Profesorul Nicolae Popescu îngrjeşte 60 de câini şi 30 pisici

Este farmacist şi lider de sindicat la Spitalul TBC şi le predă cursuri de farmacie elevilor de la Şcoala Postliceală Ion Cantacuzino din Piteşti.  Îşi iubeşte semenii dar le arată aceeaşi dragoste şi animalelor şi ar da orice să nu –i vadă suferind nici pe unii, nici pe alţii!

Un om cu un suflet mare! O persoană altruistă, inimoasă şi implicată în tot ceea ce face! Cam aşa îl descriu colegii săi de la spitalul TBC şi pacienţii internaţi aici  ca şi elevii sau profesorii de la Şcoala postliceală Ion Cantacuzino din Piteşti unde Nicolae Popescu  predă cursuri de Farmacie. Dacă ar putea grăi, la fel ar spune despre profesorul farmacist şi cele 90 de animale, câini şi pisici, pe care le îngrijeşte în gospodăria sa de la Călineşti.

 “Mă impresionează mult suferinţa animalelor. Am cumpărat, special, o casă la Călineşti, tocmai ca să duc acolo o parte din bieţii căţei ai fostei fundaţii ANIMA al cărei preşedinte a fost soţia mea, plecată din această lume, şi ea o mare iubitoare de animale. La început, au fost mai puţini, dar după ce m-am apucat să le construiesc padocuri şi s-a aflat despre faptul că am grijă de câini, au tot început să vină şi alţii. De fapt, au fost aduşi, pentru că, nu de puţine ori, m-am trezit cu bietele animale direct în curte, aruncate peste gard. Ce era să fac, de alungat nu puteam să le alung, aşa că le-am oprit pe toate! Am ajuns la vreo 60 de câini şi 30 pisici, dar asta nu mă sperie!”, spune Nicolae Popescu.

 De la moartea soţiei sale, animalele au devenit, pentru Nicolae Popescu, familia sa. Nu i-a fost uşor, cu toată dragostea pe care a avut-o de oferit.

 “La început  numai hrana lor mă ducea undeva la vreo 17 milioane de lei. Lunar! Fiica mea, care se află de ceva timp în Germania, a contactat-o, însă, pe Ute Langenkamp, doamna cu suflet mare a cărei asociaţie administrază biobaza Smeura, i-a povestit despre dragostea mea pentru animale iar dumneaei mi-a întins o mână de ajutor. Acum hrana celor 90 de suflete e asigurată de dânsa iar pentru mine asta reprezintă un sprijin imens!”, spune Nicolae Popescu.
Fiecare din cei 60 de câini şi 30 de pisicuţe are numele său, iar preofesorul nu le-ncurcă niciodată. Când ajunge acasă, parcă uită de toate problemele căci prietenii săi patrupezi îi ies în întâmpinare şi, chiar dacă nu cuvântă, îi spun, de fiecare dată, în felul lor, Bine ai venit !

„Vin  la poartă, în întâmpinarea mea, de peste tot: din casă, din curte, din grădină... Se bucură atunci când mă văd iar sentimentul e reciproc. Interesant este că se agreează reciproc deşi stau la un loc şi câini şi pisici!”, povesteşte profesorul. Anul acesta  n-a fost unul prea bun pentru Nicolae Popescu pentru că a trebuit să se despartă, cu mare durere, de câţiva dintre prietenii săi devotaţi.

Am pierdut şase dintre ei. Erau foarte bătrâni. Printre ei, o căţeluşă de 19 ani pe care o avem de când locuiam la bloc .... Pe vremea aceea, câinii, hăituiţi de hingheri, se refugiau pe lângă calea ferată. Deb acolo i-am luat pe mulţi dintre ei...  Acum, e trist căd îi vezi că se duc, unul câte unul!”, mărturiseşte, cu lacrimi în ochi, profesorul.

 Ce-i place:
 E îndrăgostit de natură şi pasionată de grădinărit. Cultivă, în propria sa gospodărie, o varietate de  specii de flori, arbori şi arbuşti, multe din categoria celor rare,  cum sunt , de exemplu, Ginkgo biloba sau Arţarul roşu.

 Ce nu-i place:
 N-ar accepta niciodată să fie înregimentat politic.  I   s-a propus, după cum însuşi mărturiseşte, de mai multe ori, să preia anumite funcţii de conducere, dar a refuzat de fiecare dată,  tocmai pentru  pentru a-şi păstra verticalitatea.

 Întrebări şi răspunsuri:

 În ce relaţie sunteţi cu elevii dumneavostră?
Avem o relaţie foarte bună. Îi iubesc şi mă iubesc. Simt asta! Le spun bancuri,  glumim, atmosfera e foarte plăcută însă cartea e carte! Pot, foarte uşor, să dau un 2 la fel cum, tot uşor,  pot da un 10. Consider că nota reflectă cunoştinţele elevului la momentul dat. La evaluare pun accent şi pe întrebări de perspicacitate şi mai ţin cont de un aspect: prezenţa.  Cei vin la toate cursurile au de la mine, la final de semestru, câte un zece. Majoritatea elevilor  Şcolii Postliceale Ion Cantacuzino  sunt, însă, oameni cu serviciu care n-au întotdeauna  posibilitatea să ajungă la ore. Aşa că le-am spus: importani e ori să vii, ori să ştii, deşi ideal ar fi să le faci pe amândouă! Eu  il apreciez, însă, şi pe cel care doar vine şi pe cel care doar ştie!

 Profil:
 Născut:  17 ian 1949
 Studii: Institutul de Medicină şi Farmacie Iaşi
Familie: văduv, un copil.