Schitul din Argeş care poartă numele unui fost patriarh al Ierusalimului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La aproximativ 17 km de oraşul Câmpulung Muscel şi foarte aproape de mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă se află un schit ce poartă numele Sfântului Ierarh Modest, fost patriarh al Ierusalimului. La schit se ajunge greu, pe un drum de aproape trei kilometri plin de denivelări şi fără asfalt.

Schitul Sfântul Ierarh Modest a fost ridicat în perioada 2007-2010 la iniţiativa părintelui Modest Ghinea, stareţul Mănăstirii Cetăţuia, Negru Vodă. Bisericuţa de lemn în stil maramureşean desparte norii cu turla sa şi cântecul clopotelor îşi cheamă credincioşii la rugăciune indiferent de vreme sau dificultăţi materiale.

Chiar dacă condiţiile încă sunt foarte vitrege, lipsa curentului electric, lipsa fondurilor necesare pentru construcţii, lipsa forţei de muncă, lipsa lemnelor necesare încălzitului casei, măicuţele împreuna cu ieromonahul Athanasie, nu şi-au pierdut nădejdea. Părintele Athanasie, având ca mentor pe părintele stareţ Modest, nu precupeţeşte niciun efort, împreună cu vieţuitoarele şi un număr restrâns de credincioşi inimoşi, depunând toate eforturile pentru a prinde din ce în ce mai multă viaţă această oază a credinţei. Călătorii ajunşi la această mică minune a credinţei îşi pleacă genunchii, plin de evlavie, în faţa micuţei biserici, aducând un gând de mulţumire Mântuitorului, precum şi celor ce se nevoiesc aici, pentru noi şi pentru credinţă.

A fost gândit şi hotărât a fi un Schit de maici

Gândit şi hotărât a fi un Schit de maici, în micuţa insulă de credinţă părintele ieromonah Athanasie ar dori să ridice aici un adăpost pentru bătrânii defavorizaţi de soartă, bătrâni ce se vor afla în grija maicilor. Viaţa aici este grea mai ales iernile, poţi rămâne izolat de lume în mijlocul muntelui, drumul plin de nămeţi este istovitor mai ales atunci când trebuie cărate în spate apa de la mare distanţă, hrana sau materiale de construcţii şi lemne. La ora actuală, numărul vieţuitoarelor este mic, sunt numai trei, deşi toate sunt trecute de vârstă de mijloc a vieţii, totuşi hotărârea şi voinţa lor nestrămutată de a finaliza toate lucrările, nu le opreşte de la niciun efort, iar ca un paradox, toate au ajuns aici, prin voia divinităţii, tocmai de la malul mării.

Cine a fost Sfântul Modest

Sfântul Modest, viitorul patriarh al Ierusalimului, s-a născut din părinţi ortodocşi, în oraşul Sebastia şi a trăit în secolul al III-lea d. Hr. Tatăl său se numea Eusebiu, iar mama lui Teodula, care era stearpă. La rugăciunea celor doi soţi, Dumnezeu le-a dat un fiu, pe acest mare părinte, după patruzeci de ani de împreună-vieţuire. După naşterea acestui mare părinte, tatăl său a fost pârât lui Maximian că este creştin. Acesta l-a legat şi l-a închis în temniţă. Când a auzit Teodula, s-a dus şi ea la închisoare cu copilul, care avea numai cinci luni.

Acolo, rugându-se împreună Domnului, şi-au dat în pace, în mâinile îngerilor, duhurile lor şi au fost mucenici de bună voie. Paznicii închisorii i-au găsit morţi, iar pe copil viu între ei. L-au luat şi l-au dus lui Maximian. Văzând Maximian că e frumos şi plăcut, l-a dat unui senator să-l crească bine, ca să ajungă vrednic să slujească lui Zeus. Pe când ere crescut de senator, fericitul Modest a aflat cine i-au fost părinţii şi că au murit pentru Hristos.

La vârsta de treisprezece ani a dat peste un dascăl creştin. Acesta l-a învăţat dreapta credinţă şi s-a lipit fericitul cu tot sufletul de ea. Avea însă o durere, că trăieşte cu păgânii. Odată, împăratul Maximian a poruncit ca toată lumea să aducă jertfă idolilor. Atunci fericitul s-a dus la mormântul părinţilor lui şi s-a rugat lor din toată inima să-l scape din mâna păgânilor, ca să fie învrednicit şi de dumnezeiescul Botez. Şi l-a găsit un argintar din Atena care l-a luat şi l-a dus cu el. Pe cale a făcut sfântul felurite minuni.

Ajunşi la Atena, l-a dus la arhiereu ca să-l înveţe tainele credinţei şi să-l boteze. Pe când se săvârşea Botezul, argintarul a văzut că s-a pogorât un stâlp de foc din cer şi s-a sprijinit pe capul celui ce se boteza. După botez a vindecat de o boală aducătoare de moarte pe fratele argintarului, numai cu rugăciunile şi cu atingerea mâinii.

Murind argintarul şi soţia lui, l-au înscris şi pe Sfântul Modest în testament ca moştenitor, împreună cu fiii lui. Sfântul, însă, a dăruit partea sa de moştenire fiilor argintarului, iar el s-a dus în locuri puştii de tot şi trăia acolo în linişte. Fiii argintarului, văzându-l cinstit de toţi, de invidie n-au mai putut răbda. Iar când au plecat pentru neguţătorie, l-au înduplecat pe fericit să meargă cu ei. În Egipt l-au vândut rob unui necredincios, de la care a avut multe de suferit, vreme de şapte ani. Cu rugăciunea lui stăruitoare către Dumnezeu, l-a izbăvit pe stăpânul lui de rătăcirea păgâneasca şi l-a înduplecat să se boteze. Apoi, l-a vindecat şi de o boală grea.

După moartea stăpânului său s-a dus să se închine la Mormântul lui Iisus. După aceea s-a dus la Munele Sinai şi acolo, slujind lui Dumnezeu, a săvârşit multe minuni. La moartea arhiereului Ierusalimului, fericitul Modest, prin descoperire dumnezeiască, a fost hirotonit arhiereu al Ierusalimului la 59 de ani, făcând şi acolo multe minuni. Pe fiii argintarului care veniseră la Ierusalim pentru neguţătorie şi care îl vânduseră în Egipt şi nu ştiau că el este arhiereul cetăţii, nu numai că nu s-a răzbunat pentru cele făcute, dar i-a şi primit cu dragoste, i-a găzduit cu bunăvoinţă şi le-a făcut bine cu dărnicie. A fost patriarh al Ierusalimului timp de 38 de ani şi s-a stins din viaţă la 97 de ani.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite