Pulberea din flori de soc, recomandată în ameliorarea rinitei, faringitei, laringitei şi bronşitei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: regiuplant.ro
Foto: regiuplant.ro

De la la soc se folosesc toate părţile componente: frunzele, care au acţiune laxativă, fructele - cu efect vitmanizant şi antinevralgic, scoarţa, care acţionează ca un diuretic, şi mai ales florile.

Pe nedrept exploatate limitat, virtuţile terapeutice ale florilor de soc se datorează substanţelor active despre care nu toată lumea ştie: nitrat de potasiu, zaharuri, mucilagii, vitamina C, ulei esenţial (în cantitate redusă).Toate acestea conferă o acţiune diuretică, sudorifică şi laxativă, dar şi efect antiinflamator, antireumatismal, emolient şi galactogen.

Florile de soc se folosesc sub formă de suc, infuzie, tinctură, cataplasmă, dar şi sub formă  de pulbere, o variantă, ce-i drept, mai rar utilizată, care însă are proprietăţi tămăduitoare apreciabile.

“Pulberea se obţine prin măcinarea fină, cu râşnita electrică de cafea, a florilor de soc, în prelabil uscate (în mod natural) ale plantei. Produsul obţinut se pune în borcane de sticlă închise ermetic, care se depozitează în locuri întunecoase şi reci dar nu pentru mult timp, pentru că uleiurile volatile se evaporă destul de repede. Din acest motiv, termenul de valabilitate al pulberii proaspăt măcinate este de maximum două săptămâni”, explică specialistul în fitoterapie Elena Badea.

Specialistul o recomandă în tratarea rinitei, a faringitei, a laringitei sau a bronşitei produse de infecţia cu viruşi gripali din grupele A sau B,

“Se administrează câte o linguriţă (până la 5 grame), în patru doze pe zi. Preparatul întăreşte sistemul imunitar în lupta cu viruşii şi combate inflamaţia mucoaselor. Este indicată administrarea sa de la primele simptome ale bolii: usturime în gât, senzaţie de iritaţie nazală, dureri de cap. De asemenea, are capacitatea de a calma migrenele şi durerile musculare şi conferă un excelent tonus psihic”, explică Elena Badea

Specialistul recomandă pulberea din flori de soc şi pentru combaterea constipaţiei şi a digestiei dificile, caz în care este îndicată adiminstrarea a 5 miligrame (o linguriţă), cu 10 minute înainte de masă.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite