Revoltător. Şofer urmărit şi amendat de poliţişti după ce le-a atras atenţia că au parcat neregulamentar VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul spune că poliţiştii s-au răzbunat pe el FOTO: epitesti.ro
Şoferul spune că poliţiştii s-au răzbunat pe el FOTO: epitesti.ro

Un şofer din Piteşti a fost urmărit şi amendat de doi poliţişti după ce le-a atras atenţia acestora că au parcat neregulamentar şi că au deschis portiera maşinii în plină stradă.

Incidentul s-a produs în seara zilei de 23 iunie, aproape de secţia 2 din cartierul piteştean Găvana, după cum relatează site-ul epitesti.ro

Şoferul avea o cameră video instalată pe bordul maşinii, o Mazda de culoare roşie, iar pe imagini se observă cum maşina de poliţie este parcată neregulamentar, iar un agent de poliţie deschide portiera în plină stradă, la câţiva metri de o trecerea de pietoni.

Şoferul claxonează şi frânează brusc, după care îi spune poliţistului: „O să-ţi iau uşa dacă mai parchezi aici!” Moment în care poliţistul îi spune: „Şi care e problema?” La rândul său, şoferul îi dă replica: „Păi aşa se parchează în intersecţie?”

Şoferul autoturismului îşi continuă drumul, numai că după câteva sute de metri este urmărit şi oprit chiar de echipajul de poliţie pe care îl atenţionase.

Urmează un dialog halucinant între agentul de poliţie şi şofer:

–        Bună seara. Secţia doi poliţie, Răduţ mă numesc. Documentele dumneavoastră şi ale autoturismului.

–        De ce m-aţi oprit?

–        Poftiţi?

–        De ce m-aţi oprit?

–        Control. De rutină.

Bărbatul îşi dă seama rapid că este vorba despre poliţiştii pe care îi atenţionase cu nici un minut mai devreme şi le spune:

-         Parcaţi o maşină într-o intersecţie semaforizată, pe trotuar. Şi cu uşa deschisă.

-         Documentele vi le-am cerut. Nu ştiţi ce trebuie să prezentaţi când vă opreşte Poliţia?

-         Ba da.

-         Eu cred că nu. Să-mi prezentaţi şi mie dotarea maşinii. Trusă, triunghiuri, tot…

După mai multe verificări, poliţistul vine cu un proces verbal la geamul şoferului şi îi spune că a fost amendat cu 725 lei pentru că are trusa medicală expirată.

Am solicitat un punct de vedere şi Poliţiei Argeş, care ne-a precizat: „Vor fi făcute verificări în perioada următoare legat de aspectele ce au fost sesizate. Iar în urma verificărilor vor fi luate măsurile ce se impun”.

Şoferul amendat va putea contesta în instanţă procesul-verbal.

   VIDEO AICI

Vă mai recomandăm şi:

Dosarul Oneşti. Ultimele cuvinte ale victimelor: „Hai, hai că ne omoară nenorocitul” / „M-a hăcuit, dezleagă-mă”

Argeşean atacat de un urs în apropierea Barajului Vidraru. Imprudenţa care l-ar fi putut costa viaţa pe bărbat

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite