„Reîntoarcere la Vila Golescu din Câmpulung“. O poveste cu parfum de epocă spusă de profesorul Adrian Săvoiu

Prof Adrian Săvoiu, la casa boierilor Golescu. Foto Facebook Adrian Săvoiu

Cunoscutul profesor de limba română Adrian Săvoiu obişnuieşte să-şi depene amintirile pe Facebook. Una dintre recentele sale poveşti cu parfum de epocă are în prim plan casa boierilor Golescu din Câmpulung Muscel, acolo  unde, în urmă cu  zeci de ani,  a cunoscut două tinere descendente ale distinsei familii.

Construită în 1910, Vila Golescu din Câmpulung Muscel, un edificiu care şi astăzi impresionează prin elementele stilului  său arhitectural neoromânesc, este considerată un  simbol al eleganţei şi simplităţii aristocratice de la începutul secolului XX.

Pentru profesorul Adrian Săvoiu este locul unde le-a cunoscut pe domnişoarele Golescu şi lumea pe care a regăsit-o, după mai bine de o jumătate de secol, într-un film regizat de Serge Ioan Celibidachi.

"Într-o zi, când aveam în jur de cinci ani şi locuiam pe liniştita străduţă în pantă Soldat Dumitru Golescu, din Câmpulung, mi-am extins aria jocului în afara curţii, profitând de absenţa alor mei de acasă. Exact peste drum, în spatele unui gard de lemn, cu un postament solid de piatră, şi a unor tufe de lămâiţă, se ascundea vila domnişoarelor Golescu, a celor trei descendente din ilustra familie a boierilor Goleşti. Domnişoarele, ajunse la o vârstă, erau - cum le vedeam eu atunci - uşor distante cu vecinii şi puţin comunicative, poate şi pentru că aveau „sânge albastru” care nu trebuia amestecat. Dar eu, la vremea aceea, aveam o mare plăcere să descopăr curţile vecinilor din jur. Ştiam însă de la ai mei că nu am voie să intru în curtea domnişoarelor Golescu, mai ales că era apărată de cei mai fioroşi câini pe care aveam să-i văd vreodată. Deşi o aveam zi de zi în faţa ochilor, ştiam că nu voi putea intra înăuntru ca să iscodesc vila şi parcul din jur", povesteşte profesorul.

"Niciuna nu avea să se căsătorească vreodată"

Invitaţia primită de la domnişoare i-a deschis o lume uluitoare. Şi, deşi avea doar cinci ani la acea emoţionantă incursiune, îşi aminteşte perfect fiecare detaliu de interior.

"Jucându-mă pe stradă, am văzut cum una dintre domnişoare, în mod ciudat, a venit la mine şi mi-a spus să cer voie părinţilor ca să mă ia cu ea pentru a-i vizita casa. Cum ai mei nu erau acasă, am fost foarte bucuros să pot hotărî de unul singur acest lucru. Am trecut strada şi, împreună cu ea, am intrat pe sub poarta uriaşă din lemn, cu acoperiş de şiţă. Am urmat-o apoi pe domnişoară pe sub o boltă imensă de trandafiri şi am urcat nişte trepte din piatră. Deodată am ajuns pe un mic platou unde în faţa ochilor mei se înălţa un adevărat palat: fastuoasa vilă a domnişoarelor.

Am intrat pe o uşă, cea mai mare din câte văzusem până atunci, şi am fost purtat prin câteva camere uriaşe, fiecare cu o formă diferită. Şi în fiecare dintre ele pereţii erau împodobiţi cu tablouri mari, cu domni şi doamne. Totul era altfel decât ştiam. La un moment dat, a sosit o altă domnişoară Golescu (niciuna nu avea să se căsătorească vreodată!) şi după câteva cuvinte de întâmpinare adresate mie, cele două au început să vorbească între ele. Dar erau cuvinte pe care nu le înţelegeam, căci era prima oară că auzeam pe cineva vorbind în altă limbă, deşi nici acest lucru nu l-am înţeles atunci. Mama mi-a spus mai târziu că domnişoarele vorbesc între ele numai franţuzeşte", povesteşte profesorul.

Vila Golescu Foto: radioromaniacultural.ro

"Nu ştiam şi nu bănuiam cât de întins era"

Într-un spaţiu cu totul nou pentru el, copilul de atunci a rămas marcat profund de un element arhitectural: scara interioară din lemn a casei celebrei familii de boieri.

 "Nu credeam că într-o casă poate să existe o scară, şi încă atât de mare. Împreună cu domnişoara care mă invitase să vizitez vila, am suit scara aceea până la etaj şi am ieşit în foişor. De acolo am văzut pentru prima dată, de sus, oraşul meu - Câmpulung. Nu ştiam şi nu bănuiam cât de întins era, căci universul meu de atunci era constituit din curtea casei noastre şi străduţa mea, Soldat Dumitru Golescu. Aceasta a fost lumea de basm prin care m-a plimbat odinioară una dintre domnişoarele Golescu, o lume pe care am regăsit-o, după mai bine de o jumătate de secol, în filmul ”Octav”, regizat de Serge Ioan Celibidachi. Aceeaşi scară, acelaşi foişor, aceleaşi tablouri pe pereţi, aceleaşi ferestre înalte, aceeaşi mobilă, acelaşi parc cu specii rare. Acum lipsea însă ceva: cele trei domnişoare Golescu!", încheie profesorul Adrian Săvoiu.