S-a stins din viaţă unul dintre ultimii supravieţuitori ai Fenomenului Piteşti
0
Trecut prin orori de neimaginat în timpul Experimentului reeducării prin tortură de la Piteşti, Constantin „Tache” Rodas, aşa cum era cunoscut de către camarazi, împlinise 96 de ani în 14 noiembrie.
Constantin Rodas este unul dintre foştii deţinuţi anticomunişti care, trecuţi prin suplicii greu de descris în cuvinte, au reuşit să se ridice deasupra ororilor îndurate în Închisoarea Piteşti, experimentul care a urmărit lepădarea de convingerile şi ideile politice şi religioase prin alterarea personalităţii până la punctul obedienţei absolute.
“Micuţ, slăbuţ, un supravieţuitor lucid: şi sfânt, şi mărturisitor, căci acolo, la Piteşti, a fost o trecere prin Infern. Când vezi un om în viaţă trecut prin chinuri absolut groaznice, cu mintea şi spiritul relativ intacte, e impresionant în sine”, spune, pentru „Adevărul”, Coriolan Baciu, preşedintele Fundaţiei “Ion Gavrilă Ogoranu”.
L-a întâlnit pe Tache Rodas de câteva ori, iar ceea ce l-a impresionat la omul care a înfruntat reeducarea prin tortură e ceea ce a citit pe chipurile tuturor celor trecuţi prin supliciile puse la cale de Securitate prin celebrul plan de lichidare a rezistenţei morale a deţinuţilor început la Piteşti.
„Am cunoscut mai mulţi deţinuţi trecuţi prin infernul de la Piteşti şi de fiecare dată am observat la ei ceva care-i face speciali faţă de ceilalţi foşti deţinuţi, şi ei trecuţi prin orori cumplite: un fel de expresie a figurii care repetă suferinţa ce a fost acolo. Fiindcă la Închisoarea Piteşti a fost locul cel mai groaznic din perioada oricum groaznică a celor aproape 20 de ani cât a durat detenţia politică în perioada comunistă. Culmea represiunii a fost Fenomenul Piteşti - o tortură fizică şi psihică îngrozitoare. Plus că s-a aplicat unor oameni tineri, ce au rămas marcaţi pe viaţă. Mulţi dintre ei au fost complet distruşi sufleteşte, alţii mai puţin, dar toţi au fost afectaţi. Pe faţa tuturor celor care au trecut prin Închisoarea Piteşti s-a citit, de fiecare dată, suferinţa ce continua să-i macine, chiar dacă altfel aveau capacitatea de a relata, de a povesti... Niciodată însă n-au povestit sută la sută”, mai spune Coriolan Baciu.
Tache Rodas, înainte de arestare, 1946
La închisoarea Piteşti, Tache Rodas a fost trimis în februarie 1951, la nouă ani după întâia sa arestare, din ’42, la 18 ani, pe când era elev, în cadrul vânătorii declanşate de mareşalul Antonescu împotriva membrilor Frăţiilor de Cruce, organizaţie de elevi a Mişcării Legionare. Prima dată, a primit 15 ani de muncă silnică, dar a fost graţiat în aprilie 1944, pentru ca, după patru luni, să fie iarăşi arestat. În 1945, a evadat din lagărul de la Slobozia, fiind capturat abia pe 17 mai 1948, în timpul celui mai mare val de arestări politice din istoria României. A fost atunci condamnat la 5 ani de închisoare, iar anii de detenţie l-au dus la Târgşor, Poarta Albă, Peninsula, Piteşti şi Gherla (anterior, ca elev, trecuse prin închisoarea Târgşor, dar şi pe la Canal).
Tache Rodas, dând un interviu pentru arhiva Memorialului Închisoarea Piteşti, Ploieşti, 2016
„Am simţit lovituri, da` nu dureri”
Când a ajuns la Piteşti, în ‘51, macabrul experiment de reeducare prin tortură se desfăşura deja de doi ani. A devenit rapid una dintre victimele predilecte ale torţionarului Ţurcanu tocmai fiindcă a refuzat să accepte reeducarea.
Mărturiile despre ororile trăite în anii detenţiei sunt înfiorătoare. „În fiecare zi din Săptămâna Patimilor, unul îl juca pe Mîntuitor, în genunchi, cum urcă dealul cu crucea. Şi erau nişte texte de mi-e groază să le povestesc… Şi să mănînci rahat, să mănînci rahatul tău. Cică «E bun?». «E bun!». Ultima dată pe vasul de murdărie a făcut organe genitale din săpun, la care noi trebuia să ne-nchinăm, să ne rugăm: «Roagă-te, mă, la Maica Domnului, mă!». Nu ziceam nimic. Dom`le, atît mă rugasem permanent, să nu îmi pierd minţile, că n-aş putea să mă mai duc acasă sau în faţa bisericii. Cum era să mă mai duc eu la biserică, la preot, să mă spovedesc? Ce să-i spun? Că n-am ştiut? (…) Credeţi-mă că n-a fost seară ca să nu primesc bătaie. Dacă-ntârzia, nu puteam să dorm, c-aşteptam să iau bătaie. Dar eu, repet, nu am simţit dureri. Am simţit lovituri, da` nu dureri” – mărturisiri din “Experienţe carcerale”, vol V.
Transferat la Gherla în august 1951, în cadrul operaţiunii Securităţii de multiplicare a experimentului de la Piteşti şi în alte penitenciare, Tache Rodas i-a avertizat pe deţinuţi asupra a ceea ce li se pregătea, ceea ce i-a adus torturi suplimentare. Plin de sânge şi mutilat, a fost plimbat prin toate celulele, pentru a-i îngrozi şi descuraja pe ceilalţi să mai deconspire cele petrecute în timpul experimentului.
„Pentru că cei cinci ani de închisoare corecţională se încheiaseră, a primit încă 12 luni de internare administrativă. Securitatea a încercat să-l implice în procesul Ţurcanu, însă Tache Rodas a refuzat orice colaborare. Eliberat în 1956, a fost rearestat în 1958 şi închis la Ploieşti, Jilava şi la Aiud (unde a refuzat reeducarea, fiind izolat)”, scrie pe pagina “Memorialul Închisoarea Piteşti”.
Tache şi Matilda Rodas, în locuinţa lor din Ploieşti, 2014.
A ieşit din închisoare la 1 august 1964. Şi-a întemeiat o familie în Ploieşti. S-a stins din viaţă pe 21 noiembrie 2020. Cu exact o săptămână în urmă împlinise vârsta de 96 de ani.
Se încarcă comentariile...
