Protest fără precedent la o şcoală din România. 29 de elevi ameninţă că nu mai vin la ore din cauza unui coleg de clasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii piteşteni refuză să mai meargă la ore dacă minorul nu va fi mutat FOTO: ziarulargesul.ro
Elevii piteşteni refuză să mai meargă la ore dacă minorul nu va fi mutat FOTO: ziarulargesul.ro

29 de elevi de la Şcoala „I.L. Caragiale“ din Piteşti, sprijiniţi de părinţii lor, prin decizie a Comitetului de părinţi, au refuzat în dimineaţa zilei de luni, 17 octombrie, să intre la ore. Motivul protestului este legat de faptul că de luni întregi unul dintre colegi are un comportament antisocial, agresând fizic, verbal şi în scris colegii şi întrerupându-i des pe profesori.

Drept urmare, părinţii elevilor au luat hotărârea, fără echivoc, că singura cale de conciliere şi că singura opţiune acceptată este aceea ca minorul respectiv să facă parte din alt colectiv. În sens contrar, niciun elev nu va mai intra la orele de curs. Protestul are loc la nivelul clasei a VII-a de la Şcoala "I.L. Caragiale" din Piteşti.

Tatăl copilului pentru care s-a declanşat protestul susţine că a fost surprins de reacţia colegilor fiului său şi a părinţilor acestora, dar copilul său nu va fi mutat în alt colectiv, susţinând că are tot dreptul la educaţie. Auzind reacţia bărbatului, unii din părinţii prezenţi la protest i-au cerut socoteală dar au rămas doar cu întrebările, nefiind luaţi în seamă.

Poziţia conducerii şcolii cât şi cea a Inspectoratului Şcolar Argeş este aceea că singura soluţie este aceea a găsirii unei căi amiabile, în sens contrar legea permiţându-i elevului respectiv să rămână la ore. Rămâne de văzut care dintre părţi va ceda prima, poziţia de forţă neasigurând liniştea pentru niciuna dintre părţi.

Într-un final, văzând că nu se pot desfăşura cursurile (profesorul trebuind să susţină orele cu cel puţin trei elevi), tatăl copilului acuzat de crearea acestor probleme la şcoală şi-a luat copilul şi a plecat acasă. Imediat, cei 29 de elevi au intrat la ore şi acestea s-au desfăşurat normal. Marţi, în caz că minorul cu probleme se va întoarce la şcoală, elevii vor relua protestul şi vor refuza din nou să meargă la ore.

Elevul care a „declanşat” sămânţa de scandal la şcoală este la prima situaţie de acest fel, preşedintele comitetului de părinţi de la clasa respectivă susţinând că respectivul copil a mai făcut parte şi din alte colective de la mai multe şcoli, de unde a fost nevoit să plece din aceleaşi cauze. Nu mai departe de anul trecut, acesta a fost transferat de la o clasă a aceleaşi şcoli, urmare a unor incidente asemănătoare. Dacă la mutarea în noua clasă elevul nu a creat probleme, fiind însoţit aproape mereu la ore de unul dintre părinţii săi, după o vreme părinţii nu au mai venit la şcoală conform înţelegerii stabilite în prealabil şi problemele au început să apară.

Minorul a trecut la violenţă fizică asupra colegilor, vorbeşte peste profesori şi pune muzică în timpul orelor”

”Părinţii şi elevii din clasa noastră au făcut tot posibilul să îl ajute atât pe minor cât şi pe părinţii săi, aceştia arătându-se, în mod public şi fără echivoc, impresionaţi de bunăvoinţa şi înţelegerea de care s-a dat dovadă. Tot ceea ce am cerut familiei Rizoiu a fost ca minorul să fie tratat corespunzător prescripţiilor de specialitate şi să nu pună în pericol integritatea fizică şi psihică a copiilor noştri.

Comportamentul minorului a devenit din ce în ce mai inadecvat şi mai violent: de la agresiune psihică (nenumărate apeluri telefonice şi mesaje către colegi), a trecut la violenţă fizică asupra colegilor, la ameninţări repetate de automutilare, iar acum la ameninţări cu moartea. De asemenea orele de curs nu mai au coerenţă şi cursivitate deoarece minorul vorbeşte peste cadrele didactice, pune muzică, se ridică din bancă, îşi ameninţă colegii, etc.”, spune Iuliana Pîrvu, preşedinta Comitetului de Părinţi

Aproape în fiecare zi îşi manifestă dorinţa de a vedea sânge”

Acum trei luni, Direcţia Generală de Asistenţă Sociala şi Protecţie Socială Arges le-a răspuns părinţilor care trimiseseră o petiţie căminorul a fost inclus într-un program de consiliere psihologică de trei luni, iar părinţii vor participa la un training cognitiv. Răspunsul a fost unul de formă, asta şi probabil pentru că mama minorului lucrează la DGASPC Argeş.

Şi, după cum ne-a declarat un alt părinte sub protecţia anonimatului, ”după reluarea cursurilor, în cadrul anului şcolar 2016-2017, comportamentul minorului George Ionut Rizoiu nu s-a îmbunătaţit, dimpotrivă s-a înrăutăţit în mod semnificativ. A devenit mai violent, atât fizic, cât şi verbal. Ameninţările cu moartea au devenit o obişnuinţă în limbajul minorului. Aproape în fiecare zi îşi manifestă public dorinţa de a vedea sânge.”

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite