Sanda Weigl, nepoata lui Bertolt Brecht: „Americanii sunt nebuni după cântecul «Lume, lume», aş putea să-l cânt de dimineaţa până seara“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sanda Weigl în concert la Burgtheater din Viena FOTO: arhiva personală
Sanda Weigl în concert la Burgtheater din Viena FOTO: arhiva personală

Stabilită la New York de 26 de ani şi plecată din România de mai bine de o jumătate de secol, Sanda Weigl i-a cucerit pe americani cu cântecele româneşti, vocea sa inconfundabilă şi repertoriul inedit. Mari vedete, precum Sean Penn şi Debbie Harry, de la trupa Blondie, o apreciază. Sanda Weigl, nepoată a marelui Bertolt Brecht, a acordat un interviu în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul“.

Nepoată a lui Bertolt Brecht şi a Helenei Weigl, Sanda Weigl s-a născut la Bucureşti, unde tatăl ei se refugiase la începutul anilor ʼ30 din Germania nazistă. Din cauză că s-a opus regimului comunist, a fost condamnată la închisoare pentru mai bine de doi ani.

Când avea 13 ani, familia sa a fost nevoită din motive politice să se mute în Berlinul de Est, unde şi-au regăsit singura rudă în viaţă, Helene Weigel, verişoara tatălui său, soţia lui Bertolt Brecht şi directoarea Berliner Ensemble, cu care a început să studieze în tradiţia brechtiană.

Iar tradiţia cabaretului în stil Brecht/Kurt Weill avea să îi marcheze viitoarea carieră. După ce melodia „Der Abend Ist Gekommne“, cu Sanda Weigl ca solistă în trupa rock Team 4 (şi alături de cel ce avea să devină ministrul culturii al Germaniei de Est, Hartmut Koenig), a ajuns pe locul 1 în topurile est-germane, cântăreaţa a fost condamnată la doi ani şi jumătate de închisoare pentru distribuirea de manifeste-pamflete împotriva participării Germaniei de Est la înăbuşirea revoluţiei pragheze din 1968. A fost eliberată datorită presiunilor internaţionale, pentru ca mai apoi să fie expulzată în Germania de Vest cu eticheta de „duşman al statului“. Întâlnirea cu faimosul regizor şi dramaturg Robert Wilson a fost decisivă pentru reluarea carierei sale muzicale şi mutarea la New York.

În prezent, Sanda Weigl trăieşte la New York şi cântă cu renumiţi muzicieni de jazz. Sanda Weigl a preluat muzica Mariei Tănase şi a Romicăi Puceanu, punând vechi cântece româneşti în contextul jazz-ului, împreună cu muzicieni de talie internaţională precum Anthony Colleman. Sanda Weigl este purtătoarea unui bagaj unic generat de dragostea ei pentru muzica românească veche, curiozitatea pentru sound-uri excentrice, graţie căreia a descoperit muzica ţigănească, şi dorinţa de a inova care a făcut-o să le amestece. Publicaţii şi site-uri de top, precum revista „The New Yorker“ şi radioul BBC World Music au avut cuvinte la superlativ legat de Sanda Weigl.

Vocea inconfundabilă, experienţa din teatru, deschiderea faţă de toate zonele muzicii şi repertoriul inedit i-au adus succes în America, unde cântă în continuare cântece din România.

Weekend Adevărul“: Cum a fost primul contact cu muzica pentru dumneavoastră?

Sanda Weigl: Din câte îmi aduc aminte, am început la vârsta de doi ani să cânt cântece întregi. Aşa am început eu să cânt. Iar apoi, peste tot unde auzeam cântând ţiganii şi lăutarii, la restaurante ‒ când aveam trei sau patru ani am văzut-o şi pe Maria Tănase ‒ am prins pasiunea pentru cântece româneşti şi ţigăneşti. Am făcut şi ore de pian. Însă pentru mine muzica principală a fost cea populară şi cea cântată de lăutari.

În copilărie, îi ascultaţi pe ţiganii care cântau în faţa secţiei de poliţie aflate aproape de locuinţa dumneavoastră. Cât de mult v-au influenţat acele cântece auzite?

M-au influenţat foarte mult. Stăteam pe strada Stelea Spătarul în Bucureşti. Când aduceau acolo ţiganii pe care îi arestau, toate familiile acestora aşteptau în faţa Miliţiei, şi în timpul stat acolo ei dansau şi cântau, făceau focul. Pentru noi copiii erau ca nişte zile de sărbătoare. Părinţii noştri nu erau aşa încântaţi. Dar nouă ne plăceau foarte mult. Şi aşa am învăţat eu cântecele ţigăneşti de la ei.

De ce a fost muzica mai puternică decât teatrul pentru dumneavoastră?

În România nu am avut prea mult de-a face cu teatrul. Apoi, când am ajuns în Germania, mătuşa mea era actriţă şi directoarea unui teatru. Cu muzica, a fost o scânteie şi s-a aprins focul în mine şi a rămas până în ziua de azi.

sanda weigl la 6 ani

Când aveaţi 13 ani, familia dumneavoastră a fost nevoită din motive politice să se mute în Berlinul de Est. Cât de traumatizantă a fost acea plecare?

A fost foarte traumatizantă. Eram la o vârstă la care începeam să fiu om. Eram în perioada de tranziţie între copilărie şi tinereţe. Şi tranziţia asta e grea. Aveam prieteni în România, aveam şcoala... Şi prin muzică eram legată de România. A fost foarte greu, dar n-am avut încotro. Aşa au hotărât părinţii mei şi pentru ei a fost important să plece.

În Berlinul de Est v-aţi regăsit singura rudă în viaţă, Helene Weigel, soţia lui Bertolt Brecht şi directoarea Berliner Ensemble, cu care aţi început să studiaţi în tradiţia brechtiană. Cât au contat acele studii şi influenţa lui Brecht în formarea dumneavoastră muzicală?

Mătuşa mea era de părere că ar trebui să mă duc mai mult în direcţia muzicii decât în cea a teatrului. Şi asta pentru că a spus că am mare talent cu vocea. Mi-a dat o profesoară cu care am făcut ore de pregătire în particular. Au contat acele studii.

După ce melodia„Der Abend Ist Gekommen“ (n.r. – „A venit seara“), cu dumneavoastră ca solistă în trupa Team 4, a ajuns pe locul 1 în topurile est-germane, aţi fost condamnată la doi ani şi jumătate de închisoare pentru distribuirea de pamflete împotriva participării Germaniei de Est la înăbuşirea revoluţiei pragheze. De unde s-au născut aceste reacţii de frondă?

(Râde) Nu ştiu, ce să zic... Era în caracterul meu. Poate şi din cauză că nu eram nemţoaică, şi din cauza naivităţii. Eram şi într-un grup de prieteni care erau împotriva guvernului şi a tot ce s-a făcut acolo. Aşa s-a întâmplat.

Ştiu că din cauza reacţiilor internaţionale, pedeapsa v-a fost schimbată din închisoare în muncă forţată...

Da, a durat mai mulţi ani. Am fost la muncă într-o fabrică pe linia de asamblare. Asta nu s-a întâmplat imediat. Am lucrat la fabrică un an şi jumătate. Eram aşa-zis plătită, dar era o plată simbolică, de 200 de mărci pe lună. Dar eram încă la şcoală, la părinţii mei, nu eram dependentă de plată. Munca forţată era însă foarte grea, nu eram obişnuită... Însă acolo am învăţat o mulţime de lucruri utile. Mi-am dat seama că ce spuneau politicienii, că tot sistemul socialist e în avantajul muncitorilor, nu e adevărat.

A trebuit să plec de pe o zi pe alta numai cu o mică valiză“

Cum a fost perioada după expulzarea din Germania de Est şi ulterior adaptarea la viaţa din New York, inclusiv la viaţa muzicală, după perioadele petrecute în Germania de Est şi de Vest?

Când m-au expulzat din Germania de Est în Germania de Vest, a trebuit să plec de pe o zi pe alta numai cu o mică valiză. Desigur că am fost fericită că m-au lăsat afară, dar a fost foarte brusc. Când am ajuns acolo, n-aveam niciun sfanţ. Printr-o cunoştinţă, am găsit un job la un teatru la Berlin. Erau multe cheltuieli, chiria era mare, apoi am avut un copil, şi încă unul. De abia după opt ani am reuşit să cânt. Şi apoi am decis să ne mutăm la New York. Aveam doi copii mici şi a durat un timp până ce am avut posibilitatea să lucrez cu un grup de muzicieni şi să cânt cu ei. Şi asta a fost o experienţă foarte plăcută la New York, pentru că mi-am dat seama că acolo sunt cei mai buni muzicieni din lume. Şi nu mi-am schimbat această părere. Oamenii la New York sunt foarte deschişi şi interesaţi de alte culturi. Când am ajuns la New York în 1992, muzica românească nu era prea cunoscută. Iar apoi a avut mare succes. În Germania de Est nu am cântat deloc muzică românească, lumea de acolo nu dorea să audă muzică românească, deoarece era tot o ţară socialistă. A fost o experienţă grozavă în America să fiu primită cu braţele deschise. Oamenii au fost foarte încântaţi. Am avut multe concerte la New York unde am cântat a capella, inclusiv melodiile Mariei Tănase. Şi în spatele meu arătam filmări din România peisaje, nunţi, hore, dansuri. Şi concertele mele a capella au avut mare succes.

Ce aţi făcut cu primii bani câştigaţi din muzică la New York?

Primii bani pe care i-am primit i-am pus deoparte. Apoi am strâns mai mulţi bani ca să fac primul meu disc, intitulat „Gypsy Killer”.

sanda weigl si nina hagen

Care sunt cântecele pe care americanii le cer cel mai des la concerte?

Cântecul românesc cel mai popular în America e „Lume, lume“. Americanii sunt nebuni după el, aş putea să îl cânt de dimineaţa până seara. Americanilor le place foarte mult şi „Până când nu te iubeam“, a cântat-o foarte bine cântăreaţa Storm Large cu Pink Martini. Le place piesa asta şi datorită tonurilor orientale. Le place mult americanilor şi „Bun îi vinul ghiurghiuliu“. Din cântecele ţigăneşti, le place foarte mult „Şaraiman“.

Cum e lumea muzicală românească de la New York? Aveţi contacte şi cu alţi artişti români stabiliţi acolo?

Da, sigur, am contacte. Eu cânt împreună cu Lucian Ban. Am cântat de mai multe ori cu un ţambalist faimos, Marius Mihăescu, şi a ieşit foarte bine. Cu cvartetul Bălănescu am cântat numai cântece româneşti şi la New York, şi la Berlin, şi la Bucureşti.

sanda weigl concert neue galerie museum new york

În cei aproape 26 de ani de când sunteţi în America, aţi avut ocazia să vă întâlniţi cu vedete americane la concertele dumneavoastră?

Da, am avut. Cu Debbie Harry de la grupul Blondie. Ea a fost la concertul meu, i-a plăcut foarte mult şi apoi am stat mult de vorbă. Lui Debbie Harry i-au plăcut foarte mult melodiile „Lume, lume“ şi „Mâine toţi recruţii pleacă“. M-am întâlnit şi cu Diamanda Galas, cu Patti Smith.

Lui Sean Penn îi place foarte mult muzica românească“

Au fost şi actori faimoşi pe care i-aţi cunoscut?

Da, sigur, au fost mulţi. Cu Keanu Reeves am stat mult de vorbă, ne-am întâlnit la un eveniment. N-am vorbit despre România, sincer să vă spun. Cu Sean Penn am stat foarte mult de vorbă. Pe Sean Penn l-am cunoscut la New York la un concert pe care l-am susţinut cu cvartetul Bălănescu. Am fost la masă toată lumea după concert şi acolo am vorbit cu Sean Penn. Este un interlocutor foarte agreabil şi fără fiţe. Lui Sean Penn îi place foarte mult muzica românească. În America n-am întâlnit pe nimeni căruia să nu îi placă muzica românească. Dintre toate vedetele pe care le-am cunoscut, cel mai mult m-au impresionat Debbie Harry, de la Blondie, şi actorul Wallace Shawn.

La New York v-aţi întâlnit şi cu Angela Merkel. Cum vi s-a părut cancelarul Germaniei?

Când am întâlnit-o pe Angela Merkel am fost surprinsă cât de agreabilă şi de prietenoasă a fost - fără aluri şi destul de interesată şi curioasă!

Care a fost cel mai special moment de când cântaţi în America?

Un moment foarte special a fost un concert pe care l-am susţinut la Museum of Modern Art din New York. A fost un concert pentru diplomaţii de la ONU, care au fost foarte încântaţi de muzica românească. Al doilea moment foarte important a fost când am cântat la decernarea Premiilor Nobel la Stockholm, numai cântece româneşti, când Herta Muller a primit Premiul Nobel. Ea şi-a dorit cântecele Mariei Tănase şi m-au invitat pe mine. A fost ceva foarte special. Şi de atunci am devenit bună prietenă cu Herta Muller, i-a plăcut mult cum am cântat. Mi-a mărturisit că iniţial a fost foarte sceptică, credea că nu o să îi placă altcineva în afară de Maria Tănase, dar i-a plăcut. A spus că i-a plăcut la fel de mult. A fost un mare compliment. Apoi am făcut un turneu cu Herta Muller prin Germania.

sanda weigl si angela merkel

Cât de des resimţiţi distanţa faţă de România?

Foarte des. Mi-e dor de România. Ultima oară am fost acum doi ani la Festivalul de Teatru de la Sibiu. A fost foarte frumos, am stat o săptămână. Voi reveni în acest an în România, în toamnă.

Ce vă lipseşte cel mai mult legat de România?

Îmi lipsesc limba, muzica, oamenii şi ţara. Îmi lipsesc şi munţii şi marea, şi desigur Bucureştiul, oraşul meu natal.

În linii mari, cum decurge programul unei zile la New York pentru dumneavoastră? Aveţi tabieturi sau superstiţii?

Sunt din România, sigur că am superstiţii. Se zice că New York a fost construit pe nişte plăci de granit ce au foarte multă energie, electricitate. Şi aşa e şi oraşul. Dacă intri în New York, eşti imediat electrizat. Şi aşa că nu prea ai timp de superstiţii, mereu eşti pe drum.

În linii mari, iată cum arată şi programul unei zile. Am repetiţii la 11 dimineaţa, trebuie să plec de acasă la 8.00, distanţele sunt mari. Am repetiţii patru ore. Merg apoi acasă, apoi mă duc la un concert sau la cinema sau am eu un concert. Mă văd cu prietenii, cu copiii. Fiica mea cea mică e actriţă şi face comedy şi are multe spectacole. Cealaltă fiică e scriitoare, cartea la care lucrează acum e despre România. Soţul meu e jumătate din timp la Viena.

CV

A cântat la decernarea Premiului Nobel

sanda weigl 01

Numele: Sanda Weigl

Locul naşterii: Bucureşti

Starea civilă: căsătorită, doi copii

Studiile şi cariera:

A studiat la Berliner Ensemble cu soţia lui Bertolt Brecht.

 A lucrat la Schiller Theater din Berlinul de Vest, unde a colaborat cu nume precum Luc Bondy, Jürgen Flimm sau Robert Wilson.

Melodia „Der Abend Ist Gekommen“, cu Sanda Weigl ca solistă în trupa rock Team 4, a ajuns pe locul 1 în topurile est-germane.

A lucrat la Schiller Theater din Berlinul de Vest, unde a colaborat cu nume precum Luc Bondy, Jürgen Flimm sau Robert Wilson.

A susţinut sute de concerte cu casa închisă în America şi Europa.

În decembrie 2009 a cântat cu trupa sa la Stockholm la decernarea Premiului Nobel pentru Literatură pentru scriitoarea Herta Muller.

În 2010 a participat cu trupa sa la prestigiosul Ringling International Festival în Sarasota, Florida – festival organizat de Baryshnikov Art Center, susţinând acolo 3 concerte sold out în faţa a zeci de mii de spectatori.

În octombrie 2011 a făcut un turneu în Israel, iar în iulie 2011 a fost invitată să cânte la Museum of Modern Art din New York în faţa a sute de oficiali O.N.U.

Locuieşte în: New York, S.U.A.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite