Protest la Dacia. Salariaţii  de la „Logistică“ spun că nu mai pot face faţă fluxului de producţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

O parte dintre angajaţii Dacia au protestat cu vuvuzele, miercuri, în uzina de la Colibaşi faţă de condiţiile de muncă şi cele de salarizare. Protestul a durat 10 minute.

Protestul a avut loc în pauza tehnologică, între orele 13.00 şi 13.10, fără afectarea activităţii.

Câţiva angajaţi ai uzinei, majoritatea salariaţi din secţia „Logistică”,  au atras atenţia, zgomotos, în sunet de vuvuzele, asupra fluxului de producţie despre care spun că este peste capacitatea personalului uman de aproviziona banda, însă oamenii au protestat şi faţă de condiţiile de salarizare. Astfel de proteste scurte sunt anunţate şi pentru zilele următoare.

La acest moment, Sindicatul Automobile Dacia şi conducerea uzinei sunt în curs de negociere a contractului colectiv pentru 2019. Deocamdată, nici vorbă de consens, iar presiunea este cu atât mai mare cu cât contractul colectiv de muncă expiră în mai puţin de două săptămâni, pe 12 aprilie.

Liderii Sindicatului Automobile Dacia spun că  dacă nu se ajunge la o înţelegere, sindicaliştii sunt pregătiţi să declanşeze greva.

Peste 500 de sindicalişti şi reprezentanţi ai salariaţilor vor participa, pe 9 aprilie, la Bucureşti, la un miting organizat de Blocul Naţional Sindical pentru susţinerea contractelor de ramură.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite