Situaţiile în care se acordă ajutorul public judiciar. Asistenţa asigurată de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ajutorul public judiciar nu se acordă în cauze penale FOTO: renasterea.ro
Ajutorul public judiciar nu se acordă în cauze penale FOTO: renasterea.ro

Ajutorul public judiciar este o formă de asistenţă acordată de stat în cauze civile, comerciale, administrative, de muncă şi asigurări sociale care are ca scop respectarea dreptului la un proces echitabil şi asigurarea accesului la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară.

După cum precizează avocatul Cristina Leţu, ”În practică există numeroase situaţii când o persoană doreşte să promoveze o acţiune civilă, comercială, administrativă, de muncă şi asigurări sociale, însă, din cauza costurilor ridicate (taxe de timbru, onorariul de expert, onorariul avocatului, traducătorului, interpretului etc.) este împiedicată să facă acest lucru”.

Luând în considerare faptul că accesul la justiţie trebuie să fie efectiv, iar costurile unei proceduri judiciare nu trebuie să constituie o piedică în încercarea de a apela la justiţie pentru realizarea sau apărarea unui drept, se poate formula o cerere de acordare a ajutorului public judiciar în următoarele forme:

- plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiţie sau pentru prevenirea unui litigiu (activitate denumită generic „asistenţă prin avocat”);

- plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în timpul procesului, cu încuviinţarea instanţei, dacă această plată incumbă, potrivit legii, celui ce solicită ajutorul public judiciar;

- plata onorariului pentru executorulu judecătoresc;

- diferite scutiri, reduceri sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege.

Cei care pot beneficia de ajutorul public judiciar sunt persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, s-a situat sub nivelul sumei de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.

În cazul în care venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani ce reprezintă ajutor public judiciar se avansează de către stat în procent de 50%.

”Cererea de acordare a ajutorului public judiciar se adresează instanţei competente pentru soluţionarea cauzei în care se solicită ajutorul; în cazul ajutorului public judiciar solicitat pentru punerea în executare a unei hotărâri, cererea este de competenţa instanţei de executare. Cererea se poate formula oricând pe parcursul judecăţii şi se menţine pe tot parcursul etapei procesuale în care a fost solicitat ajutorul.

Ajutorul public judiciar se poate acorda, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute, dar nu poate depăşi, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 10 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare”, mai spune avocatul Cristina Leţu.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite