mesajele profesoarei de pe contul de Facebook al paznicului.

În noiembrie 2017, profesoara de franceză Oana Tănase de la Colegiul Naţional ”I.C. Brătianu” din Piteşti l-a reclamat pe paznicul colegiului că i-ar fi trimis în repetate rânduri mesaje obscene pe Facebook şi în aceeaşi lună Poliţia Argeş a deschis un dosar in rem.

Surse judiciare au declarat pentru „Adevărul“ că autorul mesajelor obscene trimise profesoarei este un un tânăr de 19 ani, absolvent al unei şcoli profesionale din Piteşti. Respectivul tânăr făcea naveta aproape un an la Piteşti împreună cu Marian Sandu, paznicul Colegiului ”Brătianu”.

Cei doi s-au împrietenit, iar la un moment dat, în vara lui 2017, paznicul l-a rugat pe tânăr să îi facă un cont de Facebook. Tânărul i-a făcut cont, numai că şi-a salvat datele de identificare şi ulterior a început să trimită mesaje obscene pe reţeaua de socializare, inclusiv profesoarei Oana Tănase. Audiat, tânărul a recunoscut că el este autorul mesajelor pline de cuvinte obscene şi aluzii sexuale la adresa profesoarei.

”Dosarul este pentru hărţuire şi ameninţare, iar cercetările se fac în acest moment in rem. Alte detalii nu vă putem furniza la acest stadiu al anchetei”, a precizat pentru Adevărul Florin Popa, purtător de cuvânt al Poliţiei Argeş.

Tânărul care a trimis mesajele obscene profesoarei pe internet riscă să fie cercetat şi pentru infracţiuni informatice, caz în care dosarul ar urma să fie preluat de către procurorii DIICOT.

Profesoara hărţuită a sesizat şi Ministerul Educaţiei.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite