Sandra N., artista cu peste 110 milioane de vizualizări pe YouTube: „Când părinţii mi-au zis să fac altceva în afară de muzică, am făcut o criză foarte urâtă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sandra N. are sute de mii de fani în toată lumea FOTO: arhiva personală
Sandra N. are sute de mii de fani în toată lumea FOTO: arhiva personală

Sandra N. este la ora actuală una dintre cele mai apreciate şi sexy artiste din muzica românească. Originară din Câmpulung Muscel, Sandra N. (pe numele său real Alexandra Iulia Năftănăilă) face furori cu hiturile ei. Melodiile Sandrei N. au la ora actuală peste 110 milioane de vizualizări pe YouTube, cea mai vizionată – peste 28 milioane de vizualizări - fiind „Mă dor ochii, mă dor”, interpretată în duet cu Adrian Sînă de la Akcent.

Născută în 1991 şi absolventă a Facultăţii de Jurnalism, Sandra şi-a început cariera de la vârsta de 4 ani, când a concurat la un show muzical pentru copii. Şi-a continuat drumul în muzică studiind la o şcoală de muzică din Argeş. A reprezentat România până în prezent la mai multe festivaluri de muzică din Turcia şi Italia. În afară de partea interpretativă, Sandra N. cântă la chitară şi la pian şi compune linii melodice şi versuri de la vârsta de 14 ani. A urmat timp de trei ani cursuri de canto/tehnică vocală la Şcoala de Muzică a prof. Crina Mardare. În interviul acordat pentru Adevărul, Sandra N. vorbeşte printre altele despre momentele de cotitură din viaţa ei, precum şi despre cum şi-a făcut cariera de succes în muzică.

Eşti la ora actuală una dintre cele mai apreciate artiste din muzica românească. Care au fost primii tăi paşi muzicali din drumul spre glorie? Unde ai cântat prima oară?

Prima dată am cântat la 4 ani, la concursul de talente Tip Top Minitop, cu Horia Brenciu. Mama mea m-a învăţat primul cântecel, "Floare albastră", şi ea a fost prima care a descoperit că am ureche muzicală şi voce. Cu cât creşteam, cu cât deveneam mai pasionată de muzică, ascultam şi reproduceam cântecele. Apoi Moşul a venit şi cu o chitară, am luat cateva lecţii de la profesoara de muzică de la şcoală, apoi m-am înscris în Clubul Elevilor din Câmpulung, la secţia de grup vocal.

sandra n 01

Cum ţi-ai descoperit pasiunea şi vocaţia pentru muzică?

La început mama mi-a insuflat aceasta vocaţie. Ea a avut multă răbdare cu mine şi m-a învăţat multe. Când am mai crescut puţin, îmi luam chitara şi mă duceam în pădurea din spatele casei şi cântam ore întregi, compuneam caiete de cântece. Îmi plăcea mai mult să cânt melodii originale, compuse de mine. Preferam să-mi pun sufletul în muzică. Dacă eram trista, cântam să mă descarc. Dacă eram fericita, mă manifestam prin creaţii muzicale. Următorul Crăciun după cel în care am primit chitara a venit şi mai încărcat, cu o orgă (pianină) care fusese a finului meu, şi el cântăreţ. Şi el m-a învăţat multe, m-a lăsat să mă "joc" cu instrumentele lui, să cânt la microfon, acompaniată. Şi el a observat că învăţam foarte repede şi era ceva nativ.

„Dacă luam un 9 la şcoală mă blamam zile întregi, voiam 10 pe linie. Voiam să fiu cea mai bună”

sandra n 05

Ai vrut să te faci artistă de când erai mică sau aveai alt vis profesional în copilărie?

Clar asta am visat. La un moment dat aş fi înclinat şi spre politică, pentru că îmi plăceau mult istoria, filosofia, dar clar pe primul loc a fost muzica, mai ales de când am urcat pe scenă în faţa publicului şi am simţit acel fior, acea satisfacţie pe care o ai când publicul te aplaudă, devii dependent şi vrei sa simţi asta toată viaţa.

Ai fost olimpică naţională la istorie şi filosofie. Ai spirit de competiţie în tot ceea ce faci?

Aşa este. Sunt foarte ambiţioasă şi tot ceea ce mi-am propus în viaţă mi-a ieşit. De mică am fost perfecţionistă şi dură cu mine însămi. Dacă luam un 9 la şcoală mă blamam zile întregi, voiam 10 pe linie. Voiam să fiu cea mai bună. Am avut şi oameni care au susţinut aceasta ambiţie şi potenţialul meu, nu o să o uit pe diriginta mea din generala, doamna Horhoianu, o doamnă excepţională, care mi-a spus când am terminat generala: "Tu daca vrei să faci Dreptul, îl faci. Dacă vrei sa faci Medicina, vei ajunge fără probleme un medic de succes." Cuvintele dânsei m-au făcut sa realizez atunci că dacă îmi pun ceva în cap, pot să fac orice.

„3 ani am studiat 3 piese până au ieşit la perfecţie”

sandra n 10

Ştiu că ai studiat la o şcoală de muzică din Argeş. Cât de mult au contat acele studii pentru viitoarea ta carieră şi care au fost oamenii care ţi-au format vocea şi au crezut în vocea ta?

La începuturi, cam până la 12-13 ani, m-am format la Clubul Elevilor. Am învăţat multe melodii frumoase şi din folclor dar şi romanţe. A fost frumos. Apoi am studiat canto cu Şerban Georgescu, făceam naveta la Bucureşti. Până când acesta s-a stins şi a trebuit să mă orientez către alt profesor. Foarte mult în formarea mea ca muzician au contat cei 3 ani de canto-tehnică vocală, la Şcoala de Muzică Crina Mardare. Mergeam săptămânal sau mai des la Bucureşti, am început de la 15 ani. Aici am văzut alţi oameni, veneau aici vedete în adevarul sens, să se antreneze la ea. Aici i-am văzut pe alţii cum cântă şi ce piese cântă şi am vrut să devin ca ei. M-am ambiţionat. 3 ani am studiat 3 piese până au ieşit la perfecţie. După care am simţit că trebuie sa evoluez şi mai tare de atât, că trebuie să-mi iau inima-n dinţi, şi cum se spune, elevul să-şi ia zborul şi să-şi croiască propriul drum. În vocea mea şi în mine ca artist am crezut EU. Eu am găsit căile să ajung unde mi-am propus, pentru că nu m-a învăţat nimeni ce să fac. Evident că vocile din jurul meu mă susţineau în sensul că ziceau da, are talent, e făcută pentru scenă. Dar mai presus de asta am vrut să-mi depăşesc limitele, şi să găsesc, singură, fără sfatul nimănui, modalităţile de a o face. Şi la fel fac şi acum.

Care a fost momentul de cotitură în cariera ta?

Probabil la 14 ani, când am înregistrat primul meu album de muzică pop, cu Săndel Bălan şi am văzut că nu se întâmplă nimic. Părinţii mei erau puţin dezorientaţi şi debusolaţi şi au zis că poate ar fi cazul să încerc şi altceva, altă meserie, mai "serioasă". Atunci am făcut o criză foarte urâtă şi le-am spus că nu o să renunţ niciodată şi o să reuşesc. Şi ei m-au susţinut pentru că oricum nu aveau ce să îmi facă, sunt foarte încăpăţânată. Şi m-au susţinut cu tot sufletul, au făcut totul pentru mine. Şi le mulţumesc pentru asta.

sandra n 11

Cum l-ai cunoscut pe Adrian Sînă şi cât de mult ţi-a influenţat el evoluţia profesională?

Spre Adi am venit eu. Eu l-am căutat, i-am trimis piese cu mine, am insistat să vin la el la studio în intenţia de a face o piesă. Habar nu aveam cu ce se mănâncă industria muzicală pe atunci. Aveam 19 ani, era primul meu an în Bucureşti. Dar, după cum spuneam, datoria mea era să caut soluţii. Luasem preselecţiile la X Factor, luasem şi la Vocea României. El era jurat la X Factor, deci nu era etic să particip şi a trebuit să fac o alegere: contract cu Vocea sau contract cu Adi Sînă. Am ales a doua variantă. A fost o poveste de scris în roman. Eu atunci în august 2011 treceam printr-o perioadă dramatică, cu pierderi în familie şi ce s-a întâmplat cu piesa Angel a fost un miracol. Adrian voia să lanseze altceva, dar am insistat mult să mă lase să cânt pe piesa asta, doar aşa în joacă, pentru că mie îmi plăcea foarte mult. Şi ca să scape de insistenţele mele m-a lăsat să cânt, şi i-a plăcut aşa de mult piesa că a renunţat la ce voia să lanseze înainte şi a lansat piesa Angel cu mine, piesa a ajuns nr. 4 in Media Forest, ba mai mult am şi semnat contract cu el şi iată aşa a început o colaborare şi o prietenie ce durează de 5 ani.

„Lumea muzicii nu este o lume roz. Am întâmpinat multe dificultăţi”

sandra n 02

În urmă cu câţiva ani declarai că ai făcut sacrificii pentru a face performanţă. Care a fost cel mai mare sacrificiu făcut?

Probabil faptul că a trebuit să schimb anumite lucruri la mine. Sunt o fire orgolioasă şi demnă şi de multe ori a trebuit să accept să-mi fie călcat orgoliul, să zic aşa, ca să mă exprim într-un mod frumos. Nu este o lume roz lumea muzicii. Am întâmpinat multe dificultăţi. Nu e suficient să fii frumoasă, talentată, muncitoare, corectă etc. Trebuie să ai din toate, trebuie să fii întelept şi diplomat, să laşi de la tine mult, chiar dacă tu consideri că nu trebuie, trebuie să dai din coate şi să te descurci pe cont propriu. Sunt fineţuri şi detalii care fac diferenţa între un om obişnuit şi un om de succes, iar aceste fineţuri uneori pot însemna şi sacrificii pentru că poate sunt în contradictoriu cu ceea ce eşti tu ca om. Şi atunci se duce o luptă în tine, o luptă pe care o câştigi numai acceptând şi pierderile şi câştigurile.

Videoclipurile tale, în frunte cu "Mă dor ochii, mă dor" au peste 110 milioane de vizualizări pe YouTube. Pe când un nou videoclip tot cu zeci de milioane de vizualizări?

Sunt încântata că aproape toate piesele Sandra N, ale mele singură sau colaborări cu Akcent au peste 10 milioane de vizualizări. Hiturile au depăşit 20 de milioane (I'm sorry, Boracay). După "Mă dor ochii", un record într-adevar, a urmat în ianuarie Amor Gitana, care are tot 10 milioane de vizualizări şi este hit în Bulgaria, Albania şi în alte ţări. Acum pregătesc o nouă piesă în română, de data aceasta o baladă romantică.

„Am scris versuri la cântece în arabă, italiană, spaniolă, portugheză, engleză, franceză”

sandra n 04

Eşti coautor la multe dintre hiturile tale. Care a fost melodia pentru care ai scris cel mai rapid versurile?

Eu pot scrie versuri cu mare usurinţă, în mai multe limbi. Uneori improvizez şi pe moment. Am scris în arabă, italiană, spaniolă, portugheză, engleză, franceză, fără să cunosc unele limbi în totalitate. Pentru că în muzică mai importantă decât cuvintele din versuri este rezonanţa lor, să fie acustic plăcut si "catchy". Refrenul din "I’m sorry" l-am facut probabil în câteva minute. Însă nu este vorba despre a face să rimeze câteva cuvinte, ci este vorba să gaseşti acel cuvânt sau acea sintagmă care să fie reţinută de public, şi aici e partea grea, care uneori poate dura şi luni de zile. Au fost piese pentru care am scris strofele foarte rapid, dar acel ceva din refren l-am schimbat şi am revenit asupra sa de zeci de ori până a ieşit bine.

Cu linia muzicală este altceva, acolo este chestiune de inspiraţie. Ţi se pune să asculţi un instrumental şi inspiraţia începe să grăiască. La "Amor Gitana" am făcut acel refren (muzică şi versuri ) din prima şi aşa a rămas.

Ai foarte mulţi admiratori în ţară şi peste hotare. Care e cea mai specială amintire de la întâlnirile cu fanii?

A fost o experienţă de neuitat în Pakistan. Acolo oamenii mă vedeau ca pe un star internaţional, ca pe o divă de calibrul Shakirei sau J Lo. Am fost primită cu buchete imense de flori, bodyguarzi şi limuzină, publicul a reacţionat incredibil, urlau la fiecare cuvânt de-al meu, cântau cu mine absolut fiecare hit (multe dintre piesele care nu au prins în România la fel de bine, acolo au fost hituri). De asemenea la Beirut, în Liban în 2015, Liar şi Ballerina erau hituri, a fost un festival foarte mare cu artişti mari şi un public numeros care îmi cântau piesele, a fost senzaţional. În Rusia am concertat tot anul trecut şi publicul a fost la fel de exploziv. Anul acesta, pe 23 septembrie, voi merge la Big Apple Music Awards în Dubai, sunt nominalizată la Best Romanian Female Artist. În Dubai, I'm sorry si Boracay au fost foarte difuzate.

Eşti absolventă a Facultăţii de Jurnalism. Ce personalitate ţi-ai dori să intervievezi şi care ar fi prima întrebare pe care i-ai pune-o?

Sincer, m-am inscris la Jurnalism înclinând mai mult spre o carieră în televiziune, da, tot înspre expunere, recunosc asta îmi place şi pentru asta sunt făcută. Şi în timpul facultăţii chiar am participat la un format incredibil de televiziune, Next Diva, tip concurs şi totuşi o reală şcoală de televiziune, unde am făcut de la lecţii de actorie cu Alexandru Arşinel până la dicţie cu Lucian Mândruţă, coregrafie, citire prompter etc. Revenind la întrebare, dintotdeauna am fost o fire curioasă şi circumspectă, când sunt interviuri la televizor cu diverse personalităţi, sunt mereu mai curioasa ca reporterul respectiv şi aş pune întrebări mult mai acide.

„Mi se întâmplă acum mai des ca niciodată să plâng de fericire”

sandra n 08

Când ai plâns ultima dată de fericire?

De curând, de foarte curând. Mi se întâmplă acum mai des ca niciodată, pentru că acum mă simt cu adevărat împlinită, pe toate planurile.

Cum îţi întreţii frumuseţea şi silueta?

Încerc să fiu echilibrată. Încerc din toate, dar nu exagerez. Nu ţin diete, nu sunt de acord să ţii dietă strictă o lună şi apoi să mănânci normal să te îngraşi la loc. Mai bine eşti echilibrat toată viaţa, nu te abţii nici de la plăceri, dar nici nu exagerezi. Sincer, îmi fac cam toate poftele. Cât despre frumuseţe respect nişte reguli de bază: întotdeauna mă demachiez, evit machiajul în afara momentelor când sunt pe scenă sau la tv, nu îmi coafez părul, nu-l supun procedeelor termice, am grijă de părul şi pielea mea menajându-mă cât pot.

Care este cel mai mare vis încă neîmplinit?

Mulţumesc lui Dumnezeu, mi-am văzut toate visele împlinite până acum. Acum e timpul pentru următorii paşi în viaţă, şi alte vise precum întemeierea propriei familii, şi sunt pe drumul cel bun, îmi doresc doar sănătate pentru mine şi cei dragi.

Cum decurge în mare programul unei zile pentru Sandra N? Ai anumite tabieturi ori superstiţii?

Da, am tabieturile mele. Dimineata întotdeauna micul dejun, cereale fără zahăr cu lapte şi ciocolata amăruie printre ele. Îmi place după micul dejun să stau măcar o oră liniştită până să îmi încep activităţile zilei. Şi apoi depinde de fiecare zi în parte. Am zile în care nu am timp nici să respir, se aduna toate: emisiuni, studio, concerte, drumuri şi zile în care am timp pentru mine, să mă relaxez la un film, la cumpărături. Superstiţii nu prea, în schimb credinţă în Dumnezeu.

Anul viitor te vei căsători, iar alesul inimii tale este tot un argeşean. Cum v-aţi cunoscut şi cum ţi-a cucerit inima?

Suntem făcuţi unul pentru celălalt, Dumnezeu ne-a creat şi ne-a format să fim exact suflete pereche din toate punctele de vedere. Întotdeauna am spus că trebuie să existe şi "varianta" mea masculină şi iată ca nu m-am înşelat. Ne-am cunoscut de Revelion, deşi vorbeam deja de câteva luni; el m-a însoţit la un concert pe care l-am susţinut în Bucureşti şi de atunci am fost de nedespărţit, am ştiut amândoi din prima clipă că suntem perfecţi unul pentru celălalt. Sunt fericită şi abia aştept să trec şi la următorii paşi în viaţă, pentru că dincolo de bani şi succes împlinirea de a avea parte de iubire şi o familie e cea mai importantă, pentru mine personal.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite