Regina-mamă Elena va fi reînhumată la Curtea de Argeş. De ce trebuie aduse doar flori albe şi cum va decurge ceremonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piatra tombală a Reginei Elena este gata şi se află lângă mormântul fiului său, Regele Mihai FOTO: Denis Grigorescu
Piatra tombală a Reginei Elena este gata şi se află lângă mormântul fiului său, Regele Mihai FOTO: Denis Grigorescu

Pe 18 octombrie, rămăşiţele Reginei Elena, mama Regelui Mihai, vor fi aduse în România din Elveţia, iar pe 19 octombrie, acestea vor fi înhumate la Noua Catedrală Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş. La ceremonii sunt aşteptaţi să participe mii de români.

După cum ne-au confirmat reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Reginei Elena, mama Regelui Mihai, va ajunge în ţară cu un avion vineri, 18 octombrie, la ora 12.00, pe Aeroportul Internaţional ”Henri Coandă” din Bucureşti. La solicitarea Casei Regale adresate Patriarhiei Române, ÎPS Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, se va afla în avionul ce va transporta sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Reginei Elena de la Lausanne-Elveţia în România. Pe Aeroportul Henri Coandă va fi o scurtă ceremonie religioasă şi militară la care publicul nu va avea acces şi la care vor fi reprezentanţi ai Casei Regale, ai corpului diplomatic şi ai autorităţilor. Sicriul va fi transportat apoi spre Curtea de Argeş, după o scurtă ceremonie religioasă şi militară.

noua catedrala curtea de arges

Pe 18 octombrie, între orele 12:30-16:30, cortegiul funerar va merge de la aeroport la Curtea de Argeş, pe ruta Chitila – Titu - Găeşti – Topoloveni, urmând a intra în Piteşti în jurul orei 16:10. Sicriul cu osemintele Reginei Elena va fi depus în vechea catedrală de la Curtea de Argeş la ora 17:15, după care publicul se va putea reculege la catafalc. Pe 19 octombrie, între orele 8.00-10.00 va mai fi permis accesul publicului, fără a se putea depune însă flori lângă catafalc. Florile vor putea fi depuse în faţa noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale. Familia Regală îi roagă pe cei care vor veni la eveniment să aducă doar flori albe, ca un omagiu special pentru bunătatea Reginei Elena. Slujba de înhumare va începe la ora 12.00, iar publicul va avea acces în faţa noii catedrale de la Curtea de Argeş.

Regele Mihai: „Dacă nu era mama cu mine, eu nu mai eram în viaţă“

regele mihai si regina elena

Am stat de vorbă cu ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, legat de funeraliile naţionale ale Reginei Elena la Curtea de Argeş. ”Regele Mihai, pe când încă trăia, a primit un mesaj de la Părintele Patriarh Daniel, încredinţat Părintelui Diaconu de la Geneva-Elveţia, prin care propunea Majestăţii Sale, ca să segândească şi la repatrierea mamei sale, Regina Elena, gest emoţionant, mai ales şi pentru faptul că Regele Mihai, în dese prilejuri, pomenea pe mama să cu o duioşie rar întâlnită, încheind apoteotic: «Dacă nu era mama mea cu mine, eu nu mai eram în viaţă! Eram mort demult!» L-am auzit şi eu de multe ori repetând acest lucru! Mormântul este pregătit, chiar lângă fiul ei, Regele Mihai! Piatra tombală străjuieşte locul de odihnă! Iar la Necropola Regală se lucrează în continuare, fiind la stadiul de pictare, în frescă sau cu mozaic, aşa cum doreşte Familia Regală, de acest aspect ocupându-se Casa Regală, potrivit înţelegerii, după care s-a semnat un document de încredinţare, între Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului şi Casa Regală”, a declarat, pentru Adevărul, ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.

Şi rămăşiţele Principelui Mircea vor fi aduse la Curtea de Argeş

piatra tombala principele mircea

În noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş vor fi aduse, cel mai probabil anul viitor, şi rămăşiţele Principelui Mircea. Piatra tombală este deja gata şi se află lângă cea a Regelui Carol al II-lea. ”Osemintele Principelui Mircea vor fi aduse de la castelul Bran, însă în niciun caz în acest an”, spune ÎPS Calinic.

Pentru moment, principele Mircea, ultimul copil al Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria, odihneşte în capela Castelului Bran, acolo unde sora lui, Principesa Ileana, l-a adus, de la biserica Cotroceni, în 1941. Principele Mircea s-a născut în 1913 la Bucureşti şi s-a stins din viaţă la doar trei ani şi nouă luni, pe 2 noiembrie 1916, la Buftea, cauza morţii fiind febra tifoidă.

Regina Elena a salvat vieţile mai multor evrei

La 3 mai 1896 venea pe lume, la Palatul Tatoi, lângă Atena, Regina-Mamă Elena a României, mama Regelui Mihai I. Alteţa Sa Regală Principesa Elena a Greciei şi a Danemarcei a fost fiica Regelui Constantin I al elenilor şi a Reginei Sofia (născută Principesă Imperială a Prusiei).

A fost sora Regilor George al II-lea, Alexandru şi Pavlos ai Greciei. S-a căsătorit la Atena, la 10 martie 1921, cu Principele Moştenitor Carol, de care a divorţat la 21 iunie 1928. În 1940 a devenit Regina-mamă a României.

Regina Elena, mama Regelui Mihai, a rămas singura suverană a României înmormântată în afara ţării. Mama Regelui Mihai s-a stins din viaţă în Elveţia, pe 28 noiembrie 1982, şi a fost îngropată, după ritul ortodox, în cimitirul Bois-de-Vaux din Lausanne. Regina Elena i-a fost alături fiului ei în momente-cheie din istoria noastră, cum ar fi întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste în 1944 şi abdicarea forţată a suveranului în 1947. Mai mult, cea de-a treia regină a românilor a primit recunoştinţa statului Israel pentru că a salvat vieţile multor evrei din România în timpul războiului.

Ce morminte regale sunt la Curtea de Argeş

La 10 mai 2009 a fost pusă piatra de temelie la Noua Catedrala Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş, în prezenţa Principesei Margareta şi a Principelui Radu. Noua Catedrală are în total 16 morminte. Aici se află mormintele Regelui Mihai şi ale Reginei Ana, precum şi cel al Regelui Carol al II-lea.

De asemenea, în biserica mănăstirii Curtea de Argeş, aflată la aproximativ o sută de metri de Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, se găsesc, pe de o parte, mormintele Regelui Carol I (1839-1914) şi al Reginei Elisabeta (1843-1916), între care se află o cutiuţă pirogravată, cu osemintele micuţei prinţese Maria (1870-1874), iar de cealaltă parte se află mormintele Regelui Ferdinand (1865-1927) şi al Reginei Maria (1875-1938).

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite