Reţeaua de trafic de droguri pusă la punct de doi tineri din Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii argeşeni au reţinut doi tineri, de 20 şi 21 de ani, din Piteşti, care au organizat o mică reţea de comercializatre a drogurilor de risc şi de mare risc, pe raza municipiului Piteşti. Astăzi, 4 iunie, vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, împreună cu  procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. - S.T. Piteşti, au efectuat miercuri, cu sprijinul jandarmilor argeşeni, cinci percheziţii, în municipiul Piteşti, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în trafic de droguri de risc şi de mare risc.

Oamenii legii au descins la domiciliile a două persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc.

"Din cercetări s-a stabilit că, începând cu luna ianuarie a.c., doi tineri de 20 şi 21 de ani, ambii din Piteşti, ar fi comercializat droguri de risc şi de mare risc, pe raza municipiului Piteşti", precizează IPJ Argeş.

Pe parcursul cercetărilor a mai rezultat că alte două persoane cu care aceştia au intrat în contact, ar fi achiziţionat droguri de risc şi de mare risc în scop de revânzare. 

"În urma percheziţiilor au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, telefoane mobile, două laptopuri, ustensile susceptibile a fi folosite la prelucrarea şi consumul substanţelor cu efect psihoactiv, precum şi aproximativ 15 grame de fragmente vegetale şi 12 ţigarete artizanale, susceptibile a conţine substanţe interzise", mai spune IPJ Argeş.

11 persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri. 

Imagine indisponibilă

După administrarea probatoriului, cei doi tineri de 20 şi 21 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

De precizat că acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite